Imaginează-ți că îngerul Gabriel ți-a înregistrat rugăciunile din ultimul an. Fiecare cerere făcută pentru tine sau pentru cei din jur a ajuns în registrul său ceresc. Ce ar putea dezvălui o astfel de înregistrare?
Câte petiții s-ar încadra la capitolul sănătate fizică? Cât de lungă ar fi coloana care ar urmări cererile despre relațiile tale? De câte ori ai enumerat cuvintele „Muncă” sau „Școală” sau „Biserică”? Câte rugăciuni vagi de „binecuvântare” ai putea găsi?
Mi-am pus astfel de întrebări în ultima vreme, în parte datorită unei observații izbitoare din cartea lui Tim Keller, Rugăciunea (Prayer). Dacă studiezi rugăciunile apostolului Pavel consemnate de-a lungul scrisorilor sale, spune Keller, s-ar putea să observi ceva izbitor: printre numeroasele cereri pe care Pavel le face în numele bisericilor, nu o dată îi cere lui Dumnezeu să le vindece trupurile, să le umple pântecele, să le prospere vocațiile sau să îi scape de persecuții. De fapt, scrie Keller, „rugăciunile lui Pavel pentru prietenii săi nu conțin niciun apel pentru o schimbare în circumstanțele lor” (20).
De ce s-a rugat ceea s-a rugat
Dumnezeu ne-a dat rugăciunile lui Pavel, în parte, pentru ca, repetându-le, propriile noastre cereri să crească în echilibru și în maturitate spirituală.
În același timp, a ne inspira din rugăciunea paulină înseamnă mai mult decât simpla repetare a cererilor sale. Așa cum observă D.A. Carson, rugăciunile lui Pavel izvorăsc dintr-o „viziune biblică” robustă, o viziune care „cuprinde cine este Dumnezeu, ce a făcut El, cine suntem noi, încotro ne îndreptăm, ce trebuie să prețuim și ce nu trebuie să prețuim” (Rugându-ne cu Pavel, 43). Dacă facem abstracție în rugăciunile lui Pavel de viziunea biblică care le-a inspirat, ele pot părea nefirești (ca o a doua limbă pe care nu reușim să o cunoaștem pe deplin). Dar, odată ce îi surprindem viziunea, ne trezim încet-încet că devenim fluenți în rugăciunile profunde ale inimii lui Pavel.
Care a fost, așadar, viziunea lui Pavel? Printre cele câteva domenii pe care le-am putea explora, luați în considerare modul în care rugăciunile lui Pavel au fost modelate de harul trecut și de gloria viitoare.
Rugăciunea întărește credința și dragostea
Prima parte a viziunii lui Pavel vine din trecut. „El își amintește de harul pe care l-am primit în trecut și se gândește la direcția vieții noastre”, scrie Carson (42). Cu alte cuvinte, Pavel ia în considerare „lucrarea bună” pe care Dumnezeu a început-o deja în viețile poporului Său și, în rugăciune, urmărește să se asocieze cu Dumnezeu pentru „[a o] duce la bun sfârșit” (Filipeni 1:6). El vede semințele harului și se roagă ca acestea să devină flori.
Și care este lucrarea bună pe care a început-o Dumnezeu? Din nou și din nou, Pavel îi mulțumește lui Dumnezeu pentru două semne ale harului printre cei mântuiți: credința și dragostea. „De aceea și eu, de când am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă amintesc în rugăciunile mele.” (Efeseni 1:15-16). Pentru Pavel, credința în Isus și dragostea față de poporul lui Dumnezeu erau mai prețioase decât tot argintul și aurul din lume. Trupul nostru poate fi frânt, visele noastre năruite, relațiile noastre zbuciumate – dar dacă avem credință și dragoste, înseamnă că Dumnezeu ne-a copleșit cu har (Efeseni 1:7-8).
Rugăciunile lui Pavel țâșnesc ca niște râuri din acest izvor al harului trecut, curgând cu credință și dragoste. Dacă Dumnezeu a început lucrarea bună a credinței, atunci Pavel se va ruga (într-o mulțime de moduri creative) pentru a ajuta credința să crească, pentru ca Dumnezeu să dea „un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui” (Efeseni 1:17). Și dacă Dumnezeu a început lucrarea bună a dragostei, atunci Pavel va cere (din nou cu o creativitate minunată) ca dragostea să crească tot mai mult” (Filipeni 1:9).
