Uneori, soluția pentru luptele noastre spirituale este mai puțin spirituală decât ne-am imaginat.
Poate că rătăcești printr-un pustiu spiritual, afectat de îndoieli chinuitoare. Poate că o apatie plictisitoare s-a instalat asupra ta cu ceva timp în urmă. Poate că trăiești într-o țară în care bucuria pare ceva de neatins.
Ți-ai putea imagina că principala soluție la aceste lupte spirituale este, ei bine, spirituală: ține-te mai strâns de promisiunile lui Dumnezeu; apropie-te mai mult de El; caută să vezi dacă nu cumva ai păcate ascunse. Și s-ar putea să ai dreptate. Dar poate, doar poate, ai nevoie să primești un sfat precum cel al lui John Newton (1725-1807):
„Uneori, când oamenii vin la mine, îngrijorați de sufletele lor, și cred că aceasta este singura lor problemă, îi surprind întrebându-i dacă nu au niciun prieten în Cornwall sau în nordul Scoției, pe care l-ar putea vizita; pentru că m-am gândit că o plimbare până la Land’s End sau la John o’ Groat’s House le-ar putea face mai mult bine decât toate sfaturile pe care le-aș putea eu da.” (John Newton – Scrisori)
Uneori, luptele noastre spirituale nu apar pentru că am neglijat Cuvântul lui Dumnezeu, ci pentru că am neglijat lumea Sa. Am mers prin viață purtând ochelari de soare și ne-am mirat că totul este mai întunecat. Am înaintat cu căștile în urechi și ne-am întrebat de ce nu putem auzi tot ce se întâmplă în jurul nostru.
S-ar putea să avem într-adevăr probleme spirituale de rezolvat. Dar prima noastră soluție poate fi pur și simplu aceasta: deschideți-vă ochii și urechile și admirați lumea creată de Dumnezeu.
Acolo unde admirația piere
Prin admirație mă refer la acea conștientizare cu ochii deschiși a creației lui Dumnezeu, care ne aduce liniște interioară, ne face să uităm de noi înșine și să fim plini de bucurie. O astfel de admirație liniștește grijile și trezește închinarea. Luminează momentele obișnuite și dă demnitate muncii zilnice. Ea compune și calmează, reamintește și recalibrează, adaugă poezie prozei. Chiar și un pic de admirație poate face minuni pentru suflet.
Dar unii dintre noi privesc rar prin fereastra admirației. Suntem prea distrași de alte atracții, chiar dacă acestea înveselesc mult mai puțin inima și mintea. Poate că două vă atrag atenția.
Prima nu este probabil surprinzătoare. În medie, ne verificăm telefoanele de aproximativ două sute de ori pe zi, sau cam o dată la cinci minute. „Cu smartphone-ul”, scrie Nicholas Carr, „rasa umană a reușit să creeze cel mai interesant lucru din lume” (Nicholas Carr – The Shallows). Dar acest „cel mai interesant lucru” are un mod de a face lumea reală neinteresantă. Viața pare plictisitoare în strălucirea smartphone-ului.
Cu toate acestea, nu trebuie să fii dependent de telefonul tău pentru a-ți pierde admirația. O altă atracție mai surprinzătoare îi atrage și îi reține pe mulți pentru mult prea mult timp. Unii au numit-o „avântul diabolic” al lumii moderne; alții, „cultul productivității și al eficienței” (Rob Walker – The Art of Noticing). Multora dintre noi chiar le place să fie productivi — și să finalizeze task-urile cât mai repede.
Oamenii făcuți după chipul unui Dumnezeu creator ar trebui să prețuiască productivitatea. Dar „cultul productivității” este ceva diferit. Celor modelați de acest cult nu le place pur și simplu să facă lucrurile, ci neproductivitatea este insuportabilă.
Așadar, telefonul și lista de lucruri de făcut, divertismentul și eficiența, bombardamentele digitale și agitația — adesea, aceștia sunt dușmanii care ne fură admirația.
Acești dușmani sunt, de asemenea, greu de combătut, chiar și atunci când știi ce îți iau. Imaginea unui munte real poate părea plictisitoare în comparație cu un munte digital — sau cu muntele de muncă pe care am vrea să îl terminăm. Revendicarea admirației necesită efort. Este nevoie de dorința de a ne controla degetele și de a îndura imaginea căsuțelor nebifate în timp ce ne reorientăm viziunea către „tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este plăcut, tot ce este demn de admirat” (Filipeni 4:8).
Găsesc ajutor în două obiceiuri care se inspiră din modelul creator al lui Dumnezeu din Geneza 1:1-2:3: Privește zilnic la lumea lui Dumnezeu și numește-o bună. Săptămânal, odihnește-te în lumea lui Dumnezeu și găsește-ți bucuria în ea.
Atenție zilnică
Obiceiul 1: Cel puțin o dată pe zi, admiră una dintre creațiile lui Dumnezeu.
Acest prim obicei este împrumutat din lucrarea lui Clyde Kilby Mijloace pentru sănătatea mintală, unde devine mai specific: „Îmi voi deschide ochii și urechile. O dată pe zi voi privi pur și simplu un copac, o floare, un nor sau o persoană. Nu mă voi preocupa deloc să întreb ce sunt, ci mă voi bucura, pur și simplu, că există”.
Cel puțin o dată pe zi, cu alte cuvinte, găsește ceva neinteresant și neproductiv de făcut, să admiri vreo floare care își dezvăluie frumusețea doar sub soarele atenției răbdătoare. Treci prin disconfortul ineficienței nedistractive și încetinește. Privește. Ascultă. Observă. Gândește-te la ceva creat de Dumnezeu și „bucură-te” că El l-a făcut să existe.
