Cu câțiva ani în urmă, luam cina cu un prieten drag care trecea printr-o cădere spirituală. El se lupta cu îndoiala. Nu renunțase la credința sa, dar se simțea dezamăgit. În interior, se lupta cu îndoieli cu privire la identitatea sa. În afară, se lupta cu suferințele din lume, dintre care unele apăruseră chiar în familia sa.
Semănăm foarte mult, eu și prietenul meu. Amândoi luăm viața foarte în serios și procesăm informațiile, observațiile și experiențele printr-un filtru interior al realității, supravegheat de scepticismul nostru personal. Amândoi avem o tendință melancolică și, cum amândoi suntem muzicieni amatori, amândoi suntem atrași de compozitorii ale căror compoziții reflectă și pun accentul pe percepțiile noastre asupra realității, care se întâmplă să fie foarte complicate.
Așa că, în timp ce prietenul meu îmi povestea despre luptele sale, mi-a citit câteva citate ale unui compozitor care fusese odată creștin, dar care își pierduse credința. Versurile erau descrieri dure, dar adevărate și sincere, ale vieții așa cum o vedea acum compozitorul – ca în Eclesiastul, dar fără nicio speranță că Dumnezeu există și că va aduce dreptate sau răscumpărare finală. Prietenul meu a recunoscut că versurile tindeau spre ceva întunecat, dar la vremea respectivă i se părea că descriu realitatea cu mai multă acuratețe decât cântecele cu tentă evanghelică pe care le cântam împreună la biserică.
El știa că, cu ani în urmă, mă luptasem cu întrebări similare în timpul unei perioade mai grele pe plan spiritual, așa că a vrut să știe ce părere aveam. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost titlul unui cântec mai vechi al trupei Switchfoot: The Shadow Proves the Sunshine (Umbra este dovada că există o rază de lumină). Aceste cuvinte ne-au îndreptat spre o discuție interesantă despre natura luminii și a întunericului spiritual.
Ce este lumina și ce este întunericul?
Imaginează-ți că tu și cu mine stăm la un restaurant, iar eu îți pun următoarele întrebări. Dacă poți, oprește-te un moment după fiecare întrebare și încearcă să răspunzi înainte de a citi mai departe.
În realitate, ce este lumina – este ceea ce emite soarele, focul sau ceea ce emite un bec?
Dacă ați încercat să răspundeți, bănuiesc că, chiar dacă v-a fost mai greu decât vă așteptați, ați găsit una sau mai multe descrieri destul de clare despre ceea ce este lumina.
Dacă în răspunsul anterior v-ați gândit și la întuneric pentru a defini lumina, încercați acum să explicați ce este lumina fără a face referire la întuneric.
Dacă ați făcut o încercare, presupun că, poate după ce vi s-a părut puțin mai dificil, răspunsul dumneavoastră a fost, probabil, în esență, același. Acum, descrieți-mi ce este întunericul fără a face referire la lumină. Trebuie să descrieți ce este întunericul fără a-l pune în contrast cu lumina.
Ați putea face acest lucru? Poți să definești în mod semnificativ ce este întunericul fără a face referire la lumină? Dacă poți, te rog să-mi împărtășești definiția ta, pentru că eu cred că este imposibil.
De ce avem ochi spirituali?
Lumina, așa cum o experimentăm în lume, este o radiație electromagnetică. Cu alte cuvinte, lumina este de fapt un lucru. Dar întunericul este absența luminii. Cu alte cuvinte, întunericul nu este un lucru, ci absența unui lucru. A încerca să descrii întunericul fără nicio referire la lumină este ca și cum ai încerca să descrii nimic fără nicio referință la lucruri. Nimicul este negarea lucrurilor (niciun lucru). Fără lucruri, termenul „nimic” ar fi complet lipsit de sens. Și cred că același lucru este valabil și pentru întuneric; este negarea luminii. Fără lumină, termenul întuneric ar fi complet lipsit de sens.
