Ierusalim, Israel – Acum intră în a cincea săptămână, războiul dintre Hamas și Israel intră într-o fază critică.
În ciuda presiunilor internaționale, liderii israelieni au respins până acum apelurile pentru încetarea focului sau armistițiu.
Armata israeliană înconjoară orașul Gaza, atacând Hamas din aer, pe uscat și pe mare.
Între timp, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a vorbit cu un grup de piloți despre intențiile clare pe care le are Israelul.
„Vreau, de asemenea, să știți că există un lucru pe care nu îl vom face: Focurile de armă nu vor înceta dacă ostaticii nu se vor întoarce acasă”, a promis Netanyahu.
Ambasadorul Israelului în Statele Unite, Michael Herzog, a declarat pentru CBS Face the Nation că o pauză din motive umanitare ar putea fi luată în considerare doar la eliberarea ostaticilor.
„Când oamenii vorbesc despre o pauză în luptă, toți susținem o pauză pentru a permite eliberarea ostaticilor”, a spus Herzog.
„Din păcate, nu prea credem că Hamas se gândește serios să-i elibereze. Ei încearcă să câștige timp.”
Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare a Israelului (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a oferit noi dovezi că Hamas folosește spitalul ca acoperire pentru mașinăria sa de război.
I.D.F. a publicat un videoclip care arată intrarea în tunelul care face legătura cu spitalul Qatar din Gaza.
„Hamas se ascunde în spatele spitalelor”, a spus Hagari. „Hamas exploatează în mod patologic spitalul pentru a-și ascunde mașinăria de război. Lupta noastră este împotriva lui Hamas, nu împotriva civililor din Gaza. Nu vom accepta utilizarea cinică a spitalelor de către Hamas pentru a-și ascunde infrastructura teroristă.”
Israelul a făcut eforturi pentru a avertiza civilii și a-i ține departe de pericol. Săptămâna trecută, un apel telefonic i-a îndemnat pe locuitorii din Gaza din apropierea taberei de refugiați Jabaliya să se îndrepte spre sud și au fost distribuite peste un milion de pliante care avertizează palestinienii să fugă pentru a-și salva viața.
The New York Times a raportat că a fost dificilă evacuarea oamenilor din Gaza atunci când Hamas a integrat soldați răniți pe lista sa de plecare, inflirtați printre străinii care încercau să treacă granița în Egipt.
Între timp, protestele pro-Hamas au continuat în marile orașe din întreaga lume, inclusiv Washington, D.C.
În urma unei creșteri alarmante a violenței, Israelul a emis un avertisment global fără precedent: Eylon Levy de la Biroul Primului Ministru a spus: „Consiliul Național de Securitate solicită tuturor israelienilor să se gândească la posibilitatea de a pleca în străinătate, oriunde în lume, pentru a se proteja de orice pericol în această situație dureroasă.”