Liderii capitalei cehe sunt îngrijorați de o campanie publicitară creștină, din cauza disconfortului cu privire la expunerea ideilor religioase în spațiul public. Alții consideră că „inițiativa adună numeroase biserici din diverse denominații.”
„Când intră într-un tramvai din Praga, un călător poate citi: „Eu sunt calea, Isus.”, scrie ziarul ceh Idnes. Dacă privește în altă parte, citește alte cuvinte ale lui Isus. Inscripțiile fac parte dintr-o inițiativă evanghelică care folosește spațiul de publicitate al tramvaielor. Dar nu toată lumea este încântată de asta.
Viceprimarul Pragăi, Zdeněk Hřib, crede că regulile privind publicitatea în capitală ar trebui schimbate. „Este în regulă ca un tramvai să funcționeze ca o campanie de recrutare pentru organizațiile religioase?”, a întrebat el pe platforma X la începutul acestei luni. „Sau n-ar trebui să ajustăm regulile cu privire la publicitatea în spațiul public, pentru a nu mai crea circ?”
Între timp, Compania de Transport Public din Praga (DPP) s-a apăratsusținând că nu controlează publicitatea direct, ci închiriază spațiile de publicitate către companii, care le închiriază apoi clienților. Cu toate acestea, șeful DPP, Daniel Šabík, a confirmat pentru Idnes că reclamele legate de Isus sunt în conformitate deplină cu legislația, raportează expats.cz.
Persoana implicată în acest proiect publicitar creștin este Josef Bajzík, membru al Bisericii Apostolice. „Inițiativa adună numeroase biserici din diverse denominații”, explică el pentru Idnes, precizând că donațiile bisericești finanțează campania de publicitate în tramvai.
Codul QR de pe reclame redirecționează către un site cu informații, unde poate afla mai multe despre Isus Cristos și despre creștinism într-un mod modern și non-violent.
DPP nu vede nicio problemă cu reclamele. „Cine, dacă nu biserica, ar trebui să Îl promoveze pe Isus?”, a întrebat un purtător de cuvânt.