Rugăciunile lui Pavel ne reamintesc un adevăr ușor de uitat: în această epocă, caracterul nostru este mult mai important decât circumstanțele exterioare. Așa cum scrie Pavel în altă parte,
De aceea noi nu ne descurajăm, ci, chiar dacă trupul nostru piere, totuși omul nostru lăuntric este înnoit din zi în zi. (2 Corinteni 4:16)
Într-o zi, Dumnezeu va înălța și va glorifica trupurile noastre și va alunga orice circumstanță rea. Dar, între timp, lucrarea Sa bună are loc mai ales în interior. El urmărește să ne aprofundeze credința, dragostea și orice alt har până când Îl vom vedea față în față. Astfel, în timp ce Pavel se roagă uneori pentru bunăstarea trupului, el își concentrează atenția asupra reînnoirii interiorului nostru.
Când cererile pământești se sfârșesc
Dacă rugăciunile lui Pavel privesc uneori asupra trecutului, ele privesc și asupra viitorului – și nu doar asupra viitorului în mod vag, ci asupra unui moment viitor în mod special. În mod repetat, Pavel se întoarce la o zi viitoare, când lucrarea bună a lui Dumnezeu se va încheia în cele din urmă: „ziua lui Cristos Isus” (Filipeni 1:6).
De cinci ori în rugăciunile lui, Pavel menționează în mod explicit ziua revenirii lui Hristos (Filipeni 1:10; 1 Tesaloniceni 3:13; 5:23; 2 Tesaloniceni 1:9-12; 2 Timotei 1:18). Se pare că se ruga în umbra celei de-a doua veniri, cu Hristos care se întoarce stând la ușa cămăruței de rugăciune. Și puterea acestei promisiuni viitoare a guvernat ceea ce i-a cerut lui Dumnezeu.
Când Isus va apărea, se va risipi ceața și adevăratele priorități ale acestui veac vor fi prezentate cu o claritate uimitoare. Circumstanțele noastre din această viață, care nu sunt deloc nesemnificative, se vor înclina în fața unor chestiuni mult mai grele. Sănătoși sau bolnavi, L-am slăvit pe Dumnezeu cu trupurile noastre? Cu brațele goale sau pline, am abundat în mulțumiri față de El? În pace sau în conflict, am arătat noi răbdarea lui Hristos? În succes sau în eșec, am fost „plini de roada neprihănirii care vine prin Isus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu” (Filipeni 1:11)?
Ce-ar fi dacă ne-am ruga, pentru noi înșine și pentru prietenii noștri, sub un cer gata să se despice în fața slavei lui Hristos? Am putea să cerem mai des și cu mai multă stăruință ca Dumnezeu să ne așeze inimile „fără vină în sfințenie înaintea Dumnezeului și Tatălui nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții Săi” (1 Tesaloniceni 3:13). Am putea să ne rugăm mai puțin pentru ca circumstanțele să se schimbe și mai mult pentru o inimă care să-L iubească pe Hristos în orice împrejurare.
Inimile noastre sunt căminul Său
Când îngenunchem împreună cu Pavel între trecut și viitor, har și glorie, crucea lui Hristos și a doua venire a lui Hristos, ne trezim spunând cuvinte noi, rugându-ne rugăciuni noi. La baza rugăciunilor noastre, cerem credință și iubire, putere interioară și sfințenie la nivelul inimii. Sau, scrie Pavel în Efeseni, Îl implorăm pe Hristos să facă din inimile noastre casa Sa.
(…) și mă rog ca, potrivit cu bogăția gloriei Sale, să fiți întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul lăuntric, astfel încât Cristos să locuiască, prin credință, în inimile voastre (…) având rădăcina și temelia puse în dragoste. (Efeseni 3:16-17)
Pavel cere ca Hristos să își stabilească reședința în interiorul nostru și să umple fiecare hol și cameră cu strălucirea Sa. El cere ca noi să avem ceea ce Keller numește un „simț puternic al realității lui Dumnezeu” – un simț care transcende situația noastră actuală și care supraviețuiește chiar și mormântului.
„Fără acest simț puternic al realității lui Dumnezeu”, scrie Keller, „circumstanțele bune pot duce la încredere excesivă și indiferență spirituală. Cine are nevoie de Dumnezeu, ar concluziona inima noastră, când lucrurile par a fi atât de bine puse la punct?”. (Rugăciune, 21). Dar când Hristos își face casă în inimile noastre, atunci ne putem face casă în orice împrejurare: în „belșug și în foame”, în „abundență și în nevoie” (Filipeni 4:12).
Așadar, rugați-vă pentru vindecare, dar rugați-vă și (mai ales) pentru sfințenie. Rugați-vă pentru pace relațională, dar rugați-vă și (mai întâi) pentru răbdare relațională. Rugați-vă pentru vise încă îndepărtate și speranțe încă amânate, dar rugați-vă și (în primul rând) pentru ca Isus să meargă cu voi chiar și printre ruinele vieții pe care v-ați fi dorit să o aveți. Atunci, indiferent dacă circumstanțele exterioare înfloresc sau se ofilesc, totul va fi bine în interior. Căci Hristos va locui încă înăuntrul sufletelor noastre.