În această perioadă a anului, pe măsură ce frunzele încep să își schimbe culoarea, ne oprim adesea să ne facem planuri pentru lunile ce urmează. Această schimbare a anotimpurilor reprezintă o răscruce de drumuri unde este normal să ne oprim și să revizuim ce, de ce, cum și cât de des facem tot ceea ce facem.
Și este bine să planificăm. „Planurile celor harnici”, ne spune însuși Dumnezeu, „duc la belșug, dar cel pripit ajunge sărac.” (Proverbe 21:5). El ne îndeamnă să privim la furnică:
„Du-te la furnică, leneșule! Uită-te la căile ei și fii înțelept! Chiar dacă nu are conducător, supraveghetor sau stăpânitor, ea își pregătește hrana vara și își adună mâncarea în timpul secerișului.” (Proverbe 6:6-8)
Cu alte cuvinte, ea își face planuri și se apucă să lucreze din timp, ca orice persoană înțeleaptă.
Cu toate acestea, planificarea noastră, chiar și atunci când este realizată cu atenție și bine intenționată, poate, în esență, să fie greșită. Poate părea că avem totul gândit și pus la punct, dar în realitate planurile noastre sunt absurde și pline de ofensă. Ascultați avertismentul apostolului Iacov:
„Veniți acum voi, care ziceți: <Azi sau mâine ne vom duce într-o anume cetate, vom sta acolo un an, vom face comerț și vom câștiga>, voi, care nu știți ce va aduce ziua de mâine. Ce este viața voastră? Căci sunteți doar un abur, care apare pentru puțin timp și apoi dispare. Voi, în schimb, ar trebui să ziceți: <Dacă Domnul vrea, vom trăi și vom face lucrul acesta sau celălalt>”. (Iacov 4:13-15)
Planuri bune și mai puțin bune
În această parte a scrisorii sale, Iacov îi confruntă pe oamenii aparent de succes ai vremii sale. În următoarele câteva versete, el continuă să spună: „Veniți acum voi, bogaților! Plângeți și jeliți-vă din cauza nenorocirilor care vin peste voi! Ați trăit pe pământ în lux și pentru plăceri. V-ați hrănit inimile într-o zi de măcel.” (Iacov 5:1, 5). Dar, înainte de a ajunge la lăcomia și mulțumirea lor de sine, el le expune aroganța. Succesul lor i-a făcut să creadă că își cunosc și își controlează viitorul.
„Veniți acum voi, care ziceți: „Azi sau mâine ne vom duce într-o anume cetate, vom sta acolo un an, vom face comerț și vom câștiga.”(Iacov 4:13)
Ce fac greșit acești oameni? Ei presupun că știu cât timp va prospera afacerea lor și cât profit vor obține. La urma urmei, ei au mai făcut toate acestea, probabil de zeci de ori, și astfel s-au obișnuit cu succesul.
Totuși, înainte de a-i lua peste picior, am putea să ne întrebăm cât de des ne lăsăm amăgiți în tentații similare. Poate că nu conducem o afacere, dar cu toții putem începe să presupunem că Dumnezeu va face una sau alta — cu privire la munca noastră, în căsnicia noastră sau ca părinți, în slujirea noastră — și să cădem într-un fel de pilot automat spiritual. Iacov insistă asupra acestei tendințe.
Ar trebui să spuneți: „Dacă Domnul vrea, vom trăi și vom face lucrul acesta sau celălalt.” Dar voi vă lăudați în aroganța voastră. Laudele acestea nu sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu. (Iacov 4:15-16)
Iacov consideră că această modalitate de a-ți face planuri este greșită. Chiar dacă aveau dreptate cu privire la ceea ce se va întâmpla, planurile lor erau greșite, teribil de greșite.
Trei remedii pentru aroganță
Iacov nu îi confruntă doar pe acești oameni aroganți cu propria lor aroganță, ci aplică și ceea ce știe despre Dumnezeu pentru a-i invita să urmeze căile și planurile smereniei. Iar prin ceea ce împărtășește el, în doar câteva fraze, vorbește ispitei noastre de a fi îngâmfați ca și oamenilor din vremea lui. El le reamintește acestor bărbați ceea ce nu știu (și nu pot ști), ceea ce nu pot face sau controla prin forțele proprii și (mai subtil) singurul lucru pe care îl pot face atunci când se apucă să își facă planuri, de fapt, singurul lucru pe care trebuie să-l facă.
1. Ceea ce nu știm
Din nou, el începe: „Veniți acum voi, care ziceți: „Azi sau mâine ne vom duce într-o anume cetate, vom sta acolo un an, vom face comerț și vom câștiga, voi, care nu știți ce va aduce ziua de mâine. Ce este viața voastră? Căci sunteți doar un abur, care apare pentru puțin timp și apoi dispare.” (Iacov 4:13-14). Credem că știm încotro ne îndreptăm, cât timp vom rămâne în acel loc și câți bani vom face, dar nu știm nimic — cel puțin nu cu certitudinea pe care o simțim acum. Putem să ne facem planuri cât dorim, dar realitatea s-ar putea să se îndepărteze dramatic de ceea ce ne-am imaginat.
Afacerea s-ar putea prăbuși în faliment sau Dumnezeu ne-ar putea schimba previziunile. Familia ar putea prospera în mod neașteptat — sau ar putea lovi o tragedie de neconceput. Slujirea ta personală ar putea suferi o secetă prelungită în ciuda intenției și a efortului — sau ai putea vedea roade pe care nu le-ai mai văzut niciodată. Nu puteți garanta, cu atât mai puțin controla, ce se va întâmpla în această toamnă, sau în acest an, sau peste cinci ani.
