Soția mea și cu mine știam că suntem diferiți când ne-am căsătorit, chiar dacă școala publică nu ne-a ajutat prea mult în această privință. Societatea noastră din anii 1990 și de la începutul anilor 2000 a încercat să ne diminueze simțul diferenței, dar totuși am știut.
În mod clar, corpurile noastre, ca bărbat și femeie, erau diferite. Iar instinctele noastre, deși complementare, erau clar diferite. Desigur, aveam experiențe de viață și familii de origine diferite și, prin urmare, prezentam variațiile tipice între doi oameni. Dar diferențele principale, cele care contau cel mai mult și aveau cel mai mare potențial, corespundeau unei realități simple, dar complexe: Eu sunt un bărbat, iar ea este o femeie. Noi știam acest lucru.
Cu toate acestea, privind în urmă, douăzeci de ani mai târziu, nu sunt sigur că știam încă cât de diferiți eram — în exterior, da, dar cu atât mai mult în interior, lucrurile pe care nu le poți vedea la prima vedere. Nu eram încă profund conștienți de diferențele complementare pe care Dumnezeu le sădise adânc în sufletele noastre masculine și feminine.
În adâncul nostru, noi știm
Două decenii de viață de adult ne-au învățat multe despre puternica dinamică a lui Dumnezeu în asemănările noastre umane și în diferențele noastre bărbat-femeie. Ca moștenitori în Hristos, stăm, unul lângă altul, pe picior de egalitate în fața lui Dumnezeu și la piciorul crucii. Împreună, ca soț și soție, suntem creați, căzuți și răscumpărați. Oh, ce glorioase egalități împărtășim ca oameni și creștini!
Și suntem clar diferiți — profund diferiți — ca bărbat și femeie, ca soț și soție. Aceste diferențe sunt caracteristici, nu bug-uri. Nu sunt dezavantaje pe care să le acoperim sau pe care să le îngropăm unele în altele. Există măreția soarelui și splendoarea lunii. O glorie a zilei, alta a nopții. Avem nevoie de amândouă. Niciuna nu este mai bună decât cealaltă; ambele sunt esențiale. Iar aceste diferențe — glorioasele diferențe complementare — depășesc cu mult intuiția emoțională, agresivitatea nativă, cantitatea de somn de care avem nevoie și cât de mult putem rezista în circumstanțe dificile.
Oamenii știu că bărbații și femeile sunt diferiți. Noi toți știm. Sigur, păcătoșii reprimă adevărul (Romani 1:18-23). Fără îndoială, mulți au fost profund înșelați, poate chiar alegând înșelăciunea clipă de clipă, ani la rând. Dar știm cu toții. A fi bărbat sau femeie, ca și a fi făcut după chipul lui Dumnezeu, este suficient de elementar, suficient de fundamental, suficient de clar pentru însăși natura lumii noastre și a propriei noastre vieți umane, încât să știm.
Cu toate acestea, pe măsură ce confuzia și controversele din societate continuă să estompeze sensul diferențelor noastre complementare date de Dumnezeu ca bărbați și femei, poate fi util să subliniem, cu obiectivitatea Scripturii, urmele a ceea ce a fost clar de la început.
Ordinea creației lui Dumnezeu
Capitolul 2 din Geneza se apropie de ziua a 6-a, acea zi culminantă a săptămânii creației, și aflăm cum l-a făcut Dumnezeu pe om și descoperim o secvență în două etape: Dumnezeu îl formează mai întâi pe om din pământ, apoi, într-un mod distinct, la un moment ulterior, construiește femeia din bărbat.
