Întrebându-ne ce beneficii avem de la ea și în ce măsură ne aduce bucurie o persoană este o modalitate naturală (dar imatură) de a măsura relațiile. Însă dacă sunt un creștin matur, cât de mult mă mai folosesc de aceste criterii pentru a-mi evalua prieteniile?
Prietenia pe teren
În timpul unui meci de fotbal american al echipei Texas A&M, la un moment dat, comentatorii și mulțimea spectatorilor au început să strige mai tare decât de obicei. Unul dintre jucători traversa terenul pentru a da returul loviturii de 95 de metri marcată la început. Între timp, un alt jucător al aceleiași echipe a venit din spatele jucătorului cu mingea, alergând cât se poate de repede ca să-l prindă din urmă. Apoi a continuat să alerge, ținând pasul cu colegul său. Cu ochii în patru, a continuat să urmărească orice posibile amenințări la adresa coechipierului său până când acesta a ajuns în locul de marcaj. După touchdown, și-a felicitat prietenul cu o palmă la cască, gest atât de comun acestui sport.
Acel jucător nu a încercat niciodată să ia mingea – sau gloria – pentru el însuși. Nu s-a îmbufnat că toată lumea striga pentru coechipierul lui și nu pentru el. Scopul său era să-și ajute prietenul să reușească și știa că succesul prietenului va însemna succes pentru toată echipa.
Alt moment, alt context
Această idee de prietenie centrată pe ceilalți nu se găsește doar în sport. Un alt exemplu îl are în centru pe John Newton, negustorul de sclavi devenit predicator și scriitor de imnuri, precum și prietenia lui cu William Cowper.
La fel ca Newton, Cowper a scris și el imnuri. Dar, spre deosebire de Newton, care predica adevărul în fiecare săptămână în fața oamenilor, Cowper făcea eforturi să predice adevărul pentru el însuși. Mereu urmărit de îndoială, Cowper s-a luptat zeci de ani cu depresia, ba chiar a încercat să se sinucidă.
Newton și Cowper au devenit prieteni între unele dintre episoadele depresive ale lui Cowper. Dar în 1773, Cowper a căzut într-o depresie care avea să dureze 27 de ani, adică până la moartea sa. Timp de șase ani, Newton a mers cu răbdare alături de prietenul său, în ciuda întunericului constant, și chiar l-a invitat pe Cowper să locuiască împreună timp de un an, după o tentativă de sinucidere.
Newton și-a schimbat locuința în cele din urmă, fiind chemat să slujească la o altă biserică, dar nu a renunțat la prietenul său. I-a scris lui Cowper cu consecveță, amintindu-i cu blândețe de adevăr, în timp ce Cowper se străduia să-l creadă. Uneori i-a cerut lui Cowper să-i trimită poezii sau alte scrieri, știind că acest exercițiu îl va împinge să se concentreze asupra adevărului, în mijlocul suferinței sale.
Calea ușoară ar fi fost să lase ca prietenia să se stingă. Cu atât mai mult cu cât Cowper nu-și făcea partea în această relație. Urmărit constant de gânduri și emoții întunecate, el nu a fost niciodată o persoană distractivă sau ”de folos”. Dar Newton nu a permis ca distanța sau depresia lui Cowper să influențeze relația lor. A lucrat pentru binele prietenului său, nu pentru binele său.
În pantofii celorlalți
În cea de-a doua scrisoare a lui Pavel către corinteni, el le-a spus că, în ciuda eforturilor pe care deja le-a depus pentru biserică, el era gata să dea și mai mult: „Și eu voi cheltui prea bucuros din ale mele și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre”. (2 Corinteni 12:15). Nu vorbim de un angajament echitabil în care dai și primești în aceeași măsură. Nu este vorba despre un acord reciproc. Pavel a fost fericit să-și ia un angajament radical de a-și cheltui resursele în beneficiul acelor creștini din Corint.
De fapt, trebuie să ne punem următoarea întrebare: sunt dispus – mă bucur, chiar – să cheltuiesc și să fiu cheltuit pentru binele altcuiva? Am acea mentalitate focalizată pe ceilalți, în loc să mă concentrez doar pe dorințele sau durerile mele? Mă rog în mod intenționat pentru prietenii mei, îmi pun întrebări despre obiectivele sau luptele lor și mă gândesc la următorii pași pe care îi au de parcurs? Acord mai multă atenție nevoilor lor decât nevoilor mele?
Totul a fost făcut posibil de Cel mai Bun Prieten
Cum putem deveni și noi astfel de prieteni? Doar îndreptându-ne privirea către Isus – care ridică ștacheta prieteniei inestimabil mai sus decât Pavel sau Newton – găsim speranță pentru propriile noastre abilități de a fi prieteni. Isus face posibile astfel de prietenii. El l-a capacitat pe Pavel să-și concentreze energiile asupra congregațiilor de care se îngrijea. Tot Isus i-a oferit zilnic lui Newton răbdarea uimitoare de care avea nevoie pentru a rămâne aproape de Cowper.
Ne putem dedica resursele celorlalți știind că Isus a dat totul pentru a ne răscumpăra pentru Sine, asigurându-ne locul în familia lui Dumnezeu. Putem alege să ne concentrăm asupra nevoilor celorlalți, fiindcă am fost eliberați de stresul cu privire la propriile noastre nevoi. Putem acorda prioritate creșterii altora, deoarece știm că Dumnezeu nu se limitează la a ne asigura doar pe unii dintre noi. El va continua să lucreze în noi, la fel cum va lucra și în prietenii noștri.
Sursa: boundless.org