Având în vedere cât de ușor și subtil crește mândria în noi toți, este foarte bine, spiritual și pentru veșnicia noastră, să ni se reamintească cât de multe nu știm.
2. Ceea ce nu putem controla
Pe lângă faptul că nu știm totul, nu putem face sau controla nici pe departe atât de multe pe cât tindem să credem. Iacov ne confruntă în următorul verset: „Ce este viața voastră? Căci voi sunteți doar un abur care apare pentru puțină vreme și apoi dispare” (Iacov 4:14). Acești oameni de afaceri „de succes” se uitau la performanțele lor și la rapoartele de profit și ajungeau la niște concluzii oribile. În loc să vadă mâna suverană și generoasă a lui Dumnezeu, ei aveau o părere mai bună despre ei înșiși. În loc să cadă în genunchi în semn de recunoștință, ei se înălțau singuri, admirând forța și ingeniozitatea pe care le vedeau în oglindă.
„Ce este viața voastră? Căci voi sunteți doar un abur care apare pentru puțină vreme și apoi dispare” (Iacov 4:14). Și ce poate face un abur? Într-o zi deosebit de caldă, un abur ar putea aduce răcoare doar pentru o clipă, apoi ar dispărea. Un abur nu face aproape nimic. În comparație cu puterea infinită a lui Dumnezeu, noi nu putem face nimic.
Un mod în care Dumnezeu ne păzește de aroganță este prin a ne reaminti de neputința noastră. Tot ceea ce pare atât de mare, important și impresionant în viețile noastre pământești de acum, va dispărea și se va evapora rapid. Noi suntem doar o mică picătură de umezeală. Dumnezeu, pe de altă parte, știe tot ce este de știut și poate face toate lucrurile.
3. Ceea ce putem face
Nu știm tot ceea ce credem că știm despre viitor și nu putem controla tot ceea ce pretindem că controlăm, așa că putem face ceva acum când vine vorba de lunile ce urmează sau anii ce ne stau înainte? Este inutil pentru noi să încercăm să planificăm viitorul? Nu, ascultați cum îi îndrumă Iacov să iasă din aroganță și să treacă la o planificare care îl glorifică pe Dumnezeu:
„Voi, în schimb, ar trebui să ziceți: „Dacă Domnul vrea, vom trăi și vom face lucrul acesta sau celălalt.” (Iacov 4:13-15)
El nu le spune să nu își mai facă planuri. El le spune să nu mai planifice fără să dea socoteală lui Dumnezeu. Să înceteze să planifice fără nicio referire la cea mai importantă parte a planificării. Cel mai înțelept mod de a face acest lucru este să vă rugați.
În timp ce vă faceți planuri pentru anul următor sau perioada ce urmează, îngenunchiați înaintea lui Dumnezeu amintindu-vă că nu veți merge nicăieri și nu veți realiza nimic fără voia Lui.
Pasivitate dăunătoare
Iacov atinge o ultimă notă (aparent ciudată) în acest paragraf despre planificarea nelegiuită: „Prin urmare, cel care știe să facă ce este bine, dar nu face, este vinovat de păcat.” (Iacov 4:17). Cum se leagă aceasta de versetele pe care tocmai le-am citit? După ce le-a spus ce să nu mai facă, el se întoarce aici și încheie cu un verset despre pericolele pasivității.
Având în vedere ceea ce am văzut deja, se pare că primul lucru corect de făcut ar fi să Îl recunoaștem pe Dumnezeu în tot ceea ce facem — și nu doar să recunoaștem suveranitatea Sa asupra vieții noastre, ci să căutăm în mod activ ajutorul și îndrumarea Sa în acestea. Rugăciunea nu este o recunoaștere pasivă a lui Dumnezeu. Rugăciunea este orice, dar nu pasivă. Prin rugăciune, îl invităm în mod activ și persistent pe Dumnezeul suveran să facă de fapt ceea ce a spus că va face. Și foarte adesea (vă vine să credeți?), El alege să realizeze acele planuri infinite și eterne prin rugăciunile noastre mici, modeste și personale.
Totuși, acest verset nu face referire doar la rugăciune (oricât de glorioasă și puternică ar fi rugăciunea). Când Iacov spune: „Cel care știe să facă ce este bine, dar nu face”, el vorbește despre orice fel de inactivitate. El ne-a avertizat deja cu privire la un tip greșit de proactivitate — să facem planuri și să încercăm să lucrăm fără să recunoaștem că avem nevoie de Dumnezeu. Acum ne avertizează cu privire la o pasivitate dăunătoare — să cunoaștem lucrurile la care Dumnezeu ne-a chemat și totuși să refuăzm să le facem.
Credința în suveranitatea lui Dumnezeu nu ne conduce spre retragere sau lipsă de acțiune. Nu, ci acest tip de credință aprinde o viață cu scop, convingere și determinare. Deci, ce lucru dificil v-a chemat Dumnezeu să faceți anul acesta? Unde sunteți tentați să urmați calea neascultării față de El — în muncă (sau studii), în biserica locală, în evanghelizare și ucenicie, în căsnicie și în rolul de părinte? Propuneți-vă acum să faceți ceea ce știți că trebuie să faceți — la fiecare pas — în dependență de Dumnezeu și cu rugăciune.