La 22 noiembrie 1963, la aproape 4.700 de mile distanță de Dallas, C.S. Lewis s-a stins din viață în casa sa din Oxford.
Lewis era un autor de fantezie de renume mondial și fusese pe coperta revistei Time în 1947. Surprinzător este faptul că, 60 de ani mai târziu, Lewis încă se mai face auzit.
Cel care la 20 de ani era un ateu împătimit avea să observe mai târziu că teologia modernistă este ceva ce numai creștinii de-o viață ar putea inventa. El nu vedea rostul închinării la un zeu care ar fi poruncit doar: „Urmează-ți inima”. „Creștinismul, dacă este adevărat, este cel mai important”, scria el. „Dacă este fals, nu are nicio importanță. Singurul lucru care nu poate fi este moderat de important”.
Lewis a văzut de la distanță, cu o clarviziune izbitoare, că oamenii nu aveau de ales decât să se retragă din calitatea de persoană dacă voiau să scape de implicațiile revelației creștine.
Tocmai pentru că Lewis știa că pretențiile creștinismului erau atotcuprinzătoare, a recunoscut că nicio civilizație care îl abandonează nu poate funcționa. Acest lucru nu pentru că Lewis dorea un fel de stat etnonaționalist anglo-saxon botezat (născut la Belfast, Lewis nu a uitat niciodată costul ridicat al intoleranței religioase), ci pentru că alternativele omului modern erau literalmente inumane. Lewis a văzut de la distanță, cu o clarviziune izbitoare, că oamenii nu aveau de ales decât să se retragă din calitatea de persoană dacă voiau să scape de implicațiile revelației creștine. În cartea sa „Abolirea omului”, Lewis avea să declare că „cucerirea naturii de către om” – adică încercarea de a depăși primele principii și legea naturală – „se dovedește, în momentul în care se consumă, a fi cucerirea omului de către natură”.
La mijlocul anilor 1960, societatea americană era hotărâtă să divorțeze de trecutul său. Cu cinci luni înainte ca Lewis să moară, Curtea Supremă a Statelor Unite a declarat că școlile publice nu mai puteau impune rugăciunea sau recitarea Bibliei. A fost o decizie încrezătoare (8 la 1), genul care avea sens într-o lume cu progrese sociale orbitoare, precum programul Apollo și pilula contraceptivă. Cu toate acestea, perspectiva din zilele noastre arată că Lewis avea dreptate. Suntem mai mult, nu mai puțin, ca cei care au devenit înainte. Sensibilitățile postmoderne și tehnologia contemporană nu ne-au dezvăluit mai multă fericire; în schimb, suntem lăsați să încercăm să ne dăm seama ce înseamnă cuvinte precum „bărbat”, „femeie” și „prieten”.