În fiecare an, pe 25 noiembrie, este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, stabilită de ONU în 1999 în memoria surorilor Mirabal, militante pentru libertate din Republica Dominicană, ucise brutal pentru opoziția lor față de dictatură. Această zi reprezintă o oportunitate de a atrage atenția asupra unor probleme grave, precum abuzurile domestice, agresiunile sexuale, mutilarea genitală, căsătoriile forțate și exploatarea sexuală.
În Franța, cifrele oficiale pentru 2023 sunt alarmante: poliția a înregistrat 444 700 de victime ale violenței fizice și 114 700 de victime ale violenței sexuale, o creștere de 7% față de anul precedent. Totuși, multe victime păstrează tăcerea, copleșite de frică sau rușine, ceea ce sugerează că situația reală este mult mai gravă decât indică aceste date.
Un exemplu tulburător al acestei crize este procesul de la Mazan, un caz fără precedent care a șocat opinia publică în Franța și nu numai.
Din septembrie 2023, procesul de la Mazan a devenit simbolul luptei împotriva violenței sexuale. Timp de aproape un deceniu, Gisèle Pélicot, acum în vârstă de 71 de ani, a fost victima unor abuzuri sexuale repetate, plănuite chiar de către soțul ei, Dominique Pélicot. Acesta își droga soția și o oferea unor bărbați pe o platformă online. Ancheta a identificat peste 200 de violuri, comise între 2011 și 2020, de către 51 de agresori. Acuzații riscă până la 20 de ani de închisoare.
Cazul a stârnit proteste și solidaritate la nivel național. Refuzând să accepte un proces cu ușile închise, Gisèle Pélicot și-a făcut povestea publică pentru a transfera rușinea asupra agresorilor, denunțând cultura tăcerii și prejudecățile care fac ca victimele să fie blamate. Prin curajul său, ea aduce în atenție faptul că vinovăția nu aparține niciodată victimei.
Procesul a relansat discuțiile despre consimțământ în legislația franceză. În prezent, victimele trebuie să demonstreze existența constrângerii, violenței sau amenințărilor pentru ca faptele să fie recunoscute ca viol. Această povară a dovezilor descurajează multe victime să caute justiție. O propunere legislativă ar putea inversa acest principiu, cerând acuzatului să demonstreze că a obținut consimțământ, evidențiând faptul că tăcerea nu înseamnă consimțământ.
Din perspectivă creștină, consimțământul este o obligație morală. Nimic nu justifică impunerea sexualității, nici măcar în cadrul căsătoriei. Relațiile intime trebuie să fie bazate pe respect și acord reciproc, așa cum Dumnezeu a intenționat.
Procesul de la Mazan scoate la iveală o realitate înfricoșătoare: oameni obișnuiți, din diverse medii, au participat la aceste abuzuri fără să recunoască gravitatea faptelor. Acest lucru ne provoacă să ne întrebăm dacă suntem capabili să identificăm pericolele din jurul nostru și să intervenim pentru a proteja pe cei vulnerabili.
Bisericile au un rol crucial în a oferi sprijin, a expune abuzurile și a-i apăra pe cei aflați în pericol. Isus Hristos ne îndeamnă să avem grijă de cei mai fragili:
„Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe unul dintre acești micuți care cred în Mine, mai bine i-ar fi să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării.
Vai de lume, din cauza lucrurilor care duc la păcat! Fiindcă este inevitabil ca lucrurile care duc la păcat să vină, dar vai de omul prin care vine păcatul!” (Matei 18:6-7).
Prin acțiune și compasiune, bisericile pot contribui la combaterea violenței și la oferirea unui sprijin real victimelor. Povestea lui Gisèle Pélicot este un apel la solidaritate și responsabilitate. Răspunzând acestui apel, onorăm nu doar demnitatea umană, ci și valorile centrale ale Evangheliei: iubirea și dreptatea.