„Folosește-ți cuvintele”, a șoptit o voce interioară
Brațele mele de copilaș de 9 ani, erau încleștate în jurul gâtului colegului meu de clasă, Chris. Ne certasem despre tatăl cui era mai bun la bowling. Evident, ne pierdusem capacitatea de a discuta.
„Folosește-ți cuvintele!” Am auzit din nou acea voce șoptind, de data aceasta mult mai tare. Și din nou, foarte hotărât: „Folosește-ți cuvintele!”.
Chiar atunci, am simțit mâna fermă a mamei mele apucându-mă de guler. M-a întors ca pe un ponei în căpăstru. L-am lăsat pe Chris în voia sorții lui; acum mă confruntam cu propria soartă.
„Ascultă-mă, Joel Weldon!”, a punctat ea. „Dacă nu înveți să-ți folosești cuvintele, te vei zbate așa toată viața!”
Dumnezeu a folosit acel moment pentru a mă învăța ceva. Iar acum, după câțiva ani buni de pregătire și cercetare în domeniul acesta, mai întâi din rolul de compozitor de muzică, apoi ca antrenor vocal. Am descoperit că a ne îmbunătăți vorbirea nu este imposibil, ci fiecare dintre noi putem face asta. Pentru mine nu s-a întâmplat în mod natural. M-am luptat mult, a trebuit să muncesc din greu. Dar, odată ce am realizat puterea pe care Dumnezeu o dă prin intermediul vocilor, am fost captivat.
Cum să-ți folosești vocea
Ai trecut cu vederea darul minunat pe care l-ai primit: vocea ta? Mulți au făcut-o. Este unul dintre cele mai subevaluate și neînțelese instrumente pe care le-a dat Dumnezeu. „Moartea și viața”, ne învață Scriptura, „sunt în puterea limbii și cei care o iubesc vor mânca din roadele ei” (Proverbe 18:21). Dar unii creștini nu vorbesc suficient despre Viața pe care o cunosc pentru că nu le place sunetul vocii lor. Cei mai mulți, poate, se simt blocați și nesiguri.
Chiar și în vechime, mulți se îndoiau de vocile lor. Un profet atât de mare ca Moise era „încet la vorbire”, și el știa bine acest lucru (Exodul 4:10). Incapacitatea lui i-a scăzut încrederea de sine, astfel încât a ajuns chiar să se certe cu Dumnezeu pe această temă, dând cinci motive pentru care era un orator groaznic și nu se putea întoarce în Egipt. Dumnezeu i-a răspuns oferindu-i-l cu bunăvoință pe Aaron ca purtător de cuvânt oficial.
Dar cum rămâne cu noi astăzi? Credeți sau nu, cu câteva ajustări simple, puteți începe să vă îmbunătățiți vocea și să accesați potențialul său dat de Dumnezeu. Dar cum? Fie că dau lecții de dicție sau vorbesc în biserică, îmi place să încep cu trei concepte de bază pentru o vorbire eficientă.
1. Fii conștient de starea ta emoțională.
Starea ta emoțională și atitudinea ta sunt importante în interpretarea vocală. Nu este suficient să te prefaci până când reușești. Dacă forțezi un zâmbet larg în timp ce în interior ești supărat, vei părea un vânzător prefăcut ce prezintă cea mai nouă poțiune care vindecă totul prin magie. Acest lucru este valabil în conversațiile de zi cu zi dar și atunci când te afli pe o scenă înaintea unui public larg. Publicul nu analizează doar cuvintele tale; el simte și răspunde. S-ar putea să nu simtă chiar ceva în neregulă, dar mesajul tău nu va transmite ceea ce ți-ai propus.
Să știi cum să-ți controlezi și să-ți învelești discursul cu o atitudine adecvată este ca o superputere pentru ideile tale. Dacă te afli în orice fel de slujire, atitudinea la care apelezi este clădită pe o minte condusă de Hristos, pe dragostea pentru ascultători și pe dorința de a-L glorifica pe Dumnezeu. „Dacă vorbește cineva, să facă acest lucru ca și cum ar rosti cuvintele lui Dumnezeu.” (1 Petru 4:11)
Iată un sfat simplu pe care l-am folosit cu nenumărați studenți și clienți. Pentru a da minții și inimii tale o resetare înainte de orice conversație sau discuție, fă o verificare a inimii. Este dragostea pentru ascultătorul tău (fie că este vorba de o conversație personală, fie că vorbești în fața multora) o prioritate mai mare decât ceea ce te-a distras? Este dorința ta pentru ca publicul să îți audă și să îți primească cu adevărat cuvintele și să le transmiți într-un mod puternic? Atunci, imaginează-ți această formulă simplă: cuvântul „MISIUNE” cu majuscule și cuvântul „eu” cu minuscule așezat chiar dedesubt.
