Beni și Daniela Simion sunt invitați pe 9 aprilie 2025, între orele 20:00 – 21:00, să susțină un webinar online intitulat Investesc în ceea ce iubesc, dedicat importanței familiei și relațiilor sănătoase. Participanții vor descoperi cum să investească timp, atenție și iubire în cei dragi, contribuind astfel la o societate mai armonioasă.
Într-o lume în care valorile materiale par să primeze, uităm adesea ce este cu adevărat prețios: relațiile autentice și legăturile profunde. De aceea, sunteți invitați la un webinar special, dedicat celei mai importante investiții din viața fiecăruia – familia.
Participanții vor avea ocazia să descopere strategii practice pentru a construi relații sănătoase, pentru a investi timp, atenție și iubire în cei dragi și a întări fundația pe care se sprijină întreaga societate.
Beni și Daniela Simion, căsătoriți de 15 ani, părinții a trei copii, activează de aproape două decenii în cadrul organizației Tineri Pentru Misiune, având ca obiectiv principal sprijinirea familiilor în construirea unor relații armonioase. Ei cred cu tărie că familia este pilonul esențial al unei societăți sănătoase și că o comunitate puternică se clădește prin iubire, respect și implicare activă în educația copiilor.
Evenimentul se va desfășura online și este deschis tuturor celor care doresc să investească în ceea ce iubesc cu adevărat.
Pentru participare accesați linkul următor: https://calendly.com/arfo/investesc-in-ceea-ce-iubesc?month=2025-04&date=2025-04-09.