Săptămâna Mare așteaptă ziua de sâmbăta într-o relativă tăcere. Mormântul a fost sigilat, gardienii stau de veghe, probabil că ucenicii se ascund, fiind confuzi, speriați și devastați de pierderea Învățătorului lor. Iar Mântuitorul zace neînsuflețit, după ce a renunțat la tot pentru a-Și salva poporul de păcate.
Cum ai procesa ororile din ultimele două zile, stând în umbra liniștită și tulburătoare a crucii? Ucenicii trebuie să-și fi pus zeci de întrebări dureroase. „Cum ar putea fi El regele mult așteptat din moment ce tocmai a fost ucis? Am fi putut face ceva pentru a-i împiedica moartea? Dacă L-au torturat și măcelărit așa pe El, nouă ce ne vor face?” Toate acestea le treceau probabil prin minte, în timp ce așteptau sâmbăta.
Încă mai auzim și noi ecourile întunecate și sobre ale zilelor de joi și vineri. Dar așteptăm cu nerăbdare ziua de mâine – mormântul gol și Regele înviat. Plini de speranță, ne putem uita înapoi în mulțimea care L-a răstignit pe Isus și vedem acolo vechea noastră fire, apoi privim înainte, ne pregătim pentru Paște și ne bucurăm de transformarea care a avut loc în noi datorită jertfei Lui. Am fost acoperiți de sângele care, inițial, i-a indus în eroare pe primii creștini.
Pilat cel „Pro-Alegere”
Unul dintre ecourile despre care vorbeam, răsună în Matei 27. Isus tocmai a fost trădat, arestat, judecat și predat guvernatorului pentru a fi executat. Matei scrie:
„Guvernatorul obișnuia ca la fiecare sărbătoare să elibereze mulțimii un prizonier pe care-l voiau ei. La acea vreme aveau un prizonier vestit, numit Isus Barabba. Așadar, după ce s-a adunat mulțimea, Pilat i-a întrebat: „Pe cine vreți să vi-l eliberez, pe Isus Barabba sau pe Isus, Cel numit Cristos?” Căci știa că din invidie Îl dăduseră pe mâna lui.” (Matei 27:15–18)
Pilat avea puterea să elibereze un criminal de sub condamnarea la moarte. În fața lui se afla Baraba, un ucigaș și răufăcător fără scrupule, și Isus. „Dar conducătorii preoților și bătrânii au convins mulțimile să-l ceară pe Barabba, iar Isus să fie omorât. Guvernatorul a răspuns, zicându-le: „Pe care dintre aceștia doi vreți să vi-l eliberez?” Ei au zis: „Pe Barabba!” Pilat a zis: „Și atunci ce să fac cu Isus, numit Cristos?”
„Ei au răspuns cu toții: „ Să fie răstignit”! El i-a întrebat:„ Dar ce rău a făcut?” Însă ei strigau și mai tare: „Să fie răstignit!” Când a văzut Pilat că nu ajunge nicăieri, ci că mai degrabă se face tulburare, a luat apă și s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii, zicând: „Eu sunt nevinovat de sângele Acestui Om! Treaba voastră!” Și tot poporul, răspunzând, i-a zis: „Sângele Lui să fie peste noi și peste copiii noștri!” Atunci le-a eliberat pe Barabba, iar pe Isus, după ce a pus să-L biciuiască, L-a dat să fie răstignit.” (Matei 27:20–26)
Strigătul autodistructiv al mulțimii
Strigătul mulțimii venea din invidie, ură și ignoranță. Cum s-au putut lăsa atât de flagrant înșelați, manipulați și corupți, astfel încât să-L dea pe Fiul lui Dumnezeu la moarte, în timp ce au cruțat un criminal notoriu? Pilat știa că ceea ce cereau ei era greșit, că Isus era nevinovat. De aceea, nu a vrut să aibă niciun cuvânt de spus asupra verdictului. Dar oamenii, plini de necredință, cu inimi răzvrătite, având o mânie plină de invidie împotriva propriului lor Mesia, au strigat: „Răstignește-L! Răstignește-L!” „Pilat, dacă nu-L ucizi tu, atunci sângele Lui să fie peste noi și peste copiii noștri!”
Sângele Lui să fie peste noi? Să cadă chiar sângele Fiului lui Dumnezeu asupra ta? Să lași sângele Cuvântului veșnic viu și creator să fie asupra ta? Necredința și gelozia lor – păcatul – i-au condus la actul suprem de sfidare și respingere a lui Dumnezeu. L-au răstignit pe Fiul Său, Cel Făgăduit – pe Fiul pe care El îl trimisese să-i salveze.
Păcatul care L-a țintuit pe cruce
Acesta este păcatul: să-L respingi pe Isus, să declari că nu este altceva decât un înșelător. Iar aceasta a fost și starea inimii noastre, când eram plini de necredință și L-am lepădat pe Dumnezeu, pe Fiul Său și jertfa Lui. Noi am strigat: „Răstignește-L!” cu necredincioşia şi neascultarea noastră. Am spus împreună cu mulțimea: „El nu este Regele nostru!” „El nu este Mesia!” „Sângele Lui să cadă asupra noastră!”
Dar Dumnezeu, fiind bogat în milă și plin de răbdare față de noi, poporul Său ales, „a strălucit în inimile noastre ca să ne dea lumina cunoașterii slavei lui Dumnezeu în fața lui Isus Cristos”. (2 Corinteni 4:6). Și fiind vii prin credința în El, ne lipim de crucea pe care a murit Mântuitorul nostru. Prin sângele Lui prețios suntem iertați și eliberați de păcat și de consecințele acestuia.
Aceeași cruce, un strigăt nou
Acum, spunem din nou ca sângele Lui să fie asupra noastră, dar cu un nou înțeles. Nu sfidător ca mulțimile care L-au răstignit, ci cu disperare – cu recunoştinţă, speranţă şi adorare – ca unii care depind în totalitate de jertfa Lui.
Isuse, sângele Tău să fie asupra noastră. Lasă-l să ne acopere. Lasă sângele care curge din mâinile și picioarele Tale să ne spele și să ne curețe de toată nelegiuirea noastră.
Proclamăm moartea lui Isus. Ne bucurăm de moartea Lui, nu pentru că a fost un fraudator sau un nebun, ci pentru că prin moartea Lui, prin rănile Lui, prin sângele Lui, noi suntem vindecați.
Sursa: Desiring God