La 31 octombrie 1517, adică în urmă cu 505 ani, Martin Luther a afișat cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg, moment ce reprezintă începutul Reformei protestante. Însă, Reforma a continuat apoi prin bărbați și femei care au luptat pentru același adevăr: o persoană este justificată înaintea lui Dumnezeu numai prin credința în Isus Hristos. Comemorăm faptele lui Luther, Calvin, Zwingli și Knox, însă cunoaștem prea puțin poveștile unor femei credincioase care au lucrat, mai în umbră sau în lumina reflectoarelor, la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu și a Reformei.
Katharina von Bora (1499-1552)
Cea mai cunoscută dintre femeile Reformei a fost Katharina von Bora, cunoscută și sub numele de Katie Luther. Aceasta s-a născut într-o familie nobilă și s-a călugărit, însă s-a convertit la protestantism și a fugit din mănăstire într-o noapte, cu ajutorul lui Martin Luther, cu care avea să se căsătorească puțin timp mai târziu. I-a îngrijit pe cei șase copii ai lor, împreună cu patru orfani, s-a ocupat de finanțe și de casa lor care găzduia și studenți și invitați ai lui Luther. Katie a trasat un exemplu al soției păstorului în comunitățile protestante pentru generațiile viitoare.
Marguerite de Navarre (1492-1549)
Marguerite de Navarre a fost poetă, diplomată și patroană a artelor și a teologiei. S-a căsătorit cu Henric al II-lea, regele Navarei, devenind astfel și regina unei mici națiuni. În anii 1520 a intrat în contact cu ideile Reformei, care au început să se reflecte în scrierile ei, spre nemulțumirea autorităților catolice. Totuși, nu s-a rupt niciodată oficial de Biserica Catolică, preferând reforma internă și nu confruntarea. A menținut o relație cordială cu regi, papi și lideri ai Reformei, cărora le-a oferit și ajutor financiar și refugiu.
Jeanne d’Albret (1528-1572)
Singurul copil supraviețuitor al lui Marguerite de Navarre, Jeanne d’Albret a călcat pe urmele mamei sale conducând micul stat dintre Franța și Spania. Dacă Marguerite a fost o diplomată discretă, Jeanne a fost mai degrabă o regină luptătoare. S-a convertit public la credința reformată în ziua de Crăciun a anului 1560, Navarra devenind în mod oficial un stat protestant și un adăpost sigur pentru cei ce erau persecutați în Franța și în Spania din cauza religiei lor. Astfel, a devenit un lider spiritual și politic pentru hughenoții protestanți francezi, susținându-i inclusiv în război. Una dintre cele mai interesante realizări ale sale a fost finanțarea traducerii și publicării Noului Testament în limba bască, care este vorbită doar în acea zonă și nu are nicio legătură cu vreo altă limbă europeană. Rămâne cunoscută pentru personalitatea sa îndrăzneață, care se reflectă și în cuvintele adresate Regelui Filip al II-lea al Spaniei (care a încercat să o intimideze): „Deși sunt doar o simplă prințesă, Dumnezeu mi-a încredințat mie guvernarea acestei țări potrivit cu evanghelia Sa și propovăduirea legilor Lui. Mă bazez pe Dumnezeu, care este mult mai puternic decât regele Spaniei.”
Jane Grey (1537-1554)
Lady Jane Grey, regina de nouă zile, este probabil una dintre cele mai tragice personalități din această listă. A fost o protestantă convinsă, dar și o adolescentă precoce, care poate ar fi fost numită „supradotată” în zilele noastre. Știa latină, greacă și ebraică, a citit Noul Testament în greacă și a scris scrisori câtorva reformatori pe când avea numai 14 ani.
La 16 ani, a intrat într-o căsătorie aranjată și a fost aleasă să ocupe tronul Angliei, urmând ca peste 9 zile să fie înlăturată și închisă în Turnul Londrei. Ea și soțul ei au fost condamnați pentru trădare, însă ar fi fost salvați de la moarte dacă deveneau catolici. Capelanul Reginei Maria I, succesoarea sa, a fost trimis să o convertească, dar aceasta a refuzat, aducându-i argumente din Scriptura pe care a continuat să o studieze chiar și când a fost închisă. A fost decapitată, după ce a citit psalmul 51 și s-a rugat: „Tată, în mâinile Tale îmi încredințez sufletul!”. Rămâne cunoscută pentru martirajul ei, dar și pentru domnia ei, cea mai scurtă din istoria Angliei.
Olympia Morata (1526-1555)
Fiică a unui savant clasic italian care a îmbrățișat învățăturile lui Luther și Calvin, Olympia Morata a fost și ea o intelectuală. Încă de la vârsta de 12 ani, a fost tutore și chiar a fost invitată să predea în greacă și în latină. După ce a căzut în dizgrație la curtea ducală din Ferrara, a fost nevoită să fugă pentru a-și salva viața, experiență care i-a transformat credința dintr-o simplă convingere filosofică într-o încredere adevărată în Hristos. S-a căsătorit și a plecat în Germania, unde a scris dialoguri, poeme și chiar psaltire în greacă, pe care soțul ei a pus-o pe muzică. Într-unul dintre dialogurile sale, îi încurajează pe cei care cred că păcatele lor sunt prea grave pentru a fi iertate de Dumnezeu, cuvinte care sunt atât de actuale și pentru noi: „Nu te teme… Niciun miros al păcătoșilor nu poate fi prea respingător ca puterea lui să nu poată fi învinsă de parfumul dulce ce curge din moartea lui Hristos, pe care numai Dumnezeu îl poate răspândi. Așadar, căutați-L pe Hristos!”.
Așadar, astăzi, de Ziua Reformei, haideți să ne amintim și sa învățăm și de la reformatori, și de la aceste femei ale Reformei ce înseamnă să lupți pentru ca Evanghelia și Cuvântul lui Dumnezeu să fie răspândite și să transforme inimile oamenilor, în locul în care Dumnezeu ne-a pus pe fiecare dintre noi!
Sursa: Focus on the Family