cross one radio logo

 În perioada sărbătorilor, toată lumea are mai mult timp liber, deci consumă mai mult divertisment. În top sunt filmele de Crăciun de pe Netflix. Ca orice alt divertisment, și acestea pot crea dependență, nu-i așa?

Există câteva lucruri pozitive în legătură cu filmele de Crăciun, dar sunt și câteva lucruri la care ar trebui să fii atent când le vizionezi.

 

Ce e bun la filmele de Crăciun?

  • Sunt curate și sănătoase.

Nu este ușor să găsești programe pentru familie la televizor în zilele noastre, dar un film de Crăciun, de obicei, poate fi urmărit de toți din casă.

Nu trebuie să vă faceți griji cu privire la limbajul grosolan, scenele sexual explicite sau relațiile neadecvate atunci când vizionați unul dintre aceste filme. Cuplurile nu trăiesc împreună înainte de a se căsători, părinții nu sunt alcoolici, copiii nu se droghează, iar familiile sunt importante în acțiunea filmului. Genul ăsta de filme  evită subiectele politice controversate, în care multe valori și opinii creștine sunt în mod obișnuit ridiculizate. Când căutați divertisment pentru familie, nu este puțin lucru.

  • Sunt educative

Din acțiune poți învăța multe lucruri utile despre relații, despre viața de familie etc. E adevărat că intrigile sunt previzibile, clișeele abundă, dar chiar și așa pot fi educaționale, dacă chiar vrem să învățăm ceva din ele. Dacă vrei poți să prezici cum va continua acțiunea, poți identifica clișeele și chiar ăsta poate fi un exercițiu al minții despre „ce să nu faci când scrii o poveste”.

  • Ne oferă o pauză de la realitate

Ne plăceau basmele când eram copii, nu-i așa? Ne bucurăm de o poveste bună în care dragostea învinge, chiar dacă e vorba de o dragoste între doi tineri extraordinar de atrăgători, dar care, ciudat, s-au întâlnit în urmă cu doar șase zile și jumătate. Dar de cât timp îl cunoștea Frumoasa Adormită pe prinț? Filmele de genul ăsta duc mai departe tradiția basmului până la vârsta adultă. Cu toții ne dorim un final fericit în care dragostea adevărată triumfă. Există destule lucruri dure în viața reală. Uneori, filmele acestea ne oferă o pauză atât de necesară de la realitate.

  • Ating coarda noastră sensibilă

Viața este plină de dureri și greutăți, iar mass-media ne servește tragediile lumii împreună cu cafeaua de dimineață. Inima noastră suportă cu greu atâtea poveri.

De fapt, ne dorim mai mult decât o pauză de realitate. Ne dorim un alt tip de realitate – una fără tulburări, boli și dezastre. Vrem o lume fără nedreptăți sociale. Ne dorim o lume fără diagnostice dificile și fără moarte. Filmele de Crăciun ne oferă acea lume.

Timp de o sută douăzeci de minute, putem trăi într-un loc perfect previzibil și fericit, unde niciuna dintre aceste realități îngrozitoare nu există. Lumea filmelor nu este reală, dar realitățile de care vrem să scăpăm sunt. Dorința de a scăpa de ei este firească, deși nu neapărat benefică.

 

La ce lucruri trebuie să fim atenți într-un film de Crăciun?

Ne fac să ne simțim nemulțumiți de viața noastră

Dorința ca oamenii și situațiile din viața reală să fie așa cum sunt pe micul ecran ne poate prinde și ne poate face să fim nemulțumiți.

Noul site web pe care tocmai l-ai creat nu va deveni viral și nu va salva afacerea peste noapte. Promisiunea unei promovări la serviciu poate nu se va împlini prea curând. Iar tipul cu care tocmai ai început să te întâlnești nu este prințul unei mici țări europene despre care nu ai auzit niciodată. Dacă vei trăi prea mult în globul de sticlă al filmelor, nu vei fi mulțumit în viața reală.