Faptul că lumina există este motivul pentru care avem ochi. Nu i-am fi avut dacă am fi trăit într-un univers în care lumina nu ar fi existat. Și, deși milioane de oameni pot supraviețui și prospera în lumea noastră chiar dacă din anumite motive aceștia nu au capacitatea de a vedea, ei pot supraviețui doar cu ajutorul celor din jur.
Acest adevăr despre vedere este valabil pentru toate capacitățile noastre perceptive. Motivul pentru care noi, ca specie, le avem este că realitatea în care trăim le cere.
Acum, dacă trăim prea mult în mintea noastră și ne gândim filosofic la modul în care știm ce este cu adevărat real, este posibil să rămânem blocați și să ne îndoim de aproape orice, ceea ce ne poate conduce în locuri foarte întunecate. Pentru că realitatea este mai complexă și multidimensională decât poate detecta puterea noastră individuală de raționament. Și iată un mod în care simțurile noastre fizice stau la baza unei descoperiri: însăși existența capacităților noastre perceptive este dovada existenței naturii noastre fizice. Motivul pentru care avem ochi este că există lumină.
De ce avem ochi duhovnicești?
Toate acestea mă duc cu gândul la acea replică din cântecul celor de la Switchfoot: „Umbra este dovada că există o rază de lumină”. Pe lângă aceste percepții fizice, avem și percepții spirituale. Și avem aceste percepții spirituale din același motiv pentru care avem percepțiile fizice: pentru că realitatea în care trăim le cere. Nu le-am avea dacă nu am avea nevoie de ele.
Cum se face că știm să numim întunericul spiritual întuneric? Și atunci când percepem realitatea și propria noastră existență ca fiind întunecată, de ce o descriem ca fiind întunecată? De ce ne deprimă și ne face să fim anxioși și temători? Cred că este pentru că, chiar dacă puterea noastră de rațiune nu poate da sens tuturor lucrurilor, percepțiile noastre spirituale – ceea ce Pavel numește „ochii inimii [noastre]” (Efeseni 1:18) – ne spun că există lumină spirituală.
Întunericul nu este un lucru; este absența unui lucru. Noi știm ce este întunericul pentru că știm ce este lumina. Lumina, pe de altă parte, nu depinde de întuneric pentru a exista. De aceea, apostolul Ioan a spus: „Lumina luminează în întunecime, și întunecimea n-a învăluit-o” (Ioan 1:5). Ceva poate obstrucționa lumina soarelui și poate produce o umbră care face ca împrejurimile noastre să se întunece, dar obstrucția nu stinge (învinge) soarele.
Ce dovedește existența umbrei?
Așa cum i-am spus prietenului meu în acea seară, această realitate nu răspunde la toate întrebările dificile și nici la toate îndoielile. Ca apologetică, nici măcar nu este specific creștină. Dar cred că este un indicator al naturii realității și unul prețios pentru cei care se află în situația de a merge prin întuneric.
Avem ochi pentru că există soare. Atunci de ce avem „ochi” spirituali care tânjesc după lumina spirituală? Atunci când mergem prin valea umbrei morții, cum se face că noi discernem umbrele? Dacă spunem: „Sigur întunericul mă va ascunde, iar lumina dimprejurul meu se va preface în noapte” (Psalmul 139:11), cum se face că putem totuși să distingem ziua de noapte?
Este, cred, pentru că însăși experiența noastră de întuneric spiritual mărturisește despre existența luminii spirituale. Umbra însăși dovedește lumina soarelui. Și dacă acest lucru este adevărat, dacă căutăm soarele mai degrabă decât umbrele și toate întrebările pe care acestea le ridică, ceea ce vom găsi este lumina lumii, care este lumina vieții (Ioan 8:12).
Acest lucru m-a ajutat când am fost doborât spiritual și l-a ajutat și pe prietenul meu. Poate că va aduce lumina necesară și în viața ta sau a cuiva drag.