Oracolele lui Dumnezeu: Povestea Vechiului Testament este un nou documentar de la CNE Films, care pune în lumină istoria Bibliei prin imagini încântătoare, interviuri și multe altele. Regizoarea Erin Zimmerman povestește felul în care Dumnezeu a pus în inima ei ideea acestui proiect.
Regizoarea și-a amintit că a vizionat documentare anterioare despre Biblie și a ajuns rapid la o constatare importantă.
„Nu am putut găsi niciun documentar care să mi se pară corect din punct de vedere doctrinar, sau din punct de vedere creștin, sau chiar corect din punct de vedere istoric”, a spus Zimmerman. „Toate păreau să transmită că textul Bibliei este corupt.”
Recunoscând nevoia unui documentar care să onoreze Biblia cu adevărat, ea a decis să creeze Oracolele lui Dumnezeu.
Urmăriți-o pe Zimmerman explorând modul în care s-a format Biblia:
„Ceea ce m-a fascinat cu adevărat a fost continuitatea textului”, a spus Zimmerman. „Iar acest lucru chiar nu ar fi putut fi dovedit înainte de 1947, când au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă”.
Regizoarea a spus că filmul urmărește modul în care cartea Isaia – singurul pergament complet printre manuscrisele de la Marea Moartă – datează dinainte de viața lui Hristos. Înainte de a fi descoperită, cea mai veche copie a cărții Isaia era din anul 1.000 d.Hr.
„Când au găsit acel sul scris din Isaia, în 1947, au făcut comparațiile și au constatat că cele două texte sunt identice în proporție de 95%, iar celelalte 5% pot fi puse pe seama diferențelor gramaticale și ortografice apărute de-a lungul a o mie de ani.”
Acest fapt remarcabil face ca Biblia să fie unică.
Zimmerman a declarat că Oracolele lui Dumnezeu îi poartă pe telespectatori într-o călătorie remarcabilă pentru a înțelege autenticitatea Bibliei.
Sursa: CBN News