 

  • Ne pot da niște sfaturi groaznice

Dacă aș primi un leu pentru fiecare ocazie în care am auzit într-un film îndemnul „urmează-ți inima”, aș avea o mulțime de bani. Scriptura ne spune în Ieremia 17:9 că inima este înșelătoare și deznădăjduit de rea. Să-ți urmezi inima este un sfat teribil, dacă inima ta nu este pe deplin supusă lui Dumnezeu.

Zilele trecute am auzit la televizor această minunăție de sfat: „Întotdeauna este bine să faci lucrurile care te fac fericit.” Nu, nu e adevărat. Dacă am urma acest sfat în casa noastră, am ajunge cu toții obezi, pentru că am mânca junk food. Ori de câte ori întâlnești acest gen de sfaturi greșite într-o carte sau într-un film, e bine să citești un verset sau un principiu scriptural care îl respinge. Nu lăsa niciodată ca ideile astea să rămână necontestate. Este important să recunoști și să respingi aceste ideologii laice subtile, dar periculoase.

  • Ne determină să fugim de realitate

Un film romantic poate fi un medicament pentru a scăpa de lucrurile care nu funcționează în relațiile tale, cu care trebuie să te confrunți și pentru care trebuie să te rogi. Cred că toți ne simțim așa la un moment dat. Vrem să ne prefacem că problemele nu există.

Vrem să trăim într-o lume în care femeilor și copiilor nu li se întâmplă lucruri odioase, în care nu există persecuție religioasă și genocid. Vrem să trăim într-o lume în care tot ceea ce se întâmplă rău s-a întâmplat cu mult timp în urmă și nu trebuie să ne mai gândim la asta.

Dar noi nu trăim într-o astfel de lume! De fapt, nu asta ne dorim cu adevărat, pentru că nu de asta avem nevoie. Avem nevoie de obstacole și încercări. Trebuie să ne dezvoltăm perseverența. Trebuie să învingem. Trebuie să avem încredere că Dumnezeu poate face binele să vină din situații rele și chiar din moarte ( Romani 8:28 ).

În cele din urmă, ceea ce ne dorim cu adevărat este să trăim cu Isus și într-o zi o vom face.

Dar asta nu vei afla dintr-un film de Crăciun. Sărbătorile sunt despre experimentarea magiei Crăciunului și răspândirea bucuriei Crăciunului. Sunt despre găsirea cadoului perfect pentru cei dragi și să petreci timp cu cei pe care îi iubești.

Așa să fie?

Greșit! Crăciunul este despre Hristos. Din păcate, filmele de Crăciun, cu excepția celor creștine, nu sunt despre Hristos. Deci, deși aceste filme nu sunt neapărat despre lucruri greșite, nici nu sunt despre lucrurile cele mai importante pentru un creștin.

  • Nu există Dumnezeu în filmele de Crăciun

În timp ce filmele de Crăciun ne oferă povești cu personaje morale care duc vieți respectabile, acestea rareori Îl menționează pe Dumnezeu, cu atât mai puțin Îl au pe El ca personaj central.

Dar este trist că divertismentul cel mai sănătos și mai frecventat de Crăciun reușește să-l lase pe Hristos afară din sărbătoare. S-ar putea să vezi o biserică sau chiar o slujbă în biserică, dar Dumnezeu este rar, foarte rar menționat. Această perspectivă este un indicator al culturii noastre, care Îl împinge pe Dumnezeu la periferie. Dumnezeu nu trebuie să fie la periferie. El trebuie să fie esențial în viața noastră. El trebuie să fie centru.

Așadar este sănătos să vizionezi filme de Crăciun?

Nu cred că ar trebui să ne despărțim de orice divertisment secular, dar ar trebui să fim conștienți de pericolele subtile din ceea ce urmărim și de omisiunile importante. În calitate de creștini, consumul nostru de media ar trebui să fie unul responsabil.

E adevărat, filmele astea nu pot fi puse la egalitate cu un documentar despre Reforma protestantă, dar dacă sunt vizionate cu atitudinea potrivită și mai ales cu măsură, nu ar trebui să fie dăunătoare. Ele ar putea fi chiar utile, pentru că pot genera discuții. Sau, dacă nu ne ajută cu nimic altceva, cel puțin ne dau ocazia să râdem copios. La urma urmei, „O inimă veselă este un leac bun” ( Proverbele 17:22 ).