Isus este văzut de mulți ca fiind un învățător blând și smerit, care îi cheamă pe cei bolnavi, pe cei rușinați și pe păcătoși să vină la El și să primească harul și bunătatea Sa. Și pe bună dreptate: Isus este persoana cea mai bună și mai miloasă pe care o vei întâlni vreodată.
Dar dacă vii la El așteptându-te să experimentezi doar latura mângâietoare a harului și bunătății Sale, s-ar putea să ai un șoc. Pentru că Isus este, în același timp, cea mai exigentă și mai onestă persoană pe care o vei întâlni vreodată. Și prin „onest” mă refer la faptul că este adesea mai onest decât ai vrea să fie. El poate fi necruțător de sincer – până la punctul în care uneori poate părea mai degrabă crud, decât plin de bunătate.
Isus are o capacitate inconfortabilă de a interveni dincolo de toate concepțiile tale greșite, iluziile și autocompătimirea cu o simplă frază care expune gândurile și intențiile ascunse ale inimii tale – cele pe care nici nu știai că le ai. El își mânuiește discernământul cu inocența unui porumbel și înțelepciunea unui șarpe, ceea ce îl poate face imprevizibil. Uneori poate fi sever atunci când te aștepți să fie binevoitor, și binevoitor atunci când te aștepți să fie sever. De multe ori nu te aștepți să demaște ce e în inima ta prin afirmațiile Sale.
Așadar, când vii la Isus, așteaptă-te să primești harul și bunătatea Lui. Dar nu te aștepta ca acestea să îți ofere întotdeauna confort. Pentru că, uneori, bunătatea Lui este severă și nu pare deloc mângâietoare.
Vii pentru odihnă sau pentru moarte?
În relatările din Evanghelie, Isus îi invită pe oameni să vină la El de mai multe ori. Dar, uneori, aceste invitații sună radical diferit. Să examinăm două dintre ele.
Pe prima o cunoaștem cu toții, pentru că este una dintre cele mai cunoscute, mai iubite și mai prietenoase declarații pe care Isus le-a rostit vreodată:
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă! Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi cu inima smerită, şi astfel veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul Meu este bun, iar povara Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30)
Această invitație Îl dezvăluie în mod clar pe Isus cel blând și smerit pe care, pe bună dreptate, Îl găsim atât de atrăgător. Se aliniază cu imaginea mai populară a lui Isus, care cheamă la El sufletele obosite pentru a primi harul odihnitor și revigorant.
Dar cea de-a doua invitație dezvăluie o altă dimensiune a harului lui Isus și are un efect foarte diferit asupra ascultătorilor Săi:
„Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. Oricine nu-și ia crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu.” (Luca 14:26-27)
Această invitație nu se aliniază atât de bine cu reputația prietenosă a lui Isus. De fapt, sună mai degrabă ca o ne-invitație. În loc să ne mângâie, o găsim tulburătoare.
Dacă această invitație este deranjantă pentru noi, care am auzit-o de mai multe ori, imaginați-vă cât de ofensatoare și dezorientantă ar fi sunat pentru audiența evreiască care a auzit-o de pe buzele Lui – majoritatea dintre ei crezând că vor cu adevărat să îl urmeze. Ei fuseseră învățați încă din copilărie să își onoreze tatăl și mama dacă doreau ca Dumnezeu să îi binecuvânteze cu o viață lungă (Exodul 20:12). Acum, Isus le poruncea să-și urască părinții (precum și pe frații și copiii lor) dacă voiau să-L urmeze. Și, departe de a le promite o viață pământească lungă și binecuvântată, Isus le-a cerut să îmbrățișeze o condamnare la moarte dacă voiau să fie ucenicii Săi – de fapt, cea mai rea condamnare la moarte: răstignirea romană.
Această a doua invitație este la fel de relevantă pentru noi, ucenicii de astăzi, ca și prima. Așadar, unde este bunătatea lui Isus în această invitație severă?
Ceea ce a venit Isus să ne dezvăluie
Am putea lua în considerare multe alte cuvinte pe care Isus le-a spus și ne pot genera confuzie. Cum ar fi atunci când ne-a spus nu doar să-i urâm pe cei care ne iubesc (ca în Luca 14:26-27), ci și să-i iubim pe cei care ne urăsc (Matei 5:43-45). Sau când I-a spus unui potențial ucenic să sacrifice nevoile tatălui său bolnav (Luca 9:59-60). Sau când I-a spus unui alt potențial ucenic să îi părăsească brusc pe toți cei pe care îi iubea cel mai mult – și să suporte neînțelegerea, durerea și disprețul pe care aceștia le vor simți față de el (Luca 9:61-62).
Pentru a percepe bunătatea lui Isus în invitațiile sale severe, incomode și deranjante, trebuie să ținem cont de ceea ce face prin cuvintele și faptele sale:
- În primul rând, Isus descoperă cum este Dumnezeu în întreaga Sa natură trinitară.
- În al doilea rând, Isus dezvăluie cum suntem noi în întreaga noastră natură decăzută.
Cred că este corect să spunem că Isus făcea ambele tipuri de dezvăluiri în tot ceea ce spunea și făcea, deși unele dintre cuvintele și faptele Sale dezvăluie mai mult din una decât din cealaltă. Dar ambele revelații sunt binevoitoare și necesare pentru ca Evanghelia Sa să aibă sens pentru noi.