După cum ne arată Biblia, nu ducem lipsă de creații din care să alegem. Soarele oferă un motiv de bucurie (Psalmul 19:1-6); insectele oferă un altul (Proverbele 30:28). Ploile blânde ne arată un fel de frumusețe (Psalmul 104:13); vânturile furtunoase arată altul (Psalmul 148:8). Găsim o varietate de nedescris în lumea lui Dumnezeu — de la oi la rechini, de la lobul urechii la viermi de pământ, de la inelele copacilor la inelele din jurul lui Jupiter — dar toate împărtășesc gloria „binelui” original al lui Dumnezeu (Geneza 1:10, 12, 18, 21, 25, 31).
Și dacă obiectele admirației noastre sunt multe, la fel sunt și mijloacele de a le observa. Creativitatea lui Dumnezeu invită la explorare creativă. Poate că notezi într-un jurnal zilnic doar un rând sau două despre ceva ce observi. Sau încerci să scrii niște poezii modeste. Ori te salvezi pentru momentele de liniște (cum ar fi așteptarea sau plimbarea) pentru a observa.
De-a lungul Genezei 1, Dumnezeul nostru s-a bucurat zilnic de lumea creată. Așadar, de ce să nu îți împodobești propriile zile cu bucuria admirației?
Împrospătare săptămânală
Obiceiul 2: Săptămânal, pune-ți deoparte timp îndelungat pentru a te pierde în minunile lumii lui Dumnezeu.
Admirația zilnică reușește să ne încânte în mijlocul muncii noastre și să ne distragă puțin, însă, curând ne întoarcem la muncă și totul devine monoton. Dar sufletele noastre tânjesc după ceva mai mult decât frânturi de admirație. Vrem să auzim mai mult decât o melodie trecătoare, vrem să vedem mai mult decât un colț de pânză dintr-un tablou pe care l-am fi putut admira în întregime. Vrem să ne îndreptăm atenția către creațiile minunate ale lui Dumnezeu suficient de mult timp pentru a ne pierde în ele.
Sărbătorirea creației în Scriptură poartă semnele nu doar ale atenției, ci ale unei atenții extinse. În Proverbe 30:24-28, aprecierea înțeleptului față de creaturile mici este extrem de mare. Domnul nostru Isus a arătat o plăcere la fel de răbdătoare față de creație. El cunoștea căile vântului și semnele cerului (Ioan 3:8; Matei 16:2-3); a stat în fața florilor sălbatice conștient de frumusețea lor pentru a vedea o splendoare mai mare decât cea a lui Solomon (Matei 6:28-29). Înțelepții se țin strâns de admirație; ei știu, de asemenea, că procesul admirației îi poate costa ceva timp.
Unii dintre noi simțim admirația atât de rar pentru că rareori (ori niciodată) parcurgem o zi întreagă sau chiar o după-amiază cu telefonul pe silențios, calendarul gol și lista de task-uri goală. Rareori lăsăm creația sau pe cei din jurul nostru să ne stabilească agenda zilei. Astfel, potecile din apropierea casei rămân neexplorate, cele mai bune cărți rămân necitite, cântecul liniștit al păsărelelor ne rămâne străin, mâncărurile delicios de complexe rămân negustate, iar creațiile lui Dumnezeu rămân neobservate.
Atât în creație, cât și în rândul poporului Său din vechiul legământ, Dumnezeu a rezervat o zi din șapte pentru odihnă, lăsând loc pentru admirație. Deși creștinii nu sunt obligați să respecte Sabatul din vechiul legământ, modelul original al lui Dumnezeu de șase și una este încă înțelept. Dar chiar dacă alegem un interval diferit, avem nevoie de un fel de ritm care să lase admirația să împrospăteze cele mai profunde părți ale noastre.
Nu doar admirator, ci închinător
Creația deține „resurse nespuse pentru sănătatea mintală și bucuria spirituală”, scrie John Piper (Când nu-L doresc pe Dumnezeu). Dar, așa cum menționează el, aceste „resurse nespuse” nu aparțin creației în sine. Ele aparțin Creatorului. Și astfel, ne uităm la creație pentru a vedea Artistul, nu doar arta; îl ascultăm pe Autor cum ne vorbește prin fiecare rând pe care îl citim.
În Psalmul 148, reflecțiile psalmistului urmează un model minunat: meditând asupra cerului, pământului, mării și omului, el urmărește lucrarea creatoare a lui Dumnezeu din ziua 4 până în ziua 6 (Geneza 1:14-31). El își pune degetul pe hârtie și trasează liniile Tatălui său, încercând să adauge „binele” și „foarte binele” său creatural la plăcerea primordială a lui Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, el nu este mai întâi un admirator, ci un închinător. Fără suflare, el privește copacii, norii, vacile, iarba, furtunile, corăbiile, râsetele, stelele, râurile, și pleacă spunând: „Numai Numele Lui este înălțat” (Psalmul 148:13). Nenumăratele minuni ale lumii poartă o singură semnătură. Dumnezeu și-a scris numele în tot ceea ce este bun.
Atunci, poate că soluția luptei tale spirituale este mai puțin spirituală decât credeai. Și poate că Dumnezeul din Geneza 1 te cheamă să Îl cauți nu doar prin Cuvântul Său, ci și prin lumea Sa, bucurându-te zilnic și săptămânal de El.