„Nu mă simt prea bine astăzi”. Cât de des ai apelat la această scuză? Mulți dintre noi ne putem grăbi să ne aruncăm în postura de victimă.
Să bați palma cu inima ta leneșă este o decizie care poate aduce nenumărate consecințe, chiar dacă poate părea ceva inocent. Atunci când acest lucru devine o scuză pentru a-L neglija pe Dumnezeu, fie în Cuvântul Său, fie în rugăciune sau în părtășia cu El, vor apărea consecințele.
În mod specific, această scuză a servit la destabilizarea obiceiurilor sănătoase cu privire la începerea fiecărei zile în Scriptură. Unii dintre noi suntem creștini căldicei pentru că am învățat, ca și lumea noastră, să ne supunem capriciilor inimilor noastre înșelătoare, în loc să le dirijăm și să ne hotărâm să le remodelăm.
Sentimentele tale ușor de manipulat
În cartea sa, Prayer: Experiencing Awe and Intimacy with God (2014), Tim Keller ne prezintă o latură a marelui teolog englez John Owen (1616-1683) care este în mod special în dezacord cu ipotezele moderne. Owen, potrivit lui Keller, nu s-ar grăbi să acorde scuza: „Nu mă simt prea bine astăzi”. De fapt, probabil că s-ar împotrivi lenei cu tărie – și mulți dintre noi am putea fi mai buni la asta.
Owen ar pune măcar sub semnul întrebării dacă sentimentele noastre au determinat vreodată ceva semnificativ. Cu siguranță nu ne-ar sfătui să omitem să citim Cuvântul lui Dumnezeu (sau să nu ne rugăm, sau să nu mai mergem la biserică) pentru a satisface orice înclinație păcătoasă pe o simțim. Mai degrabă, el ar putea spune, așa cum rezumă Keller, „Meditează la Cuvântul lui Dumnezeu până vei fi plin de încântare”. Nu ceda în fața primelor dorințe ale inimii tale înșelătoare. Mai degrabă, remodelează-le. Deschide Biblia și îndreaptă-ți atenția spre Cel care este vrednic, ține-ți nasul în Carte și mintea la Isus, până când inima ta leneșă începe să reacționeze așa cum ar trebui.
Acesta este un sfat minunat pentru o generație condiționată să „își urmeze inima” și care, în timp, probabil că își va remodela lumea exterioară obiectivă în funcție de subiectivitate și de fluctuația propriilor dorințe.
Recondiționează-ți inima
În capitolul 10 din cartea „Rugăciune”, Keller adaugă comentariul său la intuițiile premoderne ale lui Owen pentru o perspectivă foarte necesară asupra unirii dintre Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciunile noastre prin meditație. Este o perspectivă asupra formării și reformării inimilor noastre docile care îi va provoca pe cititorii de astăzi. Îi va frustra pe mulți, dar cu siguranță îi va inspira pe câțiva.
În general, suntem mult prea blânzi cu mințile și inimile noastre. Suntem de acord că ne putem antrena corpul. De fapt, întotdeauna îți antrenezi corpul, fie în bine, fie în rău. Și cei mai mulți vor fi de acord că îți poți antrena mintea – „mintea este un mușchi”, ca să spunem așa. O poți fixa pe un anumit obiect și poți învăța să o menții acolo. Va fi nevoie de exercițiu. O astfel de pregătire este vitală pentru a ne ancora în Cuvântul lui Dumnezeu așa cum ar trebui, și puține abilități sunt mai dificile sau mai importante de cultivat.
Și, mult mai controversat, îți poți antrena inima – nu doar în evitarea păcatului, ci și în crearea de obiceiuri sănătoase. Deschizând Biblia, poți învăța, așa cum îl rezumă Keller pe Owen, să „meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu până vei fi plin de încântare pentru acesta”.