Cum este Dumnezeu
În învățătura și faptele lui Isus, care i-au adus pe bună dreptate reputația de iubitor, blând și iertător – ilustrată în frumoasa și mângâietoarea sa invitație adresată celor obosiți și împovărați (Matei 11:28-30) – El dezvăluie natura fundamentală a lui Dumnezeu: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:16). Motivul principal pentru care Isus a venit a fost acela de a dezvălui această iubire:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (Ioan 3:16-17)
Isus a venit să anunțe vestea bună că Dumnezeu – datorită iubirii nemărginite și milostive care se revarsă din miezul ființei Sale trinitare – oferă fiecăruia dintre dușmanii Săi iertare și împăcare deplină. Iar Isus a venit pentru a împlini tot ceea ce era necesar pentru a face posibilă această iertare și reconciliere, primind, prin moartea Sa în locul nostru, „plata păcatului” pe care am acumulat-o (Romani 6:23). Așa este Dumnezeu: dispus să Își iubească atât de mult vrăjmașii încât va muri în locul nostru pentru a ne face copiii Săi (1 Ioan 3:1).
Acest lucru, mai presus de orice, îl deosebește pe Isus de liderii abuzivi și narcisiști care ar putea folosi atât cuvinte bune, cât și cuvinte dure pentru a manipula și înșela oamenii în propriul lor beneficiu. Pentru că El nu a venit „ca să I se slujească, ci ca să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20:28). Atunci când a vorbit cu asprime, a făcut-o, în cele din urmă, din motive bune, binevoitoare, cu inimă de slujitor – unul dintre ele fiind acela de a ne ajuta să vedem mai clar propriile noastre gânduri păcătoase, intenții și iubiri idolatre.
Cum suntem noi
Când ceea ce spune Isus ne tulbură și ne dezorientează, când ne face să ne simțim jigniți și să strâmbăm din nas, este util dacă citim cuvintele lui Ioan:
„Și judecata este aceasta: Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât Lumina, pentru că faptele lor erau rele.”
Isus nu a venit doar pentru a ne descoperi dragostea lui Dumnezeu; El a fost, de asemenea, „rânduit pentru căderea și ridicarea multora în Israel … pentru ca gândurile păcătoase din inimile multora să fie aduse la lumină” (Luca 2:34-35).
Aceasta este ceea ce se întâmplă atunci când Isus lansează invitațiile și răspunsurile sale incomode. Acesta este motivul pentru care Îl auzim făcând afirmații derutante, chiar respingătoare, cum a făcut după ce a hrănit cele cinci mii de persoane și apoi a spus: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua cea de pe urmă.” (Ioan 6:54). Acest lucru i-a provocat pe mulți să răspundă: „Vorbirea aceasta este prea de tot! Cine poate s-o asculte?”. (Ioan 6:60). Isus mânuiește un discernământ și o înțelepciune din altă lume atunci când își cheamă oile (dușmanii care vor primi darul Evangheliei de iertare și reconciliere) în mijlocul lupilor (dușmanii care nu vor). Domnul, „care cunoaște inimile tuturor” (Fapte 1:24), dezvăluia adevărul din acele inimi.
Priviți bunătatea ascunsă în severitatea Lui
În Romani 11:22, Pavel, vorbind despre îndurarea și judecata lui Dumnezeu, scrie: „Iată, așadar, bunătatea și severitatea lui Dumnezeu”. Dar, vorbind despre cuvintele dure ale lui Isus, putem spune: „Iată bunătatea severă a lui Dumnezeu”. Pentru că, dacă Isus nu ne descoperă înșelăciunea păcatului nostru, s-ar putea să continuăm să fim prinși în capcană și să nu „dobândim niciodată libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:21).
Așadar, atunci când Isus, pe de o parte, ne adresează invitația prietenoasă de a veni la El și de a găsi odihnă pentru sufletele noastre (Matei 11:29) și apoi, pe de altă parte, ne lansează avertismentul Său îngrijorător că, dacă nu renunțăm la tot ceea ce avem, nu putem fi ucenicii Săi (Luca 14:33), El vorbește dintr-o inimă plină de bunătate și milă, dezvăluind atât dragostea incomparabilă a lui Dumnezeu pentru noi, cât și dacă noi Îl iubim sau nu pe Dumnezeu. Prima are scopul de a ne mângâia; cea de-a doua are scopul de a ne testa.
Dar pentru toți cei care îl primesc – care îi ascultă cuvintele incomode și care, în cele din urmă, spun: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ne poți oferi viața veșnică” – Isus le dă „dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12; 6:68). Iar acești copii descoperă că marea „piatră de poticnire [și] stâncă de cădere a Sionului (Romani 9:33) a fost, în fiecare cuvânt și lucrare, mereu în căutarea lor cu bunătate și îndurare, pentru ca ei să locuiască în casa Lui pentru totdeauna (Psalmul 23:6).
Și aceștia vor ști atunci pe deplin ce vrea să spună Isus când afirmă: „Ferice de cel care nu se îndoiește de Mine” (Matei 11:6).