Este un lucru cu adevărat grav să trăim într-o societate în care suntem înconjurați de posibili zei și zeițe și să fim nevoiți să ne amintim că cea mai plictisitoare și neinteresantă persoană cu care vorbim ar putea fi într-o zi o creatură pe care – dacă am vedea-o acum – am fi puternic tentați să o venerăm, sau mai rău, o hidoșenie precum cele pe care le întâlnim acum, dacă le întâlnim, doar într-un coșmar. – C.S. Lewis
Când am citit sau am auzit aceste cuvinte de-a lungul anilor, m-am gândit de obicei la străini. „Este un lucru cu adevărat grav să trăim într-o societate în care suntem înconjurați de posibili zei și zeițe…” – adică oameni care stau în stația de autobuz, care așteaptă la coadă la magazinul alimentar, oameni care trec pe stradă (de fapt, toți oamenii pe care aș putea să îi văd, dar la care nu sunt atent niciodată). Suntem înconjurați de suflete nemuritoare, tot timpul – dar suntem adesea tentați să le tratăm ca pe niște plante de apartament. Ca pe niște plante de apartament drăguțe, sau chiar frumoase, dar nu ca pe niște oameni – nu ca pe niște suflete veșnice care vor sta în fața Dumnezeului cel viu și vor fi trimise fie într-un paradis perpetuu, de neatins, fie într-o casă înfiorătoare de chinuri nesfârșite.
Treziți-vă! Lewis o spune. Nu ați întâlnit niciodată doar un simplu muritor. Acei străini care trec pe lângă noi nu sunt plante de apartament; sunt minuni înfășurate în carne, sânge și nevoi. Aceasta este o ilustrație bună. Fiecare persoană „întâmplătoare” pe care o întâlnești este o minune eternă – un miracol sau un coșmar în devenire, o viață nemuritoare demnă de atenția, grija, respectul, dragostea ta.
Totuși, citatul a căpătat și mai multă semnificație când mi-am dat seama că Lewis nu limitează ideea numai la străini.
Nu există soți obișnuiți
Continuă să citești, iar realitatea spectaculoasă se apropie inconfortabil de casă:
În mod constant ne ajutăm unii pe alții, într-o anumită măsură, să ajungem la una dintre aceste destinații. Astfel, ar trebui să interacționăm în toate legăturile pe care le avem unii cu ceilalți în lumina acestor posibilități copleșitoare, cu admirația și circumspecția aferente – în toate prieteniile, toate relațiile de iubire, de joacă, chiar și în relațiile politice. Nu există oameni obișnuiți. Nu am stat niciodată de vorbă cu un simplu muritor. Națiunile, culturile, artele, civilizațiile – acestea sunt muritoare, iar viața lor este pe lângă a noastră ca viața unui țânțar. Dar nemuritorii sunt cei cu care glumim, cu care lucrăm, cu care ne căsătorim, pe care îi disprețuim și pe care îi exploatăm – orori nemuritoare sau splendori veșnice. (The Weight of Glory, 45-46)
„Toate prieteniile, toate relațiile de iubire…”, spune el. „Sunt nemuritorii cu care glumim, cu care lucrăm, cu care ne căsătorim . . orori nemuritoare sau splendori veșnice”. Minuni veșnice sau coșmaruri veșnice. Am avut revelația că nu sunt tentat să trec cu vederea doar potențialul spiritual și destinul străinilor; sunt tentat să fac acest lucru chiar și cu relațiile mele cele mai apropiate – prietenii mei, familia mea, soția mea, copiii mei.
Uneori, oamenii pe care îi cunoaștem cel mai bine sunt cei pe care ne luptăm cel mai mult să îi vedem în lumina realității spirituale. Pentru că tocmai ei sunt uneori prea familiari, prea previzibili – prea… ei bine, obișnuiți. Dar nu există prieteni obișnuiți. Nu există colegi de clasă sau de cameră obișnuiți. Nu există studenți sau profesori obișnuiți. Nu există iubiți sau iubite, soți sau soții obișnuiți. Este un lucru serios să trăiești alături de nemuritori.
