cross one radio logo

JERUSALIM, Israel – Luna viitoare, mii de slujbe din întreaga lume se vor uni în rugăciune pentru Israel. Mulți cred că această inițiativă istorică nu putea avea loc într-un moment mai bun.

Mike Bickle, de la Casa Internațională de Rugăciune din Kansas City, Missouri, a explicat cum a început această chemare la mijlocire.

,,Am început un apel pe 7 martie, cu aproximativ șase săptămâni în urmă, iar apelul – în principiu – a fost de a chema 1 milion de oameni să se roage timp de o oră pe zi pentru Ierusalim, timp de 21 de zile’’, a spus el.

Apelul la rugăciune începe pe 7 mai și durează până pe 28. Bickle spune că răspunsul la acest apel a devenit acum viral, și global.

,,Ei bine, am încetat să mai ținem cont de număr pe 1 aprilie, la trei săptămâni după ce am făcut această chemare, și sunt mii de biserici care participă în acest moment’’, a spus el, și a adăugat: ,,Cred că vor participa mai mult de 5 milioane’’.

Site-ul lor, isaiah62fast.com, oferă o listă de biserici din întreaga lume împreună cu informațiile lor, astfel încât oamenii să poată găsi o biserică din regiunea lor care participă.

Pasajul ales pentru timpul de rugăciune este Isaia, capitolul 62.

,,Nu cunosc niciun capitol care să aibă mai multe informații divine despre scopul lui Dumnezeu pentru Ierusalim decât Isaia 62’’, a explicat Bickle.

Liderii se așteaptă ca această chemare la post să accelereze rugăciunea globală pentru Ierusalim.

Privind în viitor, Bickle a spus: ,,Să privim mai departe, peste un an, peste doi ani. Acele cinci sau zece milioane de oameni, toți au doi sau trei prieteni, așa că, peste un an, vor fi douăzeci, treizeci, patruzeci, cincizeci de milioane de oameni în această chemare despre narațiunea biblică a Israelului’’.

Bickle crede că acest număr ar putea crește în cele din urmă până la 100 de milioane de creștini care se roagă pentru Israel. Inițiativa va culmina pe treptele sudice ale Muntelui Templului din Ierusalim în ziua de Rusalii, (ziua evreiască de Shavuot), 28 mai.

Având în vedere diviziunea fără precedent din Israel cu privire la reforma judiciară și amenințarea iminentă a unui Iran nuclear, este un moment potrivit pentru Biserica din întreaga lume de a posti pentru Israel ,,pentru o vreme ca aceasta’’, așa cum a făcut regina Estera cu mii de ani în urmă pentru poporul evreu.

Sursa: CBN News