Cele trei etape ale meditației
Unii creștini bine intenționați se apucă să-și citească Biblia, nu simt mare lucru (sau chiar nimic), trec rapid la rugăciune cu câteva cereri rapide și superficiale, apoi își încep ziua uitând complet de Creatorul lor. Owen ar spune, împreună cu C.S. Lewis, că te mulțumești cu mult prea puțin – asta dacă chiar ești mulțumit. Mai degrabă, Owen ne-ar îndruma să ne luptăm ca Iacov, până când se face lumină. Luptă-te cu propriul tău suflet. Dirijează-l. Întoarce-l cu privirea către Domnul. Luptă-te cu el până când face ceea ce trebuie să facă și simte mai mult decât ar trebui să simtă cu privire la Dumnezeu.
Acum, câteva precizări se impun pentru a recupera această artă pierdută a meditației în Cuvânt. Owen a făcut distincție între studiu, meditație și rugăciune. Meditația este puntea dintre primirea cuvântului lui Dumnezeu (în lectură și studiu) și răspunsul la el (în rugăciune). Meditația, spune Owen, se deosebește de studierea Cuvântului, în care scopul nostru principal este să vestim adevărul și altora; la fel și cu rugăciunea, al cărei scop imediat este Dumnezeu Însuși. Dar … meditația … este umplerea propriilor noastre inimi și minți cu dragoste, încântare și [umilință].
Așadar, meditația – diferită de studiu și de rugăciune, deși se suprapune cu acestea – ar putea fi împărțită în trei etape secvențiale.
1) Concentrează-te
Începe cu înțelegerea Bibliei într-un mod mai profund, prin citire și recitire – fără a te grăbi. Și, pe măsură ce întâlnim diverse lacune de cunoaștere a ceea ce spune și înseamnă pasajul, am putea recurge pentru scurt timp la un anumit „studiu” pentru a „afla adevărul” sau pentru a înțelege în mod corect textul. Începătorii vor avea mai multe întrebări și vor trebui să navigheze cât mai frecvent, vor trebui să se oprească și să studieze sau doar să continue să citească și să culeagă indicii pe parcurs. Dar ideea principală este că meditația începe prin căutarea profunzimii în Cuvântul lui Dumenzeu.
Spre deosebire de „meditația” orientală, care caută să golească mintea, meditația biblică necesită umplerea minții cu adevărul autorevelării lui Dumnezeu în Fiul Său și în Scriptură. Nu începem pur și simplu și medităm – nu în sensul deliberat. Începem cu Biblia, fixându-ne gândurile asupra lui Dumnezeu și a Fiului Său prin conținutul Cuvântului Său.
2) Smerește-ți inima
Să ne concentrăm asupra Cuvântului cu toată ființa noastră poate fi destul de dificil, dar smerenia inimii este greu de sesizat pentru mulți. Nu pentru că nu se poate, ci pentru că ni s-a spus că nu se poate. Dar Owen ne sfătuiește că, după ce ne-am fixat mintea asupra Cuvântului lui Dumnezeu, să „persistăm într-o gândire sănătoasă” (Works of John Owen, volumul 7, 393). Adică să meditezi până când ești plin de încântare pentru Cuvânt. Cuvântul declară măreția lui Dumnezeu? Simte admirație. Îi avertizează pe păcătoși? Simte teamă. Anunță vești bune? Simte bucurie.
Scopul nu este să medităm pentru o anumită perioadă de timp, ci să medităm până ajungi la încântare, să stăruim până la înviorare. Apostolul Petru vorbește despre prezent, nu doar despre viitor – despre bucuria pe care creștinul o experimentează acum, în acest veac, nu doar în cel care va veni – când spune: „Voi Îl iubiți fără să-L fi văzut și credeți în El fără să-L vedeți acum, dar vă bucurați foarte mult cu o bucurie de nedescris și glorioasă” (1 Petru 1:8). Bucuria inexprimabilă și plină de glorie este oferită chiar acum, și nu sunt mijloace mai bune decât fixarea minții noastre asupra Cuvântului lui Dumnezeu Însuși și meditarea până când Acesta ne încălzește sufletele și ajungem la o măsură reală de încântare.
