Saul este primul rege controversat din istoria lui Israel.
Uneori, el a luptat vitejește împotriva filistenilor și i-a judecat în numele Domnului. Alteori, vedem un om selectiv în ascultarea sa. Alteori, îl vedem îmbrățișând paranoia regelui Lear, aruncând cu sulițe în David, înfuriindu-se pe fiica sa și amenințând că își va ucide propriul fiu. A deținut întreaga împărăție, ca într-un final aceasta să fie smulsă de la el; s-a urcat pe tron, ca apoi să fie doborât cu violență.
Regele Saul a fost vrednic de moarte și vrednic de un cântec care să-l onoreze la moartea sa. Când Saul și Ionatan cad împreună în luptă, David, victima demonului ce îl poseda pe Saul, conduce Israelul în cântare: „Gloria ta, Israel, zace ucisă pe înălțimile tale. O, cum au căzut vitejii!” (2 Samuel 1:19).
El este un personaj conflictual în povestea istorică — mai mult ca Boromir (sperăm noi) decât ca Smeagol (n.tr. personaje din romanul Stăpânul inelelor). Putem simpatiza cu el. La urma urmei, el nu a cerut niciodată să fie rege; s-a ascuns de coroană în spatele vaselor. Deși era cu un cap mai înalt decât toți ceilalți din Israel, el se considera mic și neajutorat. Mulți cunosc tendința de a se simți neputincioși în îndeplinirea unei sarcini și inferiori celorlalți.
Vreau să învățăm din povestea originii sale. Cum a ajuns Saul, un beniamit modest din cel mai umil clan al celui mai mic trib, să urce pe tronul rezervat cândva lui Dumnezeu Însuși? În acest articol, vreau să vă reamintesc de suveranitatea meticuloasă a Dumnezeului nostru milostiv, grija Sa de atunci și grija Sa de acum, precum și ordonarea detaliilor aparent irelevante pentru a onora numele Său cel mare și binele nostru absolut.
Scena unu: S-a terminat cu cele vechi
În 1 Samuel 8, Israel tocmai îi ceruse lui Samuel să îi găsească un rege, astfel încât să poată fi ca celelalte națiuni. Samuel îmbătrânește; fiii săi iau mită; de ce să nu se conformeze tiparelor moderne și să găsească un rege? Samuel încearcă să se înțeleagă cu ei, însă poporul nu se lasă înduplecat.
„Ascultă glasul poporului cu privire la tot ce-ți va spune”, îi spune Domnul lui Samuel, „pentru că nu pe tine te-au respins, ci pe Mine M-au respins, ca să nu fiu Împărat peste ei.” (1 Samuel 8:7). Samuel cedează și trimite poporul acasă. Unde îl va găsi pe acest nou rege
Scena doi: Măgărițele pierdute
Versetul următor ne face cunoștință cu tatăl lui Saul, Chiș, un om înstărit din Beniamin. Fiul său este uriașul chipeș al Israelului: „Era un om renumit din Beniamin, al cărui nume era Chiș. El era fiul lui Abiel, fiul lui Țeror, fiul lui Behorat, fiul lui Afiah, un beniamit. Omul acesta avea un fiu, al cărui nume era Saul, un tânăr chipeș și fără egal printre fiii lui Israel. Era mai înalt cu un cap decât toți ceilalți din popor.” (1 Samuel 9:1-2). Dar prima piesă de domino se prăbușește pe neașteptate: „Într-o zi, măgărițele lui Chiș, tatăl lui Saul, s-au pierdut. Atunci Chiș i-a zis fiului său, Saul: „Ia cu tine, te rog, pe unul dintre slujitori și duceți-vă să căutați măgărițele!” (1 Samuel 9:3-4).
Saul și servitorul său le caută, dar nu reușeșc să le dea de urmă. Saul vrea să se întoarcă: „Hai să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu să fie îngrijorat mai degrabă pentru noi, decât pentru măgărițe!” (1 Samuel 9:5). Dar, înainte să se întoarcă, o idee îi vine întâmplător în minte slujitorului: „Iată! În cetatea aceasta se află un om al lui Dumnezeu, un om respectat; tot ceea ce spune el, sigur se împlinește. Să mergem acolo acum și poate ne va spune pe ce drum să o luăm.” (1 Samuel 9:6). Saul întreabă ce cadou i-ar putea oferi bărbatului pentru ajutorul său. „Iată, am la mine un sfert de șechel de argint. Îl voi da omului lui Dumnezeu, ca să ne spună pe ce drum să mergem.”. Saul se lasă convins și merge să-l întâlnească pe omul care îl va face rege.
Acum, iată ce ar trebui să ne uimească. Să revenim la ziua precedentă:
„Cu o zi înainte de venirea lui Saul, Domnul îl înștiințase pe Samuel și-i spusese: ,Mâine, cam pe la ora aceasta, voi trimite la tine un bărbat din teritoriul lui Beniamin. Să-l ungi drept conducător peste poporul Meu, Israel. El va elibera poporul Meu din mâna filistenilor. Voi face aceasta fiindcă am privit spre poporul Meu, căci strigătul lui a ajuns până la Mine’”. (1 Samuel 9:15-16)
Iată-l pe Dumnezeul suveranității meticuloase. Un Dumnezeu care face un rege dintr-un om neînsemnat, care rătăcește după animale pierdute. Un Dumnezeu care aduce însoțitorul potrivit pentru a-l introduce în destinul Său. Și un Dumnezeu, nu doar al suveranității meticuloase, ci și al milei meticuloase. Ați înțeles despre ce este vorba aici? „Voi trimite la tine un bărbat… El va elibera poporul Meu din mâna filistenilor. Fiindcă am privit spre poporul Meu, căci strigătul lui a ajuns până la Mine.” Este uimitor cum Dumnezeu, deși a fost respins ca rege de către popor, El vede și aude strigătele acestuia și își aduce înlocuitorul pentru a-l salva.
