În „Călătoria Pelerinului” de John Bunyan deznădejdea este personificată ca un uriaș care îi bate fără milă pe prizonieri. După prima rundă de bătăi, uriașul vine și îi găsește pe cei doi prizonieri, Creștinul și Hopeful, încă în viață, flămânzi și însetați, abia respirând. Acolo în Castelul Disperării ei sunt cuprinși de îndoială și de vinovăție. Dacă și tu ai trecut prin astfel de momente, află câteva soluții de ieșire inspirate din celebra carte a lui John Bunyan.
Fie că te-ai rătăcit de pe cale într-un mare păcat, fie că o calamitate ți-a furat liniștea, o voce poate veni la tine să-ți sugereze inimaginabilul. Deznădejdea uriașă aduce cu ea o ispită întunecată:
„Deci, când a sosit dimineața, s-a prezentat înaintea lor luând o postură neprietenoasă, ca mai înainte. Știind că erau încă foarte supărați în urma loviturilor pe care le dăduse cu o zi înainte, le-a spus că, din moment ce nu aveau șanse să părăsească niciodată acel loc, singura lor cale de scăpare ar fi să își pună imediat capăt zilelor — fie cu cuțitul, fie cu ștreangul, fie cu otrava. „Căci de ce”, a spus el, „ați alege să trăiți, văzând că viața este însoțită de atâta amărăciune?” (Călătoria Pelerinului de John Bunyan)
Un leu își caută prada printre cei răniți. Îi vânează pe cei rătăciți, pe cei deznădăjduiți, pe cei dezonorați. Această ispită nu ți-a mai atras atenția niciodată, poate — când viața era frumoasă, speranța îți lumina sufletul, simțeai prezența lui Dumnezeu. Dar acum, luminile sunt stinse. Acum, plata păcatului te copleșește. Dacă te simți astfel, mă rog ca Dumnezeu să îți ofere un ajutor dincolo de cele cinci lecții ale lui Bunyan referitoare la evadarea lui Christian și a lui Hopeful din Castelul Îndoielii.
1. Expune ispita
Dacă te lupți cu gânduri suicidare, un prim pas este să le expui. Christian îi spune lui Hopeful:
„Frate, ce să facem? Viața pe care o trăim acum este mizerabilă. În ceea ce mă privește, nu știu dacă este mai bine să trăiesc așa sau să îmi iau viața fără să-mi anunț moartea. Sufletul meu dorește ștrangularea mai degrabă decât viața, iar mormântul este mai de dorit pentru mine decât această temniță. Să ascultăm sfaturile acestui uriaș?” (Călătoria Pelerinului de John Bunyan)
Am avut conversații cu creștini care au mărturisit că au fost tentați să își facă rău. Nu este acesta unul dintre cei mai buni primi pași pentru a ieși dintr-o astfel de disperare? Satana aduce o combinație letală de ispită împreună cu minciuni despre ispita sa. În acest caz, el le spune celor pe care îi ispitește că trebuie să fie creștini falși chiar și pentru că au fost ispitiți. El întinde mărul otrăvit și rânjește văzând cum îți tremură mâna. Creștinii adevărați își doresc cu adevărat să moară? Chiar pot fi tentați să se sinucidă? Dușmanul sufletului nostru nu este doar „tatăl minciunii”, ci și „un ucigaș inițial” (Ioan 8:44).
Indiferent cine ești, nu ești primul care ai fost, pentru că și Pavel spune „am fost împovărați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța că vom mai trăi” (2 Corinteni 1:8). Nu ești primul care se întreabă: „ De ce i se dă lumină celui nenorocit și viață celui cu amărăciune în suflet, celor care tânjesc după moarte, dar care nu mai vine, care o caută mai mult decât pe o comoară ascunsă, celor care nu mai pot de bucurie și de veselie când găsesc mormântul” (Iov 3:20-22). Nici nu ai fi singurul care s-a rugat vreodată pentru moarte, spunând: „Destul, Doamne! Ia-mi viața acum, căci nu sunt mai bun decât strămoșii mei.” (1 Regi 19:4).
Primul ajutor oferit de către Bunyan pentru noi este acesta: Expuneți ispita. Mergeți la un credincios matur și de încredere sau la un pastor și mărturisiți ce vă îndeamnă acum deznădejdea voastră.
2. Teme-te de judecata lui Dumnezeu
Al doilea ajutor vine odată cu răspunsul lui Hopeful.
