În articolul său „Creștinism, pur și simplu” – Ghidul cititorului pentru un clasic creștin” George Marsden, profesor emerit la Universitatea Notre Dame, încearcă să explice de ce creștinismul lui C.S. Lewis este atât de convingător.
În timp ce majoritatea cărților despre creștinism nu cunosc o popularitate în adevăratul sens al cuvântului, volumul apologetic al lui Lewis s-a vândut chiar mai bine în secolul XXI decât atunci când a fost publicat pentru prima dată. Este cartea preferată pentru cei care se gândesc la creștinism sau care au îndoieli cu privire la credința lor. Editorialistul New York Times, David Brooks, a spus că atunci când contempla angajamentul lui față de creștinism, cunoscuții i-au trimis aproximativ trei sute de cărți, dintre care “o sută erau doar copii diferite ale cărții lui C.S. Lewis”.
„Creștinism, pur și simplu” nu a fost scrisă inițial pentru a fi o carte. A apărut din patru seturi de rubrici radio pe care Lewis le-a transmis la BBC în timpul unor ani foarte stresanți ai celui de-al Doilea Război Mondial, din 1941 până în 1944. Lewis le-a publicat sub forma unor mici broșuri la scurt timp după transmisiuni, dar abia în 1952 le-a adunat într-un singur volum, cu titlul „Creștinism, pur și simplu”.
Având în vedere succesul remarcabil al acestei cărți, o întrebare edificatoare ar fi aceasta: Care au fost calitățile comunicării credinței lui Lewis care au făcut-o atât de eficientă și de durată? Niciunul dintre noi nu este un alt C.S. Lewis, dar fiecare dintre noi ar putea învăța de la el cum să comunice cel mai bine credința altora.
1. Lewis a căutat adevăruri atemporale
Unul dintre cele mai puternice obiceiuri de gândire, atât în vremea lui Lewis, cât și în zilele noastre, este să credem că înțelegerile mai noi ale aspectelor de bază ale vieții și ale realității sunt mai bune decât înțelegerile mai vechi.
Lewis, în calitate de student la istorie, a recunoscut că multe dintre „cele mai recente idei” ale propriilor zile, vor arăta ciudat pentru generațiile viitoare. Când Lewis însuși se afla în călătoria sa de a deveni creștin, a ajuns să–și dea seama că există motive întemeiate pentru a-și pune încrederea în ideile care existau deja de o lungă perioadă de timp, mai degrabă decât în cele mai recente modele care aveau să fie trecătoare. În consecință, el a definit „creștinismul pur și simplu” ca fiind „credința care a fost comună aproape tuturor creștinilor în orice moment”. În loc să prezinte cele mai recente idei moderne despre creștinism, el prezenta un creștinism esențial care exista „cu mult înainte de a mă fi născut, fie că îmi place sau nu”.
Fundamentarea în istorie a prezentării sale a însemnat, de asemenea, că a evitat cu intenție să prezinte creștinismul ca pe un sprijin pentru o cauză socială sau politică la modă în prezent – așa cum a spus-o, cum ar fi „creștinismul și vegetarianismul” sau „creștinismul și noua ordine mondială”.
În „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”, diavolul senior Screwtape îl sfătuiește pe diavolul junior Pelin să sugereze „pacientului” său (tânărul care este în „pericol” de a deveni un creștin adevărat) că valoarea creștinismului stă în argumentele excelente pe care acesta le oferă pentru pozițiile partidului său politic. Un astfel de partizanat, sugerează Screwtape, l-ar îndepărta pe tânăr de a lua în considerare problemele esențiale.
De asemenea, Lewis a avut grijă să evite eforturile de a îmbunătăți creștinismul cu modele teologice moderne. Acestea, spune el, se dovedesc a fi versiuni ale “creștinismului și apei” ce diluează esența unei băuturi puternice care schimbă viața. Spre deosebire de ecumenismul liberal care era atât de proeminent în zilele sale, care oferea un creștinism în mare parte demitologizat, Lewis a insistat asupra unei însușiri solide a afirmațiilor supranaturaliste centrale care au fost mesajul Evangheliei de-a lungul veacurilor.
2. Lewis s-a conectat cu natura umană perenă
Căutarea de-a lungul vieții a lui Lewis pentru adevăruri atemporale l-a determinat nu numai să sublinieze doctrinele creștine de bază, ci și să poată ajunge la un public larg. Ca student al istoriei literaturii, el a fost atent să găsească trăsături comune ale naturii umane, dezvăluite sub multe forme, în diferite timpuri și locuri. Așa că atunci când i s-a cerut să vorbească la BBC cu aproape orice fel de persoană din Anglia, a știut de unde să înceapă – cu o experiență umană comună.
El a început prin a face apel la propriile experiențe ale oamenilor cu privire la convingerea umană perenă că există o forță a binelui și o forță a răului în univers. Cei mai mulți oameni ar putea recunoaște că alți oameni (naziștii cu care se luptau, de exemplu) nu au reușit să se ridice la standardele adecvate de bine și rău.
Și, dacă ar fi sinceri, ar putea vedea că nici ei înșiși nu s-au ridicat întotdeauna la acele standarde. Așadar, Lewis a început prin a încerca să cultive un sentiment de vinovăție care a fost un prim pas necesar către căutarea unui leac.