În orice moment, planul ar fi putut eșua; totuși, nu ar fi putut, deoarece în fiecare moment Domnul a ghidat planul. I-a spus lui Samuel să se aștepte să apară eliberatorul Israelului „mâine pe vremea asta” — și Saul, care nu știa nimic, își face apariția prin stânga scenei. Când Samuel îl vede pe Saul, Domnul îi spune: „Iată bărbatul despre care ți-am vorbit! El va domni peste poporul Meu!”. (1 Samuel 9:16-17).
Providență, nu joc de marionete
Nu putem să ne amintim de orchestrația minuțioasă a lui Dumnezeu în viața lui Saul și să învățăm cum să citim mai bine propriile noastre povești?
În primul rând, să luăm în considerare modul în care Dumnezeul nostru l-a condus pe Saul către soarta sa. De la măgarițele pierdute, la alegerea servitorului potrivit, la ideea de a cere ajutorul lui Samuel — acestea au fost cauze secundare (sau mijloace) fin reglate, folosite de Dumnezeu pentru a-Și îndeplini voința și a-Și atinge scopurile. Catehismul de la Westminster ne ajută să înțelegem interacțiunea misterioasă: „Deși, în ceea ce privește preștiința și decretul lui Dumnezeu, prima cauză, toate lucrurile se întâmplă în mod imuabil și infailibil; totuși, prin aceeași providență, El dispune ca ele să se întâmple conform naturii cauzelor secundare, fie în mod necesar, fie în mod liber, fie în mod contingent” (5.2).
Cu alte cuvinte, Domnul l-a trimis pe Saul la Samuel, nu preluând controlul asupra minții lui Saul și târându-l împotriva alegerilor sale, ci creând circumstanțele precise (cauze secundare) pentru a-i ghida voința în felul acesta. Așa cum Dumnezeu ghidează fluxul inimii unui rege, tot așa îndreaptă pașii viitorilor regi (Proverbe 21:1). Astfel, despre același eveniment se poate vorbi în două moduri: 1. Saul a ales să asculte de tatăl său și să caute măgărițele, iar apoi să meargă la omul lui Dumnezeu. 2. Dumnezeu l-a trimis pe Saul la Samuel. Dumnezeu a bătătorit clar calea pentru a-l conduce pe Saul la Samuel.
Pierduți prin circumstanțele noastre
Saul este primul rege controversat al Israelului. Nu știu dacă acele măgărițe pierdute l-au condus spre pierzare. Dumnezeu va judeca. Dar știm că pentru copiii Săi, suveranitatea minuțioasă lucrează, nu împotriva lor, ci pentru binele lor veșnic.
Aplică această lecție în propria ta viață. Dacă credem în acest Dumnezeu al providenței minuțioase, ne vom pune mai multă încredere în El decât în planificarea noastră minuțioasă. „Inima omului își plănuiește calea, dar Domnul îi îndrumă pasul.” (Proverbe 16:9). Noi ne facem planuri, dar dacă Îl cunoaștem pe acest Dumnezeu, ne vom ruga ca El să ne conducă pașii și să ne pregătească pentru numeroasele Sale surprize ce își vor face apariția pe parcurs.
Încrederea în Dumnezeu ne eliberează de neliniștea inimii și ne oferă pacea. Gândiți-vă la asta: nu este desfășurarea vieții noastre învăluită în mister? Un mic pas încoace și nu încolo, un act necugetat, o conversație neașteptată, o mică înclinare a cârmei și totul se schimbă. O vânătoare nesemnificativă de măgarițe se termină cu obținerea unui loc pe tron. Dacă am fi lăsați să navigăm singuri, apele noastre sunt primejdioase în adâncuri și cerul este plin de stele schimbătoare — ne-am rătăci înainte devreme. Cât de vital este pentru noi să nu ne jucăm de-a căpitanul: „Doamne, îndumă-mi Tu pașii!”
Și lăudat să fie Dumnezeu că ne aude strigătele și ne eliberează, chiar și după ce L-am respins odată ca Rege. Agățați-vă de această promisiune: „Noi știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemați în acord cu planul Său.” (Romani 8:28). El lucrează acum toate lucrurile spre bine — chiar și acel lucru pe care nu ți l-ai dorit. El își încălzește copiii cu bunătatea Sa — chiar dacă providența Sa poate fi greu de înțeles, iar noi suntem atât de păcătoși. Promisiunea Lui față de noi nu va rămâne neîmplinită.
Tu nu poți vedea acum modul în care o cale a durerii poate duce la ceva bun, dar El o face. „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te baza pe priceperea ta. Recunoaște-L în toate căile tale, iar El îți va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6) — chiar și atunci când acele căi drepte urmăresc măgarițe rătăcite.