În ultimii ani, școlile creștine au fost criticate pentru că nu ar încuraja gândirea critică, fiind acuzate de îndoctrinare. Totuși, cercetătorul Øyvind Fosse a analizat această problemă în cadrul studiului său doctoral la Universitatea din Oslo și a ajuns la concluzia că această percepție nu este complet justificată.
În timp ce unele școli creștine evită subiecte sensibile, precum schimbarea de gen sau avortul, ele nu suprimă neapărat gândirea critică. Fosse a analizat site-urile web și documentele a 83 de școli creștine din Norvegia, descoperind că abordările variază. În general, școlile pot fi împărțite în două categorii: Școli care pun pe primul loc valorile creștine, încurajând gândirea critică doar după ce elevii și-au format o bază solidă în credință și școli care promovează libertatea de gândire, oferindu-le elevilor posibilitatea de a-și forma propriile perspective încă de la început.
Într-un interviu, un director al unei școli catolice a explicat că obiectivul lor este să îi ajute pe elevi să își înțeleagă libertatea și responsabilitatea morală. Alte școli, în special cele necatolice, pun accentul pe consolidarea viziunii religioase înainte ca elevii să fie expuși la idei diferite.
Fosse a identificat două forme principale de gândire critică în școlile creștine: Gândirea critică slabă, care îi încurajează pe elevi să analizeze și să respingă influențele considerate dăunătoare, cum ar fi anumite idei promovate de mass-media sau teoria evoluției și gândirea critică puternică, care presupune analizarea propriilor convingeri și valori, chiar și a celor transmise de școală.
Deși majoritatea școlilor aplică primul model, există și profesori care îi încurajează pe elevi să își pună întrebări despre credință, considerând acest proces esențial pentru maturizarea spirituală. Totuși, unele instituții rămân ferme pe pozițiile lor conservatoare, considerând că anumite teme nu pot fi discutate.
Un exemplu concret este profesorul Mark Buechsel, care predă la o școală protestantă din Germania. Deși trebuie să folosească manuale impuse de stat, el nu forțează elevii să adopte anumite credințe, ci îi ajută să analizeze critic informațiile dintr-o perspectivă teologică.
În Germania, școlile confesionale sunt subvenționate de stat și trebuie să urmeze programa oficială. În Suedia, unde statul finanțează complet școlile religioase, profesorii nu au voie să predea dintr-o perspectivă confesională, ceea ce poate limita dezbaterea. În Norvegia, școlile creștine trebuie să urmeze curriculumul național, dar au libertatea de a incorpora credința în educație.
În prezent, statul norvegian nu obligă școlile creștine să accepte viziuni care contravin principiilor lor, cum ar fi recunoașterea relațiilor homosexuale sau identitatea transgender.
Studiul lui Fosse arată că, deși școlile creștine pun un accent puternic pe valorile religioase, ele nu exclud complet gândirea critică. Modul în care aceasta este aplicată variază în funcție de școală și de confesiune, dar elevii sunt încurajați să reflecteze asupra convingerilor lor, fie că le mențin, fie că ajung la concluzii diferite.