Scrie această formulă pe un bilețel la birou, în caietul de notițe, în Biblie, pe iPad. Este un simplu corector al perspectivei personale. Da, tu faci parte din formulă, dar MISIUNEA ta este mult mai importantă decât ceea ce cred alții despre tine. Mai importantă decât eficiența discursului tău sau chiar decât reputația ta. Atunci când inima și mintea ta sunt motivate pentru binele celorlalți și gloria lui Dumnezeu, mai degrabă decât spre laudele personale, se reflectă în tine mintea și inima lui Hristos. Și chiar dacă te bâlbâi și bâjbâi în mare parte din discursul sau predica ta, audiența ta va fi totuși mișcată de însăși transparența, dragostea și grija ta pentru ei.
2. Încălzește-ți vocea.
Din momentul în care strigam și plângeam după mama noastră atunci când eram la grădiniță și apoi, când o vedeam, schimbam zâmbete și chicoteli, oglindeam lumea vorbirii și a sunetelor din jurul nostru. Mimam, copiam, încercam să redăm sunetele pe care le auzeam. De aici provin accentele regionale și dialectele. Am învățat cum să vorbim prin trăirea și învățarea imersivă.
Dar multora dintre noi li se întâmplă ceva atunci când intră în lume ca adulți. Ne aruncăm toca de absolvire în aer și intrăm în viața de adult cu vocile pe care ni le-am cultivat încă de la momentul venirii noastre pe lume. Și apoi poate că facem un test de personalitate care ne spune cine suntem, plin de trăsături comune de personalitate, de simpatii și antipatii. Și brusc încetăm să mai învățăm. Încetam să ne mai provocăm pe noi înșine în slăbiciunile noastre. Îi permitem altcuiva să ne definească cine suntem și să pună un zid în jurul potențialului nostru. Vocea ta nu face excepție. Ea are nevoie de antrenament, dar poate exprima și realiza mult mai multe decât își dau seama majoritatea oamenilor.
Nu înceta niciodată să cauți să înveți cum să o îmbunătățești. Ia în considerare principalele elemente sonore ale vocii tale care, împreună, o fac interesantă, chiar irezistibilă: înălțimea, ritmul și proiecția.
3. Cunoaște-ți ascultătorii.
Acest lucru ne aduce la cel de-al treilea și ultimul (dar poate cel mai important) principiu pentru o exprimare eficientă a vocii.
În Coloseni 4:6, Pavel spune: „Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” Avem responsabilitatea de a ne cunoaște ascultătorii și de a învăța cum să ne prezentăm discursul într-un mod înțelept și convingător, astfel încât aceștia să ne audă cel mai bine.
În lumea modernă a publicității, vocile care reprezintă mărcile sunt regizate pentru a suna autentic. Astfel, există o frază comună pe aproape toate scenariile de voce care îmi apar în cale: fără crainici. În noua piață media, se presupune că publicul țintă este luminat de viclenia vechii „voci de crainic”, vocea care sună ca un purtător de cuvânt plătit pentru o marcă și care încearcă să copieze pe cineva.
Așadar, lumea modernă este plină de mesaje transmise de tot felul de voci care sună autentic, inclusiv voci AI. Un exemplu perfect ar fi o voce caldă și prietenoasă de „mamă”. Acest tip de selecție a vocii atinge piața țintă.
În mod similar – dar pentru un scop mult mai înalt – trebuie să aduci o voce potrivită pentru momentul și misiunea de față. Nu ți-ai folosi vocea de Will Ferrell de la grădiniță pentru o prezentare în sala de consiliu sau pentru o predică. Din relatarea din Faptele Apostolilor 17, am putea presupune că apostolul Pavel era un expert în citirea emoțiilor sălii, știind cum să se conecteze cu cuvintele și vocea sa. Dacă oferi instrucțiuni, vei folosi un ton mai autoritar. Dacă sfătuiești, probabil că vei dori să folosești o voce mai blândă, caldă (venită dintr-o inimă caldă).
Mergi și folosește-ți vocea
În calitate de copii ai Domnului care răspândesc Vestea Bună, ne amintim că adevărul merită să fie împărtășit prin cele mai bune mijloace posibile. Scrie despre el. Trăiește-l. Promovează-l. Cu smerenie și curaj, folosind vocea pe care ți-o dă Dumnezeu pentru a vesti numele Lui. Și începe o nouă călătorie pentru a-ți face sunetul vocii versatil și eficient pentru fiecare întâlnire, fie că predici, fie că ai o discuție cu copiii tăi. Vei descoperi că, cu ajutorul Domnului, nu vei înceta niciodată să înveți și să îți sporești capacitatea de a vorbi.