cross one radio logo

Eva Edl, o doamnă în vârstă, supraviețuitoare a unui lagăr de muncă comunist, riscă să fie condamnată la închisoare pentru un protest pro-viață prin blocarea accesului la o clinică de avorturi.

Într-un comunicat de presă, Departamentul american al Justiției a anunțat că Eva Edl, în vârstă de 89 de ani, și alți șase inculpați au fost găsiți vinovați pentru implicarea lor în data de 27 august într-un „blocaj al unei clinici de îngrijire a sănătății reproductive în Sterling Heights, Michigan.”

Edl, în copilărie, a fost forțată să intre într-un lagăr de muncă de către dictatorul comunist Iosip Broz Tito, înainte de a reuși să fugă în Statele Unite.

Inculpații au fost condamnați pentru conspirație în vederea încălcării drepturilor și pentru încălcarea Legii privind Libertatea Accesului la Intrările Clinicilor (FACE). Urmează o audiere pentru stabilirea pedepsei.

Pe lângă Edl, juriul i-a condamnat și pe ceilalți protestatari. Doar acuzația de conspirație ar putea duce la o pedeapsă de 10 ani și jumătate de închisoare pentru fiecare inculpat.

Acuzațiile împotriva celor șapte inculpați au avut la origine un protest pașnic, în cadrul căruia grupul a stat în fața clinicii Northland Family Planning din Sterling Heights, Michigan, alături de alți susținători ai vieții.

Edl a atribuit credinței sale în Dumnezeu puterea de a face față procesului și a evidențiat faptul că povara purtată pentru Isus o zidește spiritual. „Avem nevoie de suferință în viețile noastre pentru a fi întăriți și pentru a nu ne plânge de milă,” a spus ea, conform The Daily Wire, adăugând faptul că creștinii ar trebui să spună, proverbial, „Lovește, Doamne, la acea nicovală.”

La începutul lunii august, Edl a participat la o adunare de rugăciune, unde a declarat pentru The Daily Wire că își pune toată încrederea în Dumnezeu trecând prin acest proces.

„Nu contează cum se va termina, Dumnezeu va birui la final,” a spus ea, referindu-se — la toate costurile legale care se acumulează — că știe că „Dumnezeu asigură” toate nevoile ei.

Rugăciunea femeii este ca Dumnezeu să fie slăvit prin întreaga ei suferință.

Într-un interviu anterior cu The Daily Signal, Edl a spus că se pregătește pentru posibilitatea de a muri în timp ce se află în închisoare.

„Când am fost acuzată, am început să mă pregătesc să mor acolo,” a spus ea.

Sursa: CBN News