Puține lucruri în viață ating profunzimea durerii. Unul dintre ele este momentul în care privești persoane dragi ție îndepărtându-se de Isus. Procesul începe cu o îndepărtare aparent mică, nimic care să te alarmeze. Dar într-o zi îți dai seama cât de mult s-a îndepărtat sufletul persoanei dragi de Dumnezeu. El sau ea călătorește din ce în ce mai departe prin necredință și păcat.
Prima parte a textului din Iacov 5:19 arată cum se întâmplă această îndepărtare chiar sub ochii voștri: „Frații mei, dacă vreunul dintre voi rătăcește de la adevăr . . .” Aici găsim chinuitoarea propoziție — aceea care te ține treaz noaptea, te face să verși lacrimi și îți frânge inima: „dacă cineva dintre voi rătăcește”.
Odată stătea lângă tine ca un frate născut pentru a-ți fi aproape în ziua încercării. Odată stătea treaz toată noaptea rugându-se cu tine. Odată chiar te-a condus la Domnul Isus. Dar acum ce este cu el? Se retrage, este căldicel? Se îndepărtează de tine pentru că, într-un fel sau altul, nu a fost niciodată cu adevărat ca tine?
Sufletul înfricoșat care cade de oboseală,
Și nu mai merge pe căile lui Dumnezeu,
este considerat aproape un sfânt,
Însă își atrage singur propria distrugere. („Aproape creștin”)
Are dreptate Isaac Watts? Se dovedesc ei înșiși „aproape sfinți”? Își asigură propria distrugere? Te simți atât de neajutorat când îi vezi îndepărtându-se. În unele zile, ți-ai dori să fi fost deja departe de trup și acasă cu Domnul înainte de a vedea ceea ce ochii tăi văd acum. Speranța amânată ți-a îmbolnăvit inima.
Cunoști pe cineva care se îndepărtează de Isus? Dumnezeu are un cuvânt pentru tine, pentru noi, în versetele finale ale lui Iacov, în timp ce el vorbește bisericii celor rătăciți.
Cum să îi aducem înapoi pe cei rătăciți
Cel mai important gând pentru toți cei care înțeleg relevanța acestui subiect, este: Cum îi aducem înapoi? Este ceea ce vrem să aflăm — ceea ce trebuie să știm. La prima vedere, Iacov nu oferă prea mult ajutor.
Frații mei, dacă vreunul dintre voi rătăcește de la adevăr, iar cineva îl aduce înapoi …. (Iacov 5:19)
Între rătăcire și întoarcere, se află „iar”. Asta este. Suntem tentați să spunem: „Frate Iacov, indiscutabil că ești un maestru al pildei, dar te rog, avem nevoie de mai multe detalii! Cum?”
Acum îmi dau seama că l-am subestimat pe Iacov pentru a-l chestiona astfel. Poate că el mi-ar răspunde: „Frate Greg, mi-ai citit scrisoarea?”. Ultimele două versete nu reprezintă un final stângaci al epistolei, ci rezumatul unui scop final al scrierii: să-i aducă înapoi pe păcătoși din rătăcire.
Cum rătăceau unii dintre destinatarii săi? Nu cumva mulți se îndepărtau de o etică evanghelică? Iacov se adresează celor care rătăceau nu în primul rând din cauza unei gândiri greșite, ci a unei trăiri greșite. Nu doctrina falsă, ci ucenicia falsă îi dusese în rătăcire.
De-a lungul scrisorii sale, Iacov ne face cunoștință cu personaje precum domnul „aruncat încoace și încolo”, domnul „iute la mânie”, doctorul „slobod la gură”, profesorul „credință moartă”, doamna „adulteră a sufletului”. El indică spre „Orașul religiei inutile”, „Orașul ascultătorilor uituci” și „Ținutul lumesc”. El ne invită să observăm „Biserica Credinței Absolută”, cu bătrânii ei gemeni, „Pastorul Tu Stai Aici” și „Pastorul Tu Stai Acolo”.
Dar cum anume încearcă Iacov să îi aducă înapoi pe cei rătăciți? Vreau să recomand trei pași care încearcă să surprindă abordarea sa. Pentru a face acest lucru, mă voi inspira din imaginile sale din capitolul 5 cu versetul 20. Iacov folosește imagistica căii, scriind despre o „cale rătăcită” sau un „drum rătăcitor”.