3. Lewis a pus rațiunea în contextul imaginației
Una dintre cele mai izbitoare caracteristici ale creștinismului simplu este claritatea limbajului – în special utilizările sale eficiente de imaginație, metaforă și analogie. Uneori, oamenii presupun că Lewis a fost în primul rând un apologet raționalist și îl resping fără a-i acorda prea multă atenție sau chiar spun că o astfel de raționalitate este depășită în secolul XXI.
Dar, așa cum mulți comentatori au subliniat, în timp ce există unele argumente evidente în „Creștinism, pur și simplu”, Lewis face apel în mod esențial la imaginație. Ca om literar și scriitor, a înțeles realitatea prin analogii și imagini. Deci, Lewis din „Narnia” și celelalte lucrări imaginative ale sale este, de asemenea, Lewis din „Creștinism, pur și simplu”.
Cititorii familiarizați cu „Creștinism, pur și simplu” își pot aminti unele dintre numeroasele imagini pe care Lewis le folosește pentru a descrie procesul de a deveni creștin. Este ca și cum ai trece de la moarte la viață, sau ca și cum ți-ai ridica brațele rebele și te-ai preda, sau ca și cum ai spune „scuze”, sau ca și cum ai ucide o parte din tine, sau ca și cum ai învăța să umbli sau să scrii, sau ca și cum I-ai cumpăra lui Dumnezeu un cadou cu banii Săi.
Sau este ca un om care aproape se îneacă, dar ține strâns mâna unui salvator, ori ca un soldat de tablă sau o statuie care prinde viață, sau ca un cal care se transformă într-un Pegasus, sau ca un ac de busolă care se balansează spre nord, sau ca o seră întunecată al cărei acoperiș devine brusc luminos în razele soarelui. Și multe altele.
4. „Creștinism, pur și simplu” a implicat un mesaj biblic exigent al Evangheliei
Lewis nu promova “harul ieftin” – pentru a folosi termenul pe care Dietrich Bonhoeffer l-a inventat în aceeași epocă. Creștinismul “simplu” nu este un creștinism minimal. Nu este ușor sau sigur. Mai degrabă, cititorii constată că sunt atrași de o înțelegere a creștinismului care va fi extraordinar de solicitantă pentru ei.
Li se cere să renunțe la „sinele” lor ca entitate suverană și să-L experimenteze pe Hristos trăind în ei. „A deveni oameni noi înseamnă a pierde ceea ce numim acum «noi înșine». Din sinele nostru, spre Hristos trebuie să mergem”. În altă parte, el scrie: „Acesta este creștinismul. Nimic altceva. Biserica nu există pentru nimic altceva decât pentru a-i atrage pe oameni la Hristos, pentru a-i face mici Hristoși”.
Suntem transformați în creaturi care se pot supune poruncii: „Fiți desăvârșiți”. Trebuie să fim transformați „de la a fi făpturi ale lui Dumnezeu la a fi fii ai lui Dumnezeu”. Acest lucru este posibil doar prin a fi „în Hristos” care este prima instanță a acestei noi umanități. Deci, trebuie să existe „o renunțare reală la sine”.
Cerințele de a renunța la libertățile stăpânirii de sine pentru a fi „în Hristos” au fost uneori ascunse în tradițiile populare revivaliste, unde a fi „născut din nou” poate fi prezentat ca un fel de moment magic bazat pe „decizia pentru Hristos”, ca și cum încă am avea controlul. Pentru Lewis accentul se pune mai clar pe încercarea de a fi deschis pentru a fi „surprins de bucurie”, așa cum spune el în titlul autobiografiei sale spirituale.
Recunoașterea frumuseții care aduce acea bucurie, duce la supunerea altfel imposibilă a sinelui. A fi „în Hristos” înseamnă o reordonare radicală a iubirilor cuiva, ca în tradiția augustiniană. Ne aflăm pe orbita soarelui iubirii lui Hristos, astfel încât propriile noastre iubiri să înceapă să fie aduse în locurile lor potrivite. Căutăm să iubim ceea ce iubește Dumnezeu.
5. Lewis a arătat cititorilor strălucirea din mesajul Evangheliei
În 1939 Lewis a publicat un eseu despre „Erezia personală” în critica literară. El a susținut că a fost greșit să privim o poezie ca fiind despre starea de spirit a poetului. „Poetul nu este un om”, a scris el, „care îmi cere să mă uit la el; el este un om care spune uită-te la asta; cu cât urmăresc mai mult spre ce arată cu degetul, cu atât mai puțin îl pot vedea pe el”.
Lewis ar fi spus același lucru despre munca lui ca apologet. Dacă ar fi atras atenția în primul rând asupra sa sau ar fi fost doar o reflectare a propriilor sale opinii deosebite, ar fi avut un impact redus ca durată. De fapt, una dintre cele mai mari surse ale vitalității prezentărilor sale este că Lewis îndreaptă în mod deliberat ascultătorul sau cititorul spre un obiect.
După cum au observat și alții, el nu prezintă pur și simplu argumente; mai degrabă, el se comportă ca un partener prietenos într-o călătorie. Pentru a extinde această imagine, el este ca un însoțitor de drumeție, care este și naturalist expert și care semnalează flori mici sau formațiuni de stâncă pe care altfel, de unul singur, le-ai fi ratat.
Și dacă ghidul tău te conduce să vezi una dintre cele mai uimitoare priveliști ale vârfurilor munților și ale lacurilor îndepărtate pe care le-ai văzut vreodată, îi vei fi pe deplin recunoscător. Cu toate acestea, partea de neuitat a experienței provine din puterea frumuseții pe care ai fost condus să o vezi.
Sursa: Desiring God