„Într-adevăr, condiția noastră actuală este îngrozitoare, iar moartea mi-ar fi mult mai binevenită decât să trăiesc pentru totdeauna în acest fel. Chiar și așa, să ne gândim că Domnul țării spre care ne îndreptăm a spus: ,Să nu ucizi’. Dacă nu trebuie să luăm viața altui om, cu atât mai mult ne este interzis să urmăm sfatul uriașului de a ne lua propria viață.” („Călătoria Pelerinului” de John Bunyan)
Dragul meu, a alege să distrugi viața pe care ți-a oferit-o Dumnezeu nu este doar o mare tragedie, ci și un păcat atroce. Cu eufemismele date astăzi sinuciderii, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că „legea lui Dumnezeu, interesul personal și judecata viitoare — toate strigă împotriva … omului care fuge ca un fugar de viață și se prezintă fără invitație la tejgheaua lui Dumnezeu” (comentariu la „Călătoria Pelerinului” de John Bunyan).
Bunyan continuă să susțină faptul că sinuciderea înseamnă „a ucide trupul și sufletul deodată”, argumentându-și poziția pornind de la 1 Ioan 3:15: „Oricine își urăște fratele este un ucigaș”. Greutatea acestui păcat, distrugerea pe care o lasă în urmă, sfârșitul precar înaintea unei judecăți sigure ar trebui să ne facă să tremurăm și să ne stăpânim mâna autoagresiunii.
O, suflet deznădăjduit, acesta nu este glasul Tatălui tău din ceruri, „Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni.” (Iacov 1:13). Acest întuneric care se joacă cu mintea ta nu este înțelepciunea de sus — mai întâi curată, apoi pașnică, plină de roade bune (Iacov 3:17). Nu, înțelepciunea demonică te ispitește la un astfel de act întunecat, iar aceste duhuri te-ar duce în prăpastie dacă le-ai lăsa, așa cum au făcut atunci când au intrat în turma de porci. Viața — viața din belșug — este ceea ce Mântuitorul vostru a venit să îți aducă. Nu comite o ofensă atât de mare ca uciderea de sine împotriva Domnului tău.
3. Amintește-ți de biruințele trecute
Predicatorii prosperității nu vă vor spune acest lucru, deoarece predicatorii prosperității nu predică întregul adevăr al lui Dumnezeu, dar Bunyan arată în alegoria sa cum viața poate merge din rău în mai rău, chiar și pentru creștini. Uriașul Deznădejdii se întoarce, revoltat să-i găsească pe pelerini încă în viață și promite să-i facă să regrete ziua nașterii lor. La auzul acestui lucru, Christian se prăbușește la pământ de groază. După ce își recapătă cunoștința, el își mărturisește din nou tendința de a urma sfatul lui Disperare. La care Speranța, acel frate născut pentru ziua încercării, îi reamintește: „Fratele meu, nu-ți amintești cât de viteaz ai fost până acum?”. Hopeful îi amintește de tot ce a depășit și de câte ori a jucat rolul omului, Dumnezeu ajutându-l. Această amintire nu este atât despre el, cât despre Dumnezeul său alături de el, o amintire asemănătoare cu cea a psalmistului: „Căci Tu ești ajutorul meu, strig de bucurie la umbra aripilor Tale!” (Psalmul 63:7).
Ne înfruntăm giganții de astăzi și de mâine așa cum David i-a înfruntat pe ai săi: amintindu-ne de Dumnezeul biruințelor trecute și al îndurărilor din fiecare dimineață. „Domnul, Care m-a scăpat din laba leului și a ursului, mă va scăpa și din mâna acestui filistean. Atunci Saul i-a zis lui David: — Du-te și Domnul să fie cu tine!” (1 Samuel 17:37). Domnul care a biruit în trecut va izbăvi și acum. El trăiește deasupra și dincolo de castelele noastre lipsite de lumină, gata să vină în celulele noastre cu har și ajutor la vreme de nevoie, așa cum a făcut-o și înainte.
4. Agață-te de marile promisiuni
Ce îi eliberează în cele din urmă pe creștini și pe cei plini de speranță de Castelul îndoielii? Nu ideile vagi sau hotărârile reînnoite sau dorința de a vedea o stea îndepărtată, ci credința în promisiuni vii.
„Ce nebun sunt să zac într-o temniță urât mirositoare când aș putea la fel de bine să am libertate! Am o cheie în buzunar, numită Promisiune, care sunt sigur că va deschide orice încuietoare din Castelul Îndoielii.” (Călătoria Pelerinului de John Bunyan)
Deznădejdea uită „promisiunile prețioase și foarte mari” ale lui Dumnezeu și Da-ul și Amin-ul lor în Hristos (2 Petru 1:4; 2 Corinteni 1:20). Deznădăjduiți, simțim loviturile tristeții, ne îngrijim de rănile vinovăției, dar nu reușim să căutăm în buzunarul unde ne așteaptă promisiunea. Ce lași am fost să rămânem într-o temniță urât mirositoare, când Hristos ar fi vrut să avem libertate. Amintiți-vă de cheile care au deschis atât de multe uși din Penitenciarul Disperării.