Dumnezeu alege să creeze omul folosind o ordine clară. El numește rasa noastră „om”. El îl formează mai întâi pe bărbat și îl orientează spre pământul din care a venit, pentru a lucra grădina și a o păzi (Geneza 2:15). Și Dumnezeu îi oferă regulile de bază:
„Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam, zicând: „Să mănânci, desigur, din orice pom din grădină, dar din Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, sigur vei muri!”. (Geneza 2:16-17)
În acest moment, deci, Dumnezeu introduce nevoia omului de a avea un „ajutor potrivit pentru el” (Geneza 2:18) — și se pare că Dumnezeu nu se grăbește. Acest lucru nu numai că creează în om o așteptare pentru acest ajutor, dar îi dă și o lecție. Apoi Dumnezeu formează femeia, a doua, orientând-o spre bărbatul din care a provenit (Geneza 2:22), pentru a-l ajuta în chemarea lui Dumnezeu. Bărbatul o numește „femeie” (Geneza 2:23). Ei sunt egali în fața lui Dumnezeu ca oameni (Geneza 1:27-28). Și Dumnezeu îi rânduiește în căsătorie astfel: bărbatul fiind capul familiei, iar femeia ajutorul potrivit (Geneza 2:20).
În 1 Timotei 2:13, apostolul Pavel indică această secvență ordonată din Geneza 2 ca fiind prima jumătate a motivului pentru care bărbații creștini maturi trebuie să fie lideri spirituali și să dea învățătură cu autoritate în biserica Lui: „Căci Adam a fost format mai întâi, apoi Eva”. Dumnezeu i-a creat egali, dar i-a așezat într-o anumită ordine. Ei nu sunt la fel, ci diferiți — iar aceste diferențe sunt completări concepute de Dumnezeu.
Aici, o listă completă a diferențelor dintre bărbat și femeie (și bărbați și femei în general) nu este necesară sau relevantă. Dumnezeu are motivele Sale pentru care a lăsat aceste diferențe — dintre care multe sunt evidente, iar multe devin mai clare cu cât înaintăm în vârstă. Dar designul lui Dumnezeu este intenționat, iar ordinea Sa dăinuie. Iar atunci când îi urmăm ordinea, descoperim că ne așteaptă o viață întreagă de descoperiri fericite, chiar emoționante. Când umbli în lumina adevărului, se aprind lumini peste tot. Dar aceasta este doar o parte a poveștii.
Dezordinea în cădere
Pavel oferă a doua jumătate a răspunsului său (pentru motivul pentru care bărbații ar trebui să fie adevărați lideri spirituali) în 1 Timotei 2:14: „Și Adam nu a fost înșelat, ci femeia a fost înșelată și a căzut în fărădelege”. Acum intră în scenă păcatul și Geneza 3.
Explicația completă a lui Pavel include nu doar ordinea creației, ci și (dez)ordinea căderii. Dumnezeu a stabilit o ordine; șarpele a compromis-o. Cuvântul înșelare atrage după sine limbajul din Geneza 3:13, unde femeia spune: „Șarpele m-a înșelat și am mâncat”. Ideea lui Pavel nu este că femeile sunt mai predispuse la înșelăciune. Ideea este ordinea: Șarpele nu l-a înșelat pe bărbat. El a mers la femeie. Satana a compromis intenționat ordinea lui Dumnezeu, iar căderea a fost rezultatul direct.
Totuși, chiar dacă căderea omului (și a femeii) a adus blestemul plin de dreptate al lui Dumnezeu asupra lumii, aceasta nu a răsturnat ordinea Lui. După ce și Adam a mâncat, Dumnezeu vine, bate la ușă și întreabă de bărbat (Geneza 3:9), nu de soția lui, care i-a dat fructul (Geneza 3:6). Dumnezeu operează din nou conform ordinii Sale, nu conform schemei șarpelui.
Chiar și prin blestemul în sine, ordinea lui Dumnezeu persistă. Blestemul Lui îndreptat către om se referă la pământ și la munca lui. Va fi nevoie de sudoarea lui și de depășirea multor bariere pentru a fi roditor. Între timp, blestemul adresat femeii se referă la nașterea și creșterea copiilor, la sfera domestică și la efortul depus pentru înmulțirea rasei și îndeplinirea mandatului lui Dumnezeu. Încă și mai mare, blestemul va include dorința păcătoasă a femeii de a-l controla pe bărbat, iar acesta, la rândul său, va avea o dorință puternică de a domina (putem observa aici care este sensul cuvintelor „dorință” și „domină” din Geneza 3:16; comparați cu Geneza 4:7). Păcatul caută întotdeauna să distrugă ordinea lui Dumnezeu.