Owen oferă speranță celor care cred că acest lucru este imposibil: „Stabilitatea în [această] datorie va oferi capacitatea de a o face. Cei care rămân statornici în îndeplinirea ei vor crește în lumină, înțelepciune și experiență până când vor fi capabili să o gestioneze cu mare succes.” Keller adaugă apoi, bazându-se pe Psalmul 1: „Copacii nu cresc peste noapte. Meditația este un proces susținut, asemenea unui copac care își îndreaptă rădăcinile spre sursa de apă. Rezultatele sunt considerabile. Trebuie să medităm „zi și noapte” – în mod regulat, constant”.
Întrebările apar nu numai din cauza păcatului nostru, ci și din cauza firii umane. Owen știa acest lucru la fel de bine ca noi, dacă nu chiar mult mai bine. Anticipând obiecția noastră, Keller scrie: „Owen este destul de realist. El admite că uneori, indiferent de ceea ce facem, pur și simplu nu ne putem concentra, sau constatăm că gândurile noastre rămân mărunte și indiferente, ci mai degrabă ne simțim plictisiți și distrași. Atunci, spune Owen, pur și simplu ne întoarcem la Dumnezeu și facem apeluri scurte și intense pentru ajutor. Uneori, asta este tot ceea ce veți face în restul timpului programat, iar uneori chiar strigătele de ajutor servesc la concentrarea minții și la smerirea inimii. (Prayer, 161)
Între realismul ocazional și un model zilnic de disciplinare există o diferență uriașă. Există o mare diferență între un începător leneș și veteranul înțelept, care a învățat arta pierdută a concentrării și a ajuns să experimenteze cu regularitate cea de-a treia etapă, în ciuda acelor momente de distragere și plictiseală.
3) Bucură-te de Dumnezeul tău
În ultima etapă, dăm frâu liber sau facem loc bucuriei (sau strigătului de ajutor) care au început din cea de a doua etapă. Suflăm în flacăra sentimentelor potrivite pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este punctul culminant al meditației – savurarea lui Dumnezeu în Hristos. După cum comentează Keller, noi „ascultăm, studiem, gândim, reflectăm și medităm la Scripturi până când există un răspuns al inimii noastre, iar mintea se poate concentra pe ceea ce contează” – ceea ce ne conduce la rugăciune. Potrivit lui Keller, meditația înainte de rugăciune constă în gândire, apoi smerenie și, în cele din urmă, fie că ne bucurăm de prezență, fie că admitem absența și cerem mila și ajutorul Lui. Meditația constă în a stărui în adevăr, cu răbdare, până când el devine măreț și dulce și inima nostră simte prezența lui Dumnezeu”.
Și această „simțire a prezenței lui Dumnezeu”, prin meditația asupra Cuvântului Său, se transpune în răspunsul nostru prin rugăciune înaintea Lui.
„Fără adâncirea în Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunile noastre pot fi nu doar limitate și superficiale, ci și lipsite de adevăr. S-ar putea să răspundem nu unui Dumnezeul real, ci să răspundem unui dumnezeu pe care mintea noastră l-a creat. Într-adevăr, dacă sunt lăsate de capul lor, inimile noastre vor tinde să creeze un Dumnezeu care nu există… Fără o rugăciune care să răspundă Dumnezeului din Biblie, vom vorbi doar cu noi înșine”.
Așadar, dorim ca rugăciunile noastre să vină din adâncirea în Cuvântului lui Dumnezeu. „Nu vom produce niciodată rugăciunea autentică dacă ne vom iniția rugăciunile în funcție de propriile noastre nevoi interioare și de psihologia noastră. Ea poate fi produsă doar dacă ne rugăm în conformitate cu cine este Dumnezeu, așa cum ne învață Scriptura”.
Privind nu doar la adevăr, ci la Adevărul Însuși
Keller încheie cel de-al zecelea capitol cu Isus Însuși ca punct principal al meditației noastre. Nu numai că omul-Dumnezeu S-a bucurat de cuvântul lui Dumnezeu, asemenea omului fericit din Psalmul 1, dar El însuși este „cel spre care ne îndreaptă privirile către întreaga Scriptură”.
Citind și recitind, studiind și adâncindu-ne în Scriptură, ne străduim să cunoaștem și să ne bucurăm nu doar de adevăr, ci de Adevărul Însuși.