Ușa vinovăției:
„Cel rău să se lase de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui! Să se întoarcă la Domnul , Care îi va arăta îndurare, la Dumnezeul nostru, Care îl va ierta pe deplin.” (Isaia 55:7)
„Așadar, acum nu mai este nicio condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc potrivit firii pământești, ci potrivit Duhului.” (Romani 8:1)
„Aceasta era Lumina cea adevărată, Care îl luminează pe orice om, venind în lume.” (1 Ioan 1:9)
„Nu te bucura din cauza mea, rivala mea, căci, deși am căzut, mă voi ridica! Deși locuiesc în întuneric, Domnul va fi lumina mea!” (Mica 7:18)
Ușa deznădejdii:
„Veniți la Mine, toți cei obosiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28)
„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi alunga niciodată afară.” (Ioan 6:37)
„Dar cei ce-și pun speranța în Domnul își vor înnoi puterea, vor zbura ca vulturii, vor alerga și nu vor rămâne fără putere, vor umbla și nu vor obosi.” (Isaia 40:31)
„Și promisiunea pe care El ne-a făcut-o este aceasta: viața veșnică.” (1 Ioan 2:25)
Ușa ispitei:
„Nu v-a cuprins nicio ispită care să fie peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci odată cu ispita a pregătit și o cale de ieșire, ca s-o puteți răbda.” (1 Corinteni 10:13)
„Fiind convins că Acela Care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus.” (Filipeni 1:6)
Nu vă temeți, căci Eu sunt cu voi; nu vă spăimântați, căci Eu sunt Dumnezeul vostru; Eu vă voi întări, Eu vă voi ajuta, Eu vă voi susține cu dreapta Mea cea dreaptă. (Isaia 41:10)
„Supuneți-vă deci lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7)
Ce eliberare aduc promisiunile crezute! Cum ne trimit dincolo de zidurile închisorii spre zile mai bune — adesea chiar înainte ca situația noastră să se schimbe. Robert Maguire surprinde frumusețea promisiunii: „Promisiunea vede zorii din miezul nopții, anticipează răsăritul soarelui din apus, recunoaște în copacii fără frunze și în zăpezile lipsite de veselie ale iernii prevestirea și așteptarea fructelor și a florilor și a bucuriilor de sezon din timpul verii” (comentariu la „Călătoria Pelerinului”).
O, suflet înviorat, prin credința în Dumnezeul tău mare și milostiv, care nu L-a cruțat pe Fiul Său iubit, fiindcă te-a iubit atât de mult, pregătește-ți inima pentru primăvara care va sosi, având încredere în promisiunile Lui.
5. Înaintând spre duminică
Un ultim ajutor pe care ni-l oferă Bunyan vine observând cronologia.
„Iată, așadar, că au zăcut de miercuri dimineața până sâmbătă seara, fără nicio bucățică de pâine, fără nicio picătură de apă, fără lumină sau fără ca cineva să-i întrebe cum se mai simt. Erau deci într-o situație disperată, departe de prieteni și familie.” (Călătoria Pelerinului de John Bunyan)
Este o coincidență faptul că Bunyan identifică intervalul de timp ca fiind de miercuri dimineața până sâmbătă seara? Nu este. Duminica este ziua de jubileu pentru cei oprimați, ziua în care să ne amintim împreună de promisiunile certe ale lui Dumnezeu cu poporul său răscumpărat. „Nu este oare adevărat că ziua de duminică, prin odihna sa sfântă și sfintele slujbe ale Cuvântului și ale rugăciunii, rupe multe lanțuri, eliberează mulți sclavi, dizolvă îndoielile săptămânii ce a trecut și eliberează multe suflete din robia disperării?” (Comentariu la „Călătoria Pelerinului”). Poți adăuga și propria ta mărturie?
Deznădejdea nu are nicio autoritate în casa lui Dumnezeu. Aici locuiește Domnul iubirii, Domnul compasiunii, Domnul vieții — Domnul în prezența căruia se află plinătatea bucuriei. El este cel care a condamnat păcatul în carne și oase, a zdrobit craniul balaurului și s-a așezat lângă Tatăl Său — care se va întoarce după noi. Lumina lumii strălucește în întuneric, iar întunericul nu L-a biruit încă.
Dragul meu deznădăjduit, duminica vine. Fă-o pentru poporul său, pentru pastorii săi, pentru rânduielile sale. Târăște-te, dacă trebuie. Duminică, dragă frate sau soră, este ziua învierii, ziua vieții — Ziua Domnului. O zi în care să anticipăm sosirea ultimei promisiuni pe care ne-a făcut-o: „Da, Eu vin curând” (Apocalipsa 22:20).