Ordinea restabilită și glorificată
În mod remarcabil, atunci când ne grăbim spre răscumpărarea viitoare — spre Dumnezeu însuși care vine să Își salveze poporul în Hristos — ordinea creată de El nu este abandonată în epoca bisericii, ci dăinuie. Nu numai că ordinea originală este restaurată prin lucrarea de răscumpărare a lui Hristos în biserică, dar acum este glorificată, înălțată la un nou registru prin viața în Hristos, prin Duhul care locuiește în El.
Așa cum bărbatul și soția au stat în fața lui Dumnezeu ca egali în Eden, la fel și noi stăm împreună, unul lângă altul, la Calvar și în adunarea bisericii. Printre cei care „s-au îmbrăcat în Hristos” prin credință, „nu mai este nici evreu, nici grec, nu mai este nici sclav, nici om liber; nu mai este nici bărbat, nici femeie, căci toți sunteți una în Hristos Isus” (Galateni 3:28). Bărbații și femeile stau împreună în fața lui Hristos, ca moștenitori ai harului vieții (1 Petru 3:7) — glorios de egali. Nici bărbatul, nici femeia nu au vreun avantaj în ochii lui Isus.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că diferențele dintre noi, create de Dumnezeu, dispar în Hristos. Mai degrabă, ele sunt salvate, restaurate și glorificate. „Soțul este capul soției”, așa cum a fost întotdeauna, însă acum își găsește modelul în Hristos: „… așa cum Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23). În timp ce păcatul poate determina un soț să își exercite autoritatea asupra soției, soții în Hristos își iubesc soțiile și nu sunt aspri cu ele (Coloseni 3:19). În calitate de cap al familiei, bărbatul îi datorează soției sale o anume grijă. Soțiile, în Hristos, se supun: „Și așa cum Biserica este supusă lui Cristos, tot astfel și soțiile să fie supuse soților lor în toate.” (Efeseni 5:24; Coloseni 3:18).
Aceasta ne aduce înapoi la comentariul autoritar al lui Pavel cu privire la Geneza 2-3 pentru epoca bisericii. O echipă de bărbați creștini maturi servește întreaga comunitate în calitate de lideri spirituali, în conformitate cu ordinea lui Dumnezeu în creație, restaurată acum în Hristos. Iar dansul glorios al egalității noastre ca oameni și al diferențelor dintre noi ca bărbați și femei, acum salvați în Hristos, nu numai că dă ordine caselor noastre și casei lui Dumnezeu, dar acesta ne oferă viață și energie, frumusețe și putere, întregii vieți, oriunde mergem și creștem ca cei care Îl reprezintă pe Hristos în lumea Sa.
După cum am descoperit eu și soția mea și nenumărați alții, diferențele dintre noi ca bărbat și femeie nu sunt nesemnificative; ele sunt chiar mult mai profunde. Și asta este bine să fie. Cu cât ne asemănăm mai mult, cu atât căsătoria este mai puțin bogată. Dar cu cât suntem mai complementari, cu atât mai mult căsătoria devine un dans frumos pentru a-L glorifica pe Dumnezeul nostru și pe Fiul Său.
Designul lui Dumnezeu
Luna aceasta, sărbătorim din nou frumusețea și puterea designului lui Dumnezeu pentru bărbați și femei. Credem în complementaritatea sexuală ce influențează fiecare domeniu al vieții noastre — și ne bucurăm de modul în care Dumnezeu a ales să o facă. Subțire, îngustă și minimalistă nu sunt adjectivele potrivite pentru complementaritatea noastră. Iubim diferențele proiectate de Dumnezeu între bărbați și femei, încă de la început, găsite în casele noastre, sărbătorite în bisericile noastre și expuse ca un diamant lângă monotonia plictisitoare a lumii. Nu respingem designul lui Dumnezeu. Ne bucurăm de el și dorim să transmitem frumusețea lui mai departe.