Miracole în devenire
De unde i-ar fi putut veni lui Lewis ideea despre conceptul de „splendori veșnice”? Din versete precum Romani 8:16-17:
„Duhul Însuși depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem copii, suntem și moștenitori – moștenitori ai lui Dumnezeu, moștenitori împreună cu Cristos – dacă suferim într-adevăr împreună cu El, ca să fim și glorificați împreună cu El.”
Dacă Duhul Sfânt locuiește în tine, prin credință, atunci ești un copil al lui Dumnezeu. Și dacă ești un copil al lui Dumnezeu, vei fi glorificat de Dumnezeu. Îți dai seama de una ca asta? Vei fi ca El. Dumnezeu va glorifica oamenii „obișnuiți” ca tine și mine – spre slava Lui.
Următorul verset: „Căci eu consider că suferințele din vremea de acum nu sunt demne să fie puse alături de gloria viitoare, care urmează să ne fie descoperită. Căci și creația așteaptă cu ardoare…” Ce așteaptă? Apariția lui Hristos? Pentru cerurile noi și pământul nou? Nu asta menționează Pavel aici. „Căci și creația așteaptă cu ardoare descoperirea fiilor lui Dumnezeu…” (Romani 8:18-19). Creația vrea să ne vadă pe noi – și ceea ce vom deveni. Îl auziți pe Lewis? Și nu vom fi splendori asemănătoare lui Dumnezeu doar pentru secole sau milenii, ci pentru totdeauna. „Eu le dau viață veșnică”, spune Isus, „și în veci nu vor pieri” (Ioan 10:28).
Noi suntem minuni în devenire. Oceanele, munții și stelele sunt aliniate pentru ca noi să putem întrezări ceea ce vom deveni. Dacă Îl iubești și Îl urmezi pe Isus, acest lucru este valabil și pentru tine. Și iată întorsătura critică pe care o ia Lewis: dacă persoanele plictisitoare, neinteresante și obișnuite cu care trăiești (sau cu care lucrezi, sau cu care joci fotbal sau cu care mergi la biserică) îl iubesc și Îl urmează pe Isus, acest lucru va fi valabil și pentru ei. Dacă ai putea vedea ce vor fi peste 150 de ani, i-ai vedea altfel. I-ai trata diferit. Nu-i așa?
Coșmaruri în devenire
Totuși, Lewis nu a vorbit doar despre splendori veșnice – splendori veșnice sau orori nemuritoare, viitoare miracole sau coșmaruri. Te-ai gândit cumva recent la destinul nesfârșit al celor din viața ta care nu-L vor iubi pe Isus?
Pe cât de puțin ne gândim la gloria orbitoare care vine pentru cei care cred, cu atât mai puțin ne gândim la teroarea îngrozitoare care îi așteaptă pe cei care nu cred. „Cât despre lași, necredincioși, scârboși, ucigași, preacurvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii..” – adică cei care nu vor să se smerească și să-L urmeze pe Isus – „partea lor este în lacul care arde cu foc și sulf, care este moartea a doua” (Apocalipsa 21:8). Unul dintre scopurile imaginilor vivide și ale viziunilor din Apocalipsa este acela de a face ca adâncurile iadului să pară mai reale. Ele ne forțează să ne imaginăm oameni reali în foc și sulf și tortură, pentru că oamenii pe care îi cunoaștem vor suferi cu adevărat așa, și chiar mai rău, pentru totdeauna.
Chiar și printre cei care în prezent mărturisesc credința, nu putem lua de bună splendoarea lor viitoare. Evrei 3:12-13 ne avertizează: „Fiți atenți, fraților” – el scrie bisericii, celor care pretind că Îl iubesc pe Isus acum – …
„Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l depărteze de Dumnezeul cel Viu, ci îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.”
