Deoarece mesajele vocale sunt acum un fel de specie pe cale de dispariție, acest lucru poate necesita unele explicații. Când eram la școală, majoritatea telefoanelor erau încă atașate de pereți și nu aveau identificator de apelant. Așadar, dacă sunai și nu răspundea nimeni, nimeni nu știa că tu ai sunat – cu excepția cazului în care lăsai un mesaj în căsuța vocală. Pare destul de simplu (și sigur), nu?
„Am sunat doar ca să văd dacă prietenul meu vrea să iasă la joacă, dar nu e nimeni acasă.”
„Ei bine, de ce nu lași un mesaj?”
M-am încordat. „Oh, nu, nu. . . O să încerc din nou peste câteva minute.”
„Nu, Marshall, e nepoliticos să tot suni așa. Chiar ar trebui să lași un mesaj vocal.”
„Nu, serios, mamă, nu e mare lucru. Nu-i deranjează.”
„Nu”, a spus ea cu fermitate, „vei ridica telefonul chiar acum și vei lăsa un mesaj vocal.”
Într-o zi (aveam probabil zece ani), am sunat să văd dacă un prieten de peste drum vrea să se joace, dar nu a răspuns nimeni. Am închis. Câteva minute mai târziu, am sunat din nou. Nici un răspuns, am închis. Am mai făcut asta de câteva ori în următoarea oră. Mama mea a observat comportamentul meu ciudat și m-a întrebat ce fac.
Am așteptat să văd dacă vorbea serios, apoi am ridicat încet instrumentul de teroare de pe perete. Era ceva legat de faptul că eram înregistrat – fără posibilitatea de a șterge, de a încerca din nou – care mă făcea să mă simt expus. Cu siguranță nu a ajutat faptul că prietena mea (de sex feminin) putea fi un pic cam bătăușă și savura aproape orice ocazie de a râde pe seama mea.
Din nou, nimeni nu a răspuns. A venit temutul semnal sonor. Mama s-a uitat la mine cu atenție. „Bună, uhhh, Jenna. . . . Sunt Marshall. Umm… vroiam doar să văd dacă ești acasă și vrei să te joci. Așa că… dă-mi un telefon când te întorci. . . . Umm… în numele lui Isus, Amin.”
Mama a făcut ochii mari și și-a acoperit gura. Obrajii ei se chinuiau să se împotrivească râsului. Sângele meu tânăr și nesigur fierbea. Ea m-a pus să fac asta. Cum a putut!
Este amuzant, dar umilința mea (minusculă) redă un paradox comun în rugăciune: Acele patru cuvinte – în numele lui Isus – erau deja atât de adânc înrădăcinate în mintea mea prin nenumăratele rugăciuni din casa noastră, încât s-au revărsat instinctiv. În același timp, ele deveniseră atât de familiare încât începuseră să-și piardă din semnificație (astfel încât le-am rostit în fața fetiței de 10 ani de peste drum). Mulți dintre noi au uitat de ce rostim aceste patru cuvinte uluitoare: în Numele lui Isus.
Șase fațete ale rugăciunii „în numele lui Isus”
Unde învățăm să ne rugăm în Numele lui Isus? Rugăciunea Domnească nu se termină așa. De fapt, când te apuci să cauți, îți dai seama că nu avem nicio rugăciune propriu-zisă în Scriptură care să se încheie cu aceste cuvinte.
Auzim oameni care botează în numele lui Isus (Faptele Apostolilor 2:38), vindecă în numele lui Isus (Faptele Apostolilor 3:6), învață în numele lui Isus (Faptele Apostolilor 4:18), exorcizează demoni în numele lui Isus (Faptele Apostolilor 16:18) și fac minuni în numele lui Isus (Faptele Apostolilor 4:30). Apostolul Pavel merge atât de departe încât ne spune să facem tot ceea ce facem, cu vorba sau cu fapta, „în numele Domnului Isus” (Coloseni 3:17). Totuși, cea mai clară învățătură despre rugăciunea în numele lui Isus vine de la Isus însuși, în noaptea în care a fost trădat.
