O familie de creștini și-a asumat misiunea de a planta 1.000 de biserici pentru a contracara îngrijorarea că bisericile vor fi închise.
În anul 2019, aproximativ 4.500 de biserici protestante și-au închis ușile, conform Lifeway Research, cel mai recent an înregistrat. Experții cred că ritmul închiderilor s-a accelerat odată cu pandemia. În același an, au fost deschise aproximativ 3.000 de biserici noi.
Pastorul J.D. Greear, fostul președinte al Convenției Baptiste de Sud (SBC), a declarat pentru CBN News că o populație în creștere a „religioșilor non-afiliați” este probabil parte a problemei.
„Așadar, fiecare studiu demografic pe care l-am văzut recent arată că grupul care crește cel mai probabil este această categorie N-O-N-E – „non-afiliați”, a spus Greear. „Sunt foarte sceptici în ceea ce privește religia instituționalizată. Unul dintre lucrurile pe care le putem înțelege greșit este că ei nu sunt interesați de spiritualitate.”
Greear a fost președinte al Southern Baptist Convention (SBC) în perioada 2018-2021. În apogeul său, denominația a crescut la peste 16 milioane de membri în aproximativ 48.000 de biserici, la nivel național. În prezent, o scădere lentă dar constantă a redus cu peste 3 milioane numărul membrilor.
„Sincer, (ei) probabil că nu erau credincioși practicanți oricum – dar și urmașii lor se retrag”, a spus Greear.
Alții ar putea lega această scădere și cu divizările interne creeate de discuțiile despre drepturile LGBTQ, un scandal de abuz sexual și problema femeilor care slujesc în rolul de pastor.
„Deci, o mare parte din declinul acelor numere este creștinismul cultural”, a declarat Greear. „Dar dacă te uiți la statisticile privind ceea ce aș considera eu ucenici adevărați – acele cifre sunt cu adevărat încurajatoare.”
Astăzi, Greear se concentrează pe propria sa misiune în Durham, Carolina de Nord, ca pastor la Biserica Summit, care a prezentat o creștere masivă în ciuda neîncrederii în SBC.
„Ceea ce urmărim aici nu este creșterea demografică, ci să fim adevărați urmași ai lui Isus”, a spus Greear.
Până în prezent, Biserica Summit a plantat strategic 75 de biserici în America de Nord în orașe metropolitane și centre universitare, cu peste 500 plantate la nivel mondial. Misiunea lor este să ofere acestor comunități o biserică care poate proclama și trăi Evanghelia.
„Din păcate, mulți oameni nu mai pot fi atrași în biserică doar prin muzică, ospitalitate și o predică relevantă”, a spus Greear. „Mulți dintre ei trebuie abordați în afara bisericii, ceea ce înseamnă că trebuie să pregătim membrii noștri să ducă Evanghelia în afara zidurilor bisericii. A fost întotdeauna important, dar acum este mai important ca niciodată.”
Biserica Summit a trimis plantatorul de biserici Jonathan Lenker să înceapă Biserica Harbor City în Charleston, Carolina de Sud.
„Dorința mea a fost să fiu folosit de Dumnezeu în generația mea pentru a împărtăși Evanghelia într-o zonă aflată în nevoie, și am găsit asta în Charleston”, a spus Lenker. „Am venit aici cu 35 de oameni ca echipă de lansare, am crescut la aproximativ 60, săptămâna trecută am avut 201 de oameni la serviciul nostru.”
Din anii 1700, Charleston a fost cunoscută sub numele de „Orașul Sfânt” datorită toleranței religioase, având aproximativ 400 de biserici. Cu toate acestea, Lenker simte că acest titlu și-a pierdut însemnătatea de-a lungul timpului.
„Dacă vorbiți cu cineva care cunoaște cu adevărat orașul, veți înțelege că majoritatea bisericilor sunt goale într-o zi duminică”, a spus Lenker. „Vom ști dacă ne-am îndeplinit misiunea de a vedea „Orașul Sfânt”, sfânt cu adevărat și nu doar cu numele. „În timp ce Evanghelia rămâne aceeași, oamenii și cultura se schimbă tot mai mult. De aceea, Greear și comunitatea sa plantează biserici pentru a ajunge la noile generații și a-i ajuta să crească.