Grija și compasiunea Domnului vin dintr-o varietate surprinzătoare de surse.
Poate părea surprinzător, dar conform Bibliei, creștinul are șapte mame. Pe lângă mamele biologice, mai sunt cel puțin șase persoane sau entități pe care Biblia le descrie ca „mame” pentru copiii lui Dumnezeu: Eva, pământul, biserica, pastorii, Cristos și Dumnezeu însuși. Fiecare exemplu are semnificații teologice.
Scriptura o descrie pe Eva ca fiind „mama tuturor celor vii” (Geneza 3:20). În ebraică, ea e ”havah”, sursa respirației, dătătoare de viată pentru umanitate. Numele ei, însă, este dat ca o promisiune a speranței. Adam este un om al cărui păcat aduce moartea. Eva este o femeie a cărei sămânță va lupta împotriva Șarpelui și îi va zdrobi capul.
Mai târziu, Vechiul Testament introduce o altă semnificație a cuvântului „mama” prin afirmația lui Iov că se va „întoarce” în pântecele mamei (1:21). După cum Jonathan Edwards a remarcat cu trei secole în urmă, aceasta nu poate fi mama lui biologică. Astăzi, ideea de Mama Pământ sună păgân pentru urechile noastre și în cele mai multe contexte este. Dar aceasta are profunde rădăcini biblice, prezente nu doar în cartea Iov. Pe urmă, Pavel descrie creația ca fiind o mamă în durerile nașterii luptând pentru a ne descoperi o lume nouă, unde trupurile noastre sunt răscumpărate și blestemul este ridicat (Romani 8:22).
Pe de altă parte, Pavel face cea mai explicită conexiune maternă din Scriptură: „Dar Ierusalimul cel de sus este slobod și el este mama noastră” (Galateni 4:26). Aceasta este o afirmație des întâlnită. Provine din faptul că, Pavel explorează diferite conexiuni dintre Ismael și Isaac, Hagar și Sara, Sinai și Zion, carne și făgăduință, sclavie și libertate. În centrul ei, totuși, este un contrast simplu. Dacă tânjim să fim sub lege, ne comportăm precum niște sclavi, la fel ca fiul lui Agar, Ismael, conceput natural. Dar noi suntem copiii Sarei, precum Isaac, concepuți supranatural prin promisiunea lui Dumnezeu. Mama noastră este o femeie născută liber, Ierusalimul care este deasupra, biserica, ceea ce înseamnă că și noi suntem liberi.
Aceasta este o imagine a comunității, dar există și o dimensiune individuală. În versetul precedent Pavel se prezintă pe sine ca fiind mama Galatenilor: „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi!” (Galateni 4:19). Tesalonicenilor le-a scris tot el: „Așa cum o mamă poartă grija copiilor ei, așa îți purtăm noi de grijă” (1 Tesaloniceni 2:7-8). Când a vorbit despre sine însuși și despre ceilalți, Pavel folosește imagini ale maternității: durerile nașterii și alăptarea. În acest sens, „mamele” noastre sunt învățătorii bisericii: aceia care ne dau viața prin propovăduirea Evangheliei, ne poartă de grijă când suntem bolnavi, ne hrănesc atunci când suntem înfometați.
Chiar și Domnul Isus Hristos a folosit o imagine a maternității atunci când a spus: „Ierusalime, Ierusalime…de câte ori n-am vrut să strâng pe fii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” (Luca 13:34). Anselm a spus foarte frumos: „Hristos, ca o mamă, Tu îți strângi puii sub aripile Tale…Căci prin blândețea ta cei înspăimântați sunt mângâiați… căldura Ta aduce la viață, atingerea Ta îi îndreptățește pe cei păcătoși.”
În cele din urmă, Dumnezeu Însuși își descrie compasiunea și grija față de poporul Israel printr-un discurs foarte emoționant din cartea Isaia: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip. Iată că te-am săpat pe Mâinile mele și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!”
Așa cum știm, Dumnezeu este numit „Tată” în Noul Testament (inclusiv de către Isus), iar acesta este exact modul în care biserica I s-a adresat. Însă, nicio imagine nu exprimă mai bine iubirea Domnului pentru copiii Săi decât aceea a unei mame în durerile nașterii, legănându-și nou-născutul promițându-i devotament pe viață.
În concluzie, atunci când am vrea să fim iubiți cu o „dragoste de mamă” să ne amintim de imaginile Scripturii și să ne bucurăm de iubirea lui Dumnezeu cu care nu poate rivaliza nicio iubire omenească.
Sursa: Christianity Today Magazine