1. Arată-le drumul
Nimeni nu este un judecător mai bun al păcatului decât păcătosul prins în el. Rătăcitorii pot fi ultimii care să știe despre rătăcirea lor. Iacov mustră, înfruntă și instruiește pentru a le arăta cititorilor săi unde se află cu adevărat. El le arată drumul.
De exemplu: „Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și ține în frâu limba, înșelându-și astfel inima, religia lui este inutilă.” (Iacov 1:26). Ei presupun că sunt buni cu Dumnezeu, religioși; realitatea nu este așa. Așa că noi, la fel ca el, îi implorăm pe cei rătăciți: „Fratele meu, sora mea, nu vă lăsați înșelați!” Și noi ridicăm oglinda Cuvântului lui Dumnezeu (1:23) pentru a-i arăta păcătosului gravitatea păcatului său.
2. Arată-le unde vor ajunge
Arată-le unde duce acest drum. Am auzit de un pastor care a înființat un stand la un târg, pretinzând că știe viitorul oamenilor. Când aceștia veneau, el îi întreba despre credința lor în Hristos și le spunea despre viitorul lor în consecință. Iacov crede în acest tip de prezicere a viitorului.
El le arată cum dorințele lor păcătoase cresc în interiorul lor pentru a-i ucide. El le arătă sfârșitul omului bogat care piere în căutările sale. El compară inima înșelătorului cu cea a unui animal gras pregătit pentru ziua sacrificării. El le arată unde vor ajunge continuând în felul acesta. (Iacov 1:11, 15; 5:5).
3. Așază-L pe Dumnezeu pe drumul lor
Arată-le căile lor în raport cu Dumnezeu. Un om rătăcitor rătăcește pentru că se îndepărtează de El și de standardele Lui. Un temperament aprins nu este doar un temperament aprins; este ceea ce nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu (Iacov 1:19-20). Spiritul părtinitor nu este doar ceva ce nu deținem, ci nu îl deținem pentru că „nu ținem credința în Domnul nostru Isus Hristos, Domnul slavei” (Iacov 2:1).
Așază-L pe Dumnezeu pe drumul din urma lor. Ei au nevoie să fie „aduși înapoi”. Arătă-le că rătăcirile lor sunt rătăciri care îi îndepărtează de Dumnezeu și de Fiul Său iubit. Amintește-le de prima lor iubire.
Așază-L pe Dumnezeu lângă ei. Ei nu au avut unde să fugă de El. Dumnezeu stă alături de acești Iona, chiar și acum, mai dispus să îi primească acasă decât sunt ei să se întoarcă. Chiar și adulterilor spirituali, El le oferă mai mult har (Iacov 4:4-6).
Așază-L pe Dumnezeu înaintea lor. Avertizează-i că, dacă insistă să păcătuiască în mod deliberat după ce au primit o cunoaștere a adevărului — dacă intenționează să calce „în picioare pe Fiul lui Dumnezeu” (Evrei 10:29) — Dumnezeu stă la ușă ca Judecător, iar ei vor muri ca o consecință a păcatului lor. Dar nu uitați să îi implorați să urmeze calea cea bună care le aduce cununa vieții.
De ce să-i aducem înapoi pe cei rătăciți
Așadar, am sugerat să le arătăm rătăciților drumul, unde vor ajunge în final, și să-L așezăm pe Dumnezeu pe drumul lor. Totuși, observați că în aceste versete finale, Iacov nu se concentrează pe cum să aducă salvare sufletelor lor, ci mai degrabă pe motivul pentru care ar trebui să aceasta. În această carte practică, el încheie nu cu principii, ci cu perspective. El vrea să îi inspire — nu doar să îi instruiască —să fie o comunitate, o biserică căreia îi pasă și se implică activ în viața fiecărui mădular.
1. Gândiți-vă ce înseamnă să aduci înapoi un membru rătăcit
Uitați-vă din nou la următorele versete:
„Frații mei, dacă vreunul dintre voi se rătăcește de la adevăr, iar cineva îl aduce înapoi, să știți că omul care aduce înapoi un păcătos de pe calea lui rătăcită va salva un suflet de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate.” (Iacov 5:19-20)
Aici Iacov vrea ca salvatorul să știe că, în timp ce a reușit să aducă un păcătos înapoi din rătăcirea sa a salvat acel suflet de la moartea veșnică și, prin întoarcerea rătăcitorului, păcatele sale sunt din nou iertate în fața lui Dumnezeu.