A fi conștienți de nemurirea celorlalți mai înseamnă și să ne amintim că oricare dintre noi ar putea fi înșelat, împietrit și distrus de păcat. Iar dacă lăsăm păcatul să-și facă loc în noi, ne va mutila. Ne va face monstruoși – „o hidoșenie precum cele pe care le întâlnim acum, dacă le întâlnim, doar într-un coșmar”. Dacă am vedea ce poate face păcatul unei persoane – deocamdată, pe dinăuntru, dar într-o zi, la libera vedere – ne-am sprijini și ne-am încuraja unii pe alții mult mai mult decât o facem.
Cum să iubești nemuritorii
Adevărul este că Lewis expune adevărata noastră stare. Adesea trăim, muncim, studiem, ne jucăm și interacționăm ignorând în mod funcțional atât raiul, cât și iadul – ca și cum nu am ști că toți cei pe care îi întâlnim, toți cei pe care îi iubim, își vor petrece veșnicia într-un loc sau în celălalt. Dar nu există niciun „purgatoriu” între paradis și agonie, între splendorile veșnice și ororile nemuritoare – doar raiul sau iadul, pentru totdeauna.
Așadar, ce ar putea însemna toate acestea pentru relațiile noastre cele mai apropiate? Ce ar putea însemna pentru un cămin, ca al meu, cu o soție și trei copii mici? În primul rând, și poate ceea ce ne smerește cel mai mult, ne amintește să ne rugăm. Nemurirea lor ne amintește cât de puțin contro deținem de fapt în relațiile noastre. Toate lucrurile pe care ni le dorim cel mai mult pentru partenerii noștri, pentru copiii noștri, pentru familia noastră extinsă și pentru prieteni sunt lucruri pe care Dumnezeu trebuie să le facă. Asta nu înseamnă, așa cum presupunem adesea, că noi nu putem face nimic. Ci pur și simplu nu putem face nimic fără Dumnezeu.
Dar după ce ne-am rugat, totuși, ce altceva putem face? Am putea folosi mai multe dintre interacțiunile noastre pentru a le reaminti celor dragi de nemurirea lor. Pentru cei care nu cred încă în Isus, acestea vor fi probabil conversații nefirești și stânjenitoare. Însă felul în care se simt ei în legătură cu conversația nu schimbă adevărul. Într-o zi, în curând, ei vor fi splendori veșnice sau orori nemuritoare. Așa că nemurirea merită să îndurăm o cantitate generoasă de stângăcii și fricțiuni.
Totuși, chiar și cei care cred în Isus au nevoie să le reamintim regulat, uneori cu fermitate, despre nemurirea lor. „Îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi”. Creștinii care simt realitatea și urgența veșniciei, nu tolerează modele de păcătoșenie unii la alții. Iubirea lui Hristos îi controlează, așa că ei vorbesc atunci când alții nu ar face-o. Ei caută roadele dulci și de durată ale unui disconfort relațional de moment. De asemenea, ei sunt adesea încurajatori neobișnuit de credincioși. Ei știu când să îi avertizeze pe cei rătăciți și știu când să îi ridice, să îi întărească și să îi învioreze pe cei obosiți. Orice splendoare veșnică este produsul unei încurajări consecvente și semnificative.
Poate că cel mai simplu mod, atunci, de a aplica perspectiva acestor două veșnicii– minuni viitoare sau coșmaruri veșnice – ar fi să cauți să fii (și să rămâi) inconfortabil de creștin. Viața modernă se opune acestui tip de evlavie. Suntem de acord în liniște să ne limităm conversațiile la ceea ce putem vedea, auzi și atinge, dar tot ceea ce putem vedea, auzi și atinge acum va trece. Iar când toate vor trece, tu și toți cei pe care îi cunoști veți deveni minune sau coșmar pentru totdeauna.
Sursa: Desiring God