În Ioan 14-16, avem ultimele cuvinte ale lui Isus către ucenicii Săi înainte de a merge la cruce, și în toate cele trei capitole menționează puterea de a ne ruga în numele Său: „Orice veți cere în numele Meu” (Ioan 14:13) . . . „Orice veți cere Tatălui în numele Meu” (Ioan 15:16) . . . . „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu” (Ioan 16:23). În nenumărate rânduri, vedem cât de critic va fi acest tip de rugăciune pentru urmașii lui Isus și aflăm cel puțin șase motive pentru care creștinii trebuie să se roage în numele Lui.
1. Accesul: Dumnezeu te ascultă
Când ne rugăm în numele lui Isus, repetăm singurul nostru motiv pentru care credem că Dumnezeu chiar ne va asculta rugăciunile. Îndrăznim să ne plecăm înaintea Tatălui doar pentru că Fiul a ales să se plece pe cruce. Înainte de a-și încuraja ucenicii să se roage în acest fel, Isus le spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Nimeni nu vine decât în Mine – dar oricine vine în numele Meu va fi primit, ascultat și iubit. Viața, crucea și învierea Lui direcționează rugăciunile noastre către Ceruri.
Isus merge până la a spune (ascultați cu adevărat ce spune aici): „În ziua aceea veți cere în Numele Meu și nu vă spun că Eu Îl voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Tatăl Însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit și ați crezut că Eu am ieșit de la Dumnezeu.” (Ioan 16:26-27). Cu alte cuvinte, poți face cereri tu însuți Celui Atotputernic.
2. Iubirea: Dumnezeu te-a ales pe tine
Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile doar pentru că Hristos a murit pentru noi, ci pentru că, cu mult înainte ca Fiul Său să se nască și să ia crucea, ne alesese deja ca fiind ai Săi. El a decis, pe baza a nimic din noi sau despre noi, să ne iubească și să ne mântuiască în Hristos.
„Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am desemnat să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice-I veți cere Tatălui, în Numele Meu, să vă dea.” (Ioan 15:16)
El ne-a ales pe noi, pentru ca rugăciunile noastre să aibă putere. Asta înseamnă că fiecare rugăciune pe care o rostim în numele Lui este o ocazie de a ne aminti de iubirea Lui, pe care nu o meritam niciunul dintre noi.
Dumnezeul cerului și al pământului, Cel care a făcut tot ceea ce este, Cel pe care L-ai respins și L-ai mâniat cu păcatul tău, a ales să te iubească.
„Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, Care M-a trimis.” (Ioan 6:44)
3. Puterea: Dumnezeu poate face orice
Când Isus s-a înălțat la cer, Și-a părăsit ucenicii, dar nu i-a părăsit cu adevărat. Înainte de a Se înălța în nori, El a spus: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!” (Matei 28:20). Cum a putut să spună acest lucru în timp ce îi părăsea? Pentru că le spusese: „Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi.” (Ioan 14:16-17, vezi și 14:25-26).
Prin Duhul, Isus trăiește încă cu noi, chiar în noi. De aceea, numele Său este un memento constant al prezenței Sale permanente.
„Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi! Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cel care rămâne în Mine și în care rămân Eu aduce mult rod.” (Ioan 15:4-5)
În numele Lui, totul este posibil prin rugăciune. Fără El, nu putem face nimic.
4. Siguranța: Dumnezeu îți păstrează credința
Când se apropie de finalul ultimei Sale cuvântări, El le spune ucenicilor Săi: „V-am spus aceste lucruri pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere.” (Ioan 16:1). Urmau zile înfricoșătoare, zile care aveau să le pună la încercare credința, până în punctul în care era posibil să și-o piardă. „În lume veți avea necazuri”, îi avertizează El câteva versete mai târziu. „V-am spus aceste lucruri, ca să aveți pace în Mine.” (Ioan 16:33).
Deci, rugăciunile noastre în numele lui Isus nu numai că realizează lucruri mărețe în lume și printre cei pe care îi iubim, dar creează ceva supranatural în interiorul nostru. Prin ele, Dumnezeu ne întărește credința în Dumnezeu. El își exercită puterea Sa infinită pentru a ne păzi dragostea pentru El (1 Petru 1:5). Rugăciunea este poate cel mai mare mod prin care Dumnezeu lucrează în noi genul de inimă și de viață care Îi plac Lui și care perseverează până la sfârșit (Filipeni 2:12-13).
5. Încrederea: Dumnezeu nu-L va respinge pe Fiul Său
De ce nu va ignora Tatăl rugăciunile în numele Fiului Său? Isus ne spune: „Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14:13-14). Slava lui Dumnezeu Însuși este în joc în rugăciunile noastre (chiar și în rugăciunile noastre aparent mici sau nesemnificative), iar Dumnezeu nu va renunța la slava Sa. Asta înseamnă că nicio rugăciune nu este nesemnificativă pentru Dumnezeu. El va răspunde la rugăciunile tale în numele lui Isus, pentru că este foarte devotat, cu toată puterea Sa suverană, înălțării acestui Nume. Dacă Dumnezeu ar ignora cererile făcute în numele lui Isus, ar însemna să abandoneze motivul pentru care a creat universul: gloria Sa.
Rugăciunile noastre, așadar, nu sunt doar în numele lui Isus, ci pentru numele lui Isus. Iar asta înseamnă că, atunci când ne rugăm în acest nume, ne alăturăm lui Isus în ceea ce Îi place cel mai mult să facă, ceea ce este hotărât în mod absolut și veșnic să facă, și anume să-L glorifice pe Dumnezeu.
6. Recompensa: Bucuria ta va fi deplină
Isus ne oferă cel puțin încă un mare impuls pentru a ne ruga în Numele Lui, întotdeauna și cu îndrăzneală:
„În ziua aceea nu Mă veți ruga nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice-I veți cere Tatălui, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu. Cereți și veți primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 16:23-24)
Cu doar un capitol mai devreme, El spune: „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să fie în voi, iar bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11). Așadar, Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre în numele lui Isus de dragul gloriei Sale. Și Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre în acest Nume pentru că vrea să fim cât mai fericiți posibil. Acestea sunt cele două mari obiective ale unei vieți de rugăciune sănătoase: slava lui Dumnezeu și bucuria noastră cea mai deplină în El.
Și pentru că Dumnezeu este cel mai mult glorificat în noi atunci când suntem cel mai satisfăcuți în El, aceste două ambiții nu sunt de fapt două, ci una singură. Ele sunt două laturi ale aceleiași rugăciuni.
John Piper scrie:
Unitatea acestor două obiective – gloria lui Dumnezeu și bucuria copiilor Săi – este găsită în mod clar în actul rugăciunii. Prin urmare, hedoniștii creștini vor fi, înainte de toate, oameni dedicați rugăciunii sincere. Așa cum cerbul însetat îngenunchează pentru a bea la pârâu, tot așa și postura caracteristică a hedonistului creștin este: plecat pe genunchi. („Însetat după Dumnezeu”)
Cum să închei o rugăciune
La câteva decenii după experiența mea chinuitoare cu căsuța vocală, am avut o altă întâlnire care a modelat modul în care rostesc aceste patru cuvinte. La acea vreme, slujeam în biserică, predicând Cuvântul în biserica din care făceam parte. În timpul unuia dintre servicii, am rostit rugăciunea de laudă, care ne îndeamnă să Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru bunătatea Sa, pentru dragostea Sa și pentru mântuirea oferită în dar.
După slujbă, un bărbat mai în vârstă în credință decât mine, a venit și mi-a mulțumit pentru rugăciune. „Am observat ceva, totuși, la rugăciunile tale”, a spus el. Am fost surprins și puțin nervos. Oare ce făceam greșit? Am spus ceva eretic? Parcă-l auzi încă pe băiețelul care stătea în fața acelui telefon cu fir, și, toate acele temeri pe care le avea el. „Este vorba de modul în care îți închei rugăciunile”, a spus el. „Te grăbești spunând cuvintele – „în numele lui Isus”. Acestea sună ca ceva uzual. De fapt, ar trebui să te oprești și să încetinești ritmul vorbirii, savurând aceste cuvinte.”
De atunci nu m-am mai rugat niciodată la fel. Iar acum mă întorc la tine, așa cum un tată bun se întoarce spre fiul său. Cele mai importante patru cuvinte din rugăciune nu sunt cuvinte care trebuie grăbite sau mormăite, ci savurate și declarate. Ele încadrează calea către părtășia cu Dumnezeu – acces, iubire, prezență, siguranță, încredere, bucurie. „În numele lui Isus”. Încetinește ritmul vorbirii. Savurează aceste cuvinte.