V-ați gândit ce înseamnă să salvezi un suflet? Iacov vrea să vă gândiți la gloria acestui lucru. „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul”, ne-a învățat Isus. „Ci temeți-vă, mai degrabă, de cel ce poate să distrugă și sufletul și trupul în gheenă” (Matei 10:28). Ștreangul era aproape legat în jurul gâtului lor, sabia divină era ascuțită, ei urmăreau o moarte îngrozitoare și de nedescris — și apoi ați vorbit cu ei. Dumnezeu s-a folosit de vocea ta, de îngrijorarea ta, de inima ta zdrobită, de rugămințile tale, pentru a-i salva.” Vedeți acest lucru? Este un lucru atât de mare, un lucru etern, un lucru esențial, îți aduce nespusă bucurie să salvezi un suflet de la moarte, încât a face acest lucru este o răsplată în sine.
2. Luați în considerare pe cine folosește Dumnezeu pentru a-i aduce înapoi
Iacov ne atribuie slujba într-un mod care ne poate face să ne simțim ușor inconfortabil. Noi acoperim păcatele și salvăm suflete?
Acum, el a atribuit deja slujba salvatoare mai multor aspecte în scrisoarea sa: Evanghelia (1:21), credința (2:14), Dumnezeu însuși (4:12) și poate și rugăciunea (5:15). Iacov scrie pentru a scoate în evidență uimirea totală, măreția copleșitoare, agenția vitală în grija spirituală a unui creștin pentru frații săi căzuți. Deși noi nu suntem agentul decisiv, nu schimbați însemnătatea versetului în mintea voastră și nu ratați cuvintele pline de adevăr ale lui Iacov: „Să știe că oricine aduce înapoi un păcătos din rătăcirea sa îi va salva sufletul de la moarte”.
Eu? Să salvez un suflet de la moarte? Se pare că eu nu pot salva o plantă de la moarte. Ajungem să fim instrumente în destinul etern al poporului ales al lui Dumnezeu? Ce este viața noastră? Nu suntem decât un abur care apare pentru o vreme și apoi dispare — dar Dumnezeu folosește un abur ca noi pentru a salva suflete!
Ție, nu îngerilor, ți se dă lucrarea veșnică de a urmări, convinge, implora sufletele să se întoarcă din rătăcirea lor. Rugăciunile tale trebuie să se înalțe. Vocea ta tremurândă trebuie să se facă auzită. Biblia ta trebuie să fie deschisă. Sub suveranitatea lui Dumnezeu, există suflete nepieritoare care nu vor ajunge în Cer dacă nu le vei aduce înapoi; ele nu vor persevera fără ajutorul tău, pentru a le salva de la moarte.
3. Gândește-te la bucuria ta de a-i aduce salva
Logica lui Iacov nu sugerează nimic altceva decât pur și simplu renunțarea la sine? El presupune, prezentându-i salvatorului cunoașterea salvării sale, că întoarcerea rătăcitorului îi aduce salvatorului multă fericire.
Vreți să obțineți un profit în această viață? Vreți să faceți să conteze? Caută să fii folosit de Dumnezeu pentru a salva suflete. Nu te duce într-un anume oraș doar să faci comerț; du-te într-un anumit oraș urmărindu-ți fratele risipitor acolo și convinge-l să se întoarcă acasă! Tatăl nostru folosește foametea, dar mai des folosește frații și surorile.
„Dragilor, nu ați avea nevoie de niciun alt argument, dacă ați ști cât de binecuvântată este lucrarea în sine”, a spus odată Charles Spurgeon.
Vrei să crești în har? Atunci, ajută-i pe alții. Vreți să te scuturi de propria descurajare? Atunci, ajută-i pe alții. Această lucrare accelerează pulsul, limpezește vederea, oferă sufletului un curaj sfânt; confirmă o mie de binecuvântări asupra propriilor voastre suflete, pentru a-i ajuta pe alții pe drumul spre Cer. Închideți șuvoaiele inimii voastre, și ele vor deveni stătute, zgomotoase, putrede, urâte; lăsați-le să curgă și ele vor fi proaspete și dulci și vor izvorî continuu. Trăiește pentru alții, și vei trăi o sută de vieți într-una singură. (Călătoria pelerinului)
Puține lucruri în viață sunt atât de dureroase precum momentul în care privești o persoană dragă ție îndepărtându-se de Hristos. Cu toate acestea, puține lucruri în viață oferă la fel de multă satisfacție ca acela de a-l vedea pe el sau pe ea întorcându-se la Hristos prin pocăință și credință — și să știi că ai ajutat la aceasta. Nu obosi în a face un astfel de bine aproapelui tău.