HeartBeats este un festival de muzică. Este, de asemenea, o experiență muzicală unică ce te înconjoară cu dragostea lui Dumnezeu, sperând să îți ofere un sens mai profund și o fericire de lungă durată.
Evenimentul este dedicat în mod special tinerilor și adolescenților, dar deschis și familiilor, fiind foarte prietenos cu copiii. Lansat anul trecut și bucurându-se de un mare succes, anul acesta revine cu ediția a doua în perioada 1-3 iunie, pe BT Arena, Cluj-Napoca. Fiecare zi va avea o tematică diferită: prima zi – worship, a doua zi – pop, iar ultima zi – rap creștin.
Ediția a doua a festivalului HeartBeats reunește 18 trupe din toată Europa, dar și din Statele Unite ale Americii, printre care se vor regăsi și nume ca Lecrae, Unspoken, We are Messengers sau Evan Craft. De asemenea, participanții se vor putea bucura și de o mulțime de workshopuri care vizează subiecte precum apologetica, educația financiară, parenting sau disciplinele spirtuale, conduse de speakeri internaționali.
Surprizele nu se opresc aici, pentru că organizatorii au pus la dispoziție un spațiu pentru standuri, unde vor fi prezenți reprezentanți ai mai multor organizații creștine (inclusiv un stand Cross One Radio 🙂 ), dar și o zonă de food-trucks de neratat.
Lucian Mustață, organizator HeartBeats Festival: „Este o realizare extraordinară că putem organiza în România cel mai mare festival de Christian Pop-Rock din Estul Europei. A fost nevoie de mult curaj pentru aceasta și suntem recunoscători partenerilor care au lucrat cu noi pentru a o face posibilă. Într-o lume care ne oferă noi motive de nesiguranță în fiecare zi, unde tinerii nu sunt auziti, HeartBeats este un spațiu al speranței și unității, un loc în care să ne simțim bine împreună și să celebrăm căutarea sensului personal și colectiv.” (conform Ziua de Cluj)
Toate acestea pentru ca inimile noastre să bată ca una, pe ritmul bucuriei în Hristos.