Ai aflat despre noua modă în domeniul decorațiunilor – „cărțile colorate”? Ideea de bază presupune să luăm cărți ale căror coperte au aceeași paletă de culori și să le punem împreună, aranjând astfel toate cărțile în funcție de culoare. Unele anticariate oferă chiar pachete de cărți numai albastre, numai verzi sau numai galbene pe care le putem cumpăra doar în scop decorativ.
Dacă și tu gândești ca mine, înțelegi de ce această tendință ar putea fi atrăgătoare, dar, în același timp, ceva din tine te face să dai un pas în spate. Să vezi cărți puse laolaltă doar pentru culoarea coperților sau să vezi cărți care se vând nu pentru conținut, ci pentru cum arată, pare să trădeze însăși ideea de carte. Conștiința mea protestează: „Nu pentru asta sunt cărțile!”.
Un fel de alarmă se declanșează în noi atunci când vedem că ceva este folosit cu un alt scop decât cel cu care a fost conceput. Și adevărul e că asta nu se întâmplă doar când vine vorba de felul cum arată coperțile cărților. Se întâmplă și cu ceea ce se află în interiorul lor. Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă să citești ca un creștin? Cu siguranță înseamnă mai mult decât a fi creștin și a citi. Există realități prețioase care modelează și ajustează ceea ce citim și felul cum citim. Permite-mi să îți recomand cinci principii care mă ajută și mă provoacă să citesc ca un creștin.
1. Citiește capricios, dar nu cu risipă.
Prin capriciu, vreau să spun literalmente „după bunul plac”. Inspirația mea în această privință a fost Alan Jacobs, a cărui minunată cărticică The Pleasures of Reading in an Age of Distraction (Plăcerile lecturii într-o epocă a distracției) prezintă un argument convingător pentru a citi „ceea ce îți face plăcere” mai degrabă decât ceea ce se conformează unor standarde abstracte de măreție literară. Cu alte cuvinte, creștinii nu se gândesc la lectura lor ca la îndeplinirea în primul rând a unei îndatoriri, ci ca la o încântare. Acest lucru nu exclude un canon al Marilor Cărți. Dar există o diferență între a căuta o carte pentru că ceilalți o apreciază, și s-ar putea să te aprecieze pentru că o citești, și a căuta o carte pentru că măreția ei promite desfătare.
Capriciul nu înseamnă risipă. Există o modalitate de a-ți irosi lectura, iar cea mai eficientă este să nu ieși niciodată din zona de confort. Mulți cititori care nu încearcă niciodată ceva mai pretențios decât o carte de buzunar prost scrisă, nu își dau seama de cât de multă încântare ar putea avea parte dacă își cizelează gusturile. Dacă cititul după bunul plac ne poate proteja de elitism, faptul că nu citim ca să risipim ne amintește că binele și răul nu sunt subiective. Excelența ar trebui să ne încânte. Am fost făcuți pentru o viziune beatifică de splendoare și perfecțiune pură. Nu îți risipi lectura.
2. Citește pentru a înțelege profunzimea.
Unul dintre momentele mele preferate din „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr“, de C.S. Lewis, are loc după ce demonul Amărel și-a pierdut aparent pacientul din cauza unei pocăințe profunde și autentice. Unchiul Sfredelin își mustră cu furie nepotul pentru gafele sale.
Mai întâi de toate ai permis pacientului să citească o carte care-i place, tocmai pentru că îi place, şi nu pentru a cita doct din ea în fața noilor săi prieteni. . . Cum a fost posibil să nu vezi că o plăcere reală era ultimul lucru din care ar fi trebuit să-l laşi să guste?
Adevărata plăcere, spune Lewis, aparține tărâmului lui Dumnezeu. Aceasta ne smerește, ne liniștește tulburătoarele dorințe de aprobare și ne amintește că sufletul nostru este viu și că trebuie să ținem cont de el. A citi pentru a înțelege profund înseamnă a citi pentru ceva mult mai bun decât aplauzele oamenilor. Astfel, urmărim firul a ceea ce Lewis a numit „semnătura secretă” a inimii noastre („Problema Durerii”). Cărțile noastre preferate dezvăluie ceva ce Dumnezeu a pus în noi. Pasajele la care râdem sau plângem, chiar și atunci când nu ne privește nimeni, pot fi ca niște oglinzi ale sufletului.
A ne bucura de ceva pentru că ni se pare minunat ne îndreaptă în direcția spirituală opusă celei de a performa pentru alții. În acest din urmă caz, ceea ce ne bucură de fapt suntem noi înșine. În epoca social-media, aceasta este o capcană uriașă. E atât de ușor să postăm poze cu lecturile noastre pur și simplu cu scopul de a obține admirație. În unele cazuri, nu avem nicio dorință sau chiar intenția de a termina cărțile pe care le fotografiem. Lewis ne avertizează cu privire la această tentație, la fel și Domnul nostru: „Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:44). Să nu suprimăm efectele purificatoare ale adevăratei plăceri prin faptul că suntem dependenți de laudele oamenilor.
3. Citește cu generozitate, nu cu mâhnire.
Iată o întrebare pentru toți cei care citim și (mai ales) facem presupuneri despre anumite cărți: Practicăm regula de aur? Îi citim pe ceilalți așa cum am vrea să fim citiți?
Imaginează-ți următorul scenariu. Citești o carte scrisă de un scriitor creștin care se află oarecum în afara convingerilor tale teologice. Dai peste o propoziție care ți se pare ciudată. Nu este în mod clar falsă, dar nici nu seamănă cu ceva ce ai fi spus tu. În acest moment, ai de ales: poți citi cu generozitate, ceea ce înseamnă că observi formularea ambiguă, dar nu îl acuzi pe scriitor că spune ceva ce nu este adevărat. Sau poți da cuvintelor cel mai rău înțeles posibil și poate chiar să îl etichetezi pe autor ca fiind un învățător fals.
Care dintre aceste opțiuni reflectă poruncile biblice de a „nu te socoti singur înțelept” (Proverbe 3:7), de a „crede totul” (1 Corinteni 13:7) și de a „nu aduce în grabă la judecată” (Proverbe 25:8)? Creștinii citesc cu generozitate, nu pentru că suntem prea timizi pentru a denunța eroarea, ci pentru că noi credem că adevărul este suficient de prețios pentru a-l căuta cu răbdare.
Aceste avertismente biblice ar trebui să ne trezească la realitate împotriva tentației de a citi ceva doar cu scopul de a nu fi de acord cu acel lucru. Vor exista momente și ocazii în care trebuie să citim ceva ce știm că este greșit. Dar mușchiul polemic nu trebuie să fie flexat des. Fii atent să nu citești cu frustrare.
4. Citește cu uimire, nu cu oboseală.
Mă descurajez când găsesc un interviu despre lectură cu un lider creștin proeminent, iar persoana intervievată remarcă faptul că nu citește ficțiune. Marea literatură este o comoară de uimire. Cele mai bune povești par să aprindă lumina în propriile noastre inimi; în eroi și răufăcători putem vedea varietatea naturii umane, iar în călătorii și transformări ni se poate reaminti cât de multe nu știm. Uneori mă întreb cât de mult citim noi, evanghelicii, pur și simplu cu scopul de a acumula mai multe informații, în loc să citim pentru a ne apropia puțin mai mult de imaginea lui Isus.
Autorul cărții Eclesiastul remarcă: „să scrii multe cărți este o activitate fără sfârșit și prea mult studiu este obositor pentru trup.” (Eclesiastul 12:12). Dacă cititul a devenit obositor pentru tine, ia în considerare posibilitatea de a face un inventar. Te captivează lectura? Te face să uiți de tine însuți? Îți deschide ochii și îți înmoaie inima? Sau este doar mai multă informație de absorbit? Ia în considerare metaforele și parabolele din Cuvântul lui Dumnezeu. Tu și cu mine am fost creați să ne minunăm inclusiv de capacitatea lui Dumnezeu de a crea literatură.
5. Citește pentru eternitate, nu pentru efemeritate.
Trăim într-o lume zgomotoasă. Noutățile nu au sfârșit. Majoritatea dintre acestea sunt lipsite de sens: mii de tweet-uri, articole și chiar cărți care vor deveni aproape imediat învechite, milioane de ore de materiale video și audio care abia dacă vor mai avea sens peste o săptămână. Nu avem de ales dacă vom trăi și citi într-o astfel de lume. Dar putem alege cum să trăim și să citim aici.
Cărțile, poveștile, poeziile și eseurile care vor rămâne cu noi cel mai mult timp, poate chiar pentru o viață întreagă, vor fi cele care vor face ca eternitatea să prindă formă într-un fel sau altul. O lucrare teologică luminează cât de mult ne putem încrede în Hristos. Un roman clasic face să simțim că virtutea merită suferința. Frumusețea unei poezii ne atinge inimile precum lumina soarelui atinge o frunză aproape uscată. Un eseu face ca realitatea ultimă să fie măcar puțin mai clară. Acestea sunt ore de lectură care nu se pierd niciodată cu adevărat; cuvintele își lasă amprenta asupra noastră. Acestea sunt comori care ne ajută să vedem că zgomotul pe care îl consumăm adesea este efemer.
În timp ce citesc Biblia, sunt în permanență uimit de modul în care prospețimea ei crește cu fiecare an care trece. Scripturile sunt mai mult decât lectura noastră prioritară din fiecare dimineață sau mai mult decât singurele cuvinte inerente pe care le putem citi (deși reprezintă și asta). Biblia este cartea care dă putere oricărei alte cărți bune. Este epicentrul frumuseții, metanarațiunea sensului – fiecare poveste care reverberează în inimile noastre provine, în cele din urmă, din Povestea lui Dumnezeu.
În timp ce citești – cărți, eseuri, poezii, piese de teatru și multe altele – caută eternitatea. Caută prezența persistentă a Bibliei. Caută aroma adevărului transcendent. Și, cu recunoștință față de Cel care este Însuși Cuvântul făcut trup, lasă acest tip de lectură să-și facă lucrarea cea bună în tine.
Sursa: Desiring God