,,Ce ai face dacă ai avea 22 de ani din nou?” Aceasta e întrebarea care i-a fost pusă pastorului, profesoruui și autorului creștin John Piper în cadrul unei conferințe pe tema misiunii creștine în lume. În rândurile mai jos, avem răspunsul detaliat al fondatorului site-ului desiringgod.
,,Ce ai face dacă ai avea 22 de ani din nou?” Mi-a fost pusă recent această întrebare, în cadrul unei conferințe pe tema misiunii creștine în lume. Am împlinit 22 de ani în ultimul an de studiu la Colegiul Wheaton. Eram specializat în literatură engleză și urma să merg la Seminarul Fuller. M-am logodit cu Noël la 5 luni după ce am împlinit 22 de ani, chiar înainte de absolvire. Chemarea lui Dumnezeu pentru viața mea, așa cum am înțeles atunci, era clară, dar vastă: simțeam că sunt chemat la Cuvântul lui Dumnezeu. Dar ce aș fi putut face cu El, nu aveam încă nicio idee.
În timp ce îmi puneam întrebarea de mai sus, mă gândeam dacă ar trebui să o înțeleg cu sensul de „Ce aș face diferit?”. Dar nu a fost de prea mare ajutor, pentru că ce aș fi spus ar fi fost: ,,Aș încerca să fac totul mai bine”. Să mă rog mai bine, să mă închin mai bine, să-mi iubesc soția mai bine, să prezint mai bine valorile creștine, să studiez mai bine. Așa că, în schimb, m-am gândit că întrebarea ar trebui să meargă în următoarea direcție: ,,Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-aș face la 22 de ani?”.
Ei bine, aș face șase lucruri.
1.M-aș căsători cu o femeie radicală, care își asumă riscuri, care ar merge oriunde pentru Isus. La drept vorbind, m-aș căsători cu Noël Henry.
La scurt timp după ce ne-am cunoscut, când aveam 20 de ani și eram foarte îndrăgostiți, deja ne gândeam la căsătorie. Așa că am întrebat-o: ,,Dacă Dumnezeu m-ar chema să fiu misionar în Africa, ai merge cu mine?”. A răspuns: ,,Da, atunci și eu aș fi chemată să fiu lângă tine și să te susțin.”
La un an după ce intrasem în lucrarea pastorală, într-o seară de duminică, eram așa descurajat încât, cu fața în palme, am strigat atât de tare, stând la masa din sufragerie, așa că ea m-a putut auzi din dormitor: ,,Cred că o să merg în Africa”. Fără ezitare, ea a răspuns: ,,Spune-mi când să fac bagajele”.
Slujind timp de patru ani în acea lucrare, Dumnezeu ne-a îndreptat inimile către cauza misiunii globale și atunci am întrebat-o: „Ce-ai zice dacă invităm persoane din biserică ce sunt serios interesate să se implice în misiuni să vină pe la noi într-o vineri seară?” Ea a spus da. Iar apoi, de două ori pe an, în următorii 20 de ani, am avut aproximativ 100 de oameni strânși în sufrageria noastră, cu toată mobila mutată în dormitoarele de la etaj.
Deci, dacă aș avea din nou 22 de ani, m-aș căsători cu această femeie.
Lecția pentru tine: roagă-te ca viitorul tău partener de viață, sau actualul, să fie un creștin radical, care își asumă riscuri și care ar merge oriunde pentru Isus.
2. Împreună cu tânăra mea soție, m-aș alătura unei biserici care crede cu adevărat în Biblie, care predică Biblia, este organizată conform Bibliei și care ascultă de Biblie.
Aș asista la închinarea acelei biserici împreună cu soția mea în fiecare duminică. Am participa activ la slujbele bisericii, în speranța că această comunitate de credincioși ne-ar ajuta să ne creștem credința, să ne identificăm darurile spirituale, iar chemarea descoperită ne-ar propulsa într-o slujire pentru toată viața.
Unde este chemarea ta la slujire sau misiuni confirmată și valorificată? În biserica locală.
Lecția pentru tine: Găsește o biserică organizată conform Bibliei, care crede cu adevărat în Biblie, care predică Biblia și care ascultă de Biblie. Fii parte activă, slujește, descoperă-ți darurile și fii responsabil în fața comunității pe măsură ce urmezi chemarea lui Dumnezeu.
3. Aș merge la seminarul teologic.
Aș merge la seminar, ca să pot petrece trei sau patru ani complet cufundat în cel mai riguros studiu al Bibliei, în greacă și ebraică. Iar scopul ar fi cel de a clădi o bază de învățare pentru toată viața, de unde să pornesc și să pot vedea slava lui Hristos în Cuvântul Său. Astfel, să nu mă clintesc niciodată în angajamentul meu de a crede și de a vorbi orice ne învață Biblia, oriunde în lume m-ar trimite Dumnezeu.
Aș acorda cea mai mare prioritate învățării despre cum să pătrundem sensul inițial al textului biblic, intenția inițială a scriitorilor, pentru că acestea sunt semnificațiile și realitățile relevante pentru toate popoarele lumii — oricând, în orice perioadă de timp.
Lecția pentru tine: Fie că mergi sau nu la seminar, aprofundează Biblia cât de mult poți și stai cât poți de aproape de cei mai ageri învățători ai Bibliei.
4. M-aș hotărî să citesc Biblia în fiecare zi pentru tot restul vieții.
Aș prioritiza Biblia, astfel încât să fie mai importantă decât să mănânc, să fac mișcare sau chiar mai importantă decât să-mi sărut soția.
Dacă aș avea din nou 22 de ani, rezoluțiile mele de citire a Bibliei ar suna cam așa:
– Citind Biblia, aș trece în fiecare zi prin negura conștientizării, până când aș înțelege profunzimea textului;
– Aș încerca să pătrund, prin studierea textului, intenția din mintea autorului – atât cea umană, cât și cea divină;
– Înțelegând intenția autorului, mi-aș îndrepta atenția mai departe către realitatea din spatele cuvintelor, gramaticii și logicii;
– Aș aprofunda acea realitate, până când aș reuși să o experimentez din punct de vedere emoțional;
– Mai departe, aș duce această experiență în punctul în care ar căpăta formă în cuvânt și faptă în viața mea;
– Iar în final, aș duce mai departe aceste cuvinte și fapte, până când alții ar vedea realitatea vieții mele și mi s-ar alătura în această întâlnire cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Lecția pentru tine: Citește Biblia în fiecare zi din viața ta. Dacă ai timp pentru micul dejun, nu spune niciodată că nu ai timp pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Nu vei obține plăcerea de a citi Biblia din faptul că ai conștiința împăcată când bifezi căsuța cu această sarcină, ci din bucuria întâlnirii cu realitatea revelată de Dumnezeu în Scriptură.
5. Aș deveni un creștin hedonist.
Adică, aș căuta să găsesc mai multă bucurie în Dumnezeu decât în orice altceva, de dragul sfințirii, al răbdării în dificultăți și al mărturisirii slavei lui Dumnezeu.
Savurând făgăduințele dulci ale lui Dumnezeu, aș omorî orice urmă de mândrie, de individualism, de poftă, de lăcomie și de frică, prin puterea Duhului Sfânt. Pentru că, dacă aceste păcate nu vor muri, voi continua zadarnic această viață și voi fi blestemat în următoarea.
La 22 de ani, aș recunoaște că lupta pentru bucuria în Dumnezeu, prin fiecare împrejurare, luminoasă sau sumbră a vieții, este cheia esențială a misiunii mele pentru o viață de sfințenie autentică și perseverență rodnică, în care Dumnezeu primește slava.
Lecția pentru tine: devino un creștin hedonist, indiferent dacă te numești așa deja sau nu. Nu ținti spre faimă. Nu urmări satisfacția fizică. Nu ținti spre bogăție. Și nu ținti spre siguranță. Țintește spre bucuria atotmulțumitoare în Dumnezeu, care te va împuternici să trăiești în smerenie, castitate și simplitate, asumare de riscuri și iubire sacrificială.
6. Aș recunoaște că nu sunt al meu, că am fost cumpărat cu un preț și că aparțin, trup și suflet, lui Isus Hristos pentru folosul și slava Lui în această lume.
M-aș oferi lui Dumnezeu și i-aș spune că poate face cu mine orice vrea, oricând vrea, oriunde vrea.
Aș memora Psalmul 25 și aș avea încredere în promisiunile uimitoare care sunt date în acele versete prețioase.
„Domnul este bun şi drept, de aceea arată El păcătoşilor calea. El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:8–9)
Lecția pentru tine: Memorează Psalmul 25. Folosește acele versete ca să te rogi pentru tine. Dăruiește-te cu totul lui Dumnezeu și misiunii Lui. Și ai încredere în El.
Sursa: